Grecia – o ţară de vânzare!

Dar nici moneda euro nu mai poate supravieţui cu politici fiscale făcute la Berlin şi aplicate în mod unitar şi în Balcani şi la Atena.

Optimiştii compară situaţia de astăzi a Greciei cu Germania de Est de după 1989. Totuşi pesimiştii reacţionează că Grecia nu are un frate mai mare aşa cum a avut Germania democrată după căderea Zidului Berlinului. Şi totuşi Uniunea Europeană nu poate juca rolul de frate mai mare ci doar  pe  cel de partener de afaceri pragmatic, care, la un moment dat, nu va ezita să sacrifice Grecia pentru ca restul statelor din vechea Europă să poată rezista.

Şi totuşi, ca întotdeauna, grecii sunt optimişti şi încrezători că nu vor fi lăsaţi să intre în faliment. O falimentare a statului grec ar fi „o catastrofă şi o umilire” pentru Uniunea Europeană (Reuters). Lansarea monedei Euro în 1999 a fost poate cel mai puternic simbol al unităţii Europei, cel mai ambiţios proiect al său. O asemenea cădere a Greciei nu ar însemna nimic altceva decât o „expulzare” a Atenei din zona euro, dar şi mai grav, o posibilă plecare voluntară a Germaniei din acest proiect, lucru care va duce în mod evident la revenirea la monedele naţionale ale fiecărui stat.

Pierderea suveranităţii

Supuse unei presiuni enorme din partea creditorilor externi care nu mai au încredere în politicile fiscale ale guvernului, autorităţile de la Atena sunt forţate să scoată la  vânzare multe din activele statului, prilej pentru speculaţii financiare care nu vor face altceva decât să agraveze capacitatea de însănătoşire a Greciei. Ceea ce nu va face decât să prăbuşească sprijinul popular, mai ales că Grecia va fi nevoită să renunţe, deocamdată parţial, inclusiv la controlul sistemului de colectare a taxelor şi impozitelor, unul dintre cele mai puternice instrumente ale unui stat. Oricum sprijinul popular pentru măsurile de austeritate impuse din exterior este aproape prăbuşit, populaţia pierzându-şi răbdarea cu o guvernare incapabilă să dea certitudini pentru un viitor apropiat. Cu salariile din sectorul bugetar reduse cu 20% şi pensiile cu 10%, este puţin probabil ca guvernul de la Atena să mai atragă vreo simpatie între cetăţenii greci.

Cel mai dificil moment al Greciei nu a constat în recunoaşterea faptului că nu îşi mai poate achita angajamentele financiare interne, ci faptul că, odată cu angajarea imenselor împrumuturi de pe piaţa externă, va trebui să dea dovadă de o anumită bonitate, să ofere o anumită garanţie creditorilor că datoriile vor fi plătite conform graficului stabilit. Iar asta a presupus acea pierdere a suveranităţii despre care vorbea preşedintele Eurogrupului, Jean-Claude Junker.

De unde provine slăbiciunea

Criza grecească, toţi analiştii o recunosc, dar şi posibila criză portugheză care se întrevede, reflectă clar slăbiciunea zonei euro, o zonă financiară creată prea rapid, într-un mod poate cam naiv, o zonă acoperitoare pentru toate economiile, indiferent de gradul lor de performanţă şi care se întinde peste diverse categorii de state, fiecare cu propria politică fiscală. 17 state în mod clar eterogene care folosesc aceeaşi monedă, dar care au sisteme diferite de taxe şi impozite, se raportează la aceeaşi Bancă Europeană, dar folosesc sisteme de creditare diferite.

Nici Standard & Poor’s şi nici Moody’s nu dau prea multe şanse planului de sprijinire a Greciei. Cu o datorie suverană de peste 350 miliarde de euro, mai mult de 30.000 de euro pe fiecare locuitor din cei 11,3 milioane, marea problemă a Greciei nu va fi atragerea de fonduri pentru salvgardarea unei economii şi aşa slăbite, ci identificarea modului în care aceste datorii vor fi plătite. Greu de crezut că, pe termen mediu, economia grecească poate acoperi aceste credite.