Muzică barocă şi Wagner

Este tare greu ca tată să poţi susţine emoţia de a-ţi vedea fiica pe scenă şi mai ales alături, dar şi bucuria trebuie să fie pe măsură.  Sunt celebre familiile de muzicieni: Ion-Mădălin-Mădălin jr Voicu, David-Igor-Valéry Oistrach, Dan-Irina Iordăchescu (prezentă şi ea în distribuţia serii)  şi mulţi alţii.  Publicul şi criticii de artă au aşteptări mai mari de la cei care poartă un nume mare. Regula nescrisă, nu neapărat raţională sau corectă pretinde ca cei mici să se ridice şi chiar să depăşească pe cei deja consacraţi. Greutatea o simte şi cel celebru, dar şi cel care abia îşi începe ascensiunea.

După concertul celor doi Croitoru, seara continuă tot sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuşi cu o piesă minunată: Vivaldi- Gloria.  Solişti: IRINA IORDĂCHESCU–soprană, OANA ANDRA–mezzosoprană,
MARCEL COSTEA–orgă.
Chiar dacă nu acesta este scopul, acest concert are cu siguranţă efect meloterapic. Ultimele descoperiri spun că muzica barocă face neuronii să capete un ritm specific geniilor, activând aproape 100% din scoarţa cerebrală,  mai mult decât oricare altă muzică. Muzica simfonică activează emoţiile şi intelegenţa, dar Vivaldi, Bach, Händel, Scarlatti relaxează, aduc găsirea soluţiilor, practic atât timp cât ascultăm devenim mai deştepţi.

Joi, Filarmonica George Enescu sub bagheta dirijorului Gerd Schaller propune un program postromantic german . Armonii grele, cromatisme, polifonie, textură complexă.

Am promis că voi vorbi despre Wagner şi iată acesta este momentul. Ginere al lui Liszt, Wagner este influenţat de ideile muzicale ale socrului pe care le elaborează până în punctul în care nu se mai poate adăuga nimic. Cromatismele şi modulatiile bruşte, rapide; leitmotivul; armoniile şi orchestratiile bogate; filozofia transpusă în muzică. Toate aceste idei l-au preocupat pe Franz Liszt şi Wagner a fost socotit de contemporani ca fiind un oportunist, folosindu-se de prieteni, femei,  pentru a ajunge să aibă relaţii care îi pot fi de folos. A divorţat şi s-a recăsătorit după cum a avut nevoie să depăşească un nivel social, s-a împrietenit pentru a se ridica profesional, s-a înrudit pentru a fi promovat. Este posibil ca aceste păreri să fi fost formulate de invidioşi, de rivali frustraţi, totuşi cert este că Wagner era împins de focul artistic care îl măcina pe dinăuntru. Influenţa lui muzicală a fost covârşitoare pentru  o întreaga pleiadă de compozitori ce i-au urmat: Bruckner, Mahler, Schönberg, Alban Berg chiar şi Debussy sau Enescu în primele lor lucrări.

Drama muzicală wagneriană este total opusă divertismentului operei tradiționale, bazându-se pe o acțiune sacră, pe „melodia infinită” și „motivul conducător” (das Leitmotiv), procedee simbolice de sugerare și evocare a unor teme psihologice, a unor momente-cheie în desfășurarea dramatică.

Monumentala tetralogie „Inelul Nibelungilor” este compusă din „Aurul Rinului”, „Walkiria”, „Siegfried” şi „Amurgul zeilor”, de unde sunt extrase fragmentele din seara concertului. Libretul este centrat pe un inel magic pentru care luptă zei, oameni, gnomi şi uriaşi.  Între trădări, bătălii, trecerea inelului de la un stăpân la altul, o celebră şi înduioşătoare poveste de dragoste străbate lucrarea; cea dintre Siegfried şi Brunhilda. În final, Siegfried vrăjit de inel (cât de mult seamănă cu Stăpânul Inelelor) este înjunghiat de un personaj malefic, dar mâna moartă a lui Siegfried se ridică, împiedicând alunecarea inelului spre ucigaş şi atunci Brunhilda ia inelul magic, iar pentru a-l distruge, se aruncă într-un rug funerar. Sacrificiul ei aduce inelul înapoi Rinului și purifică lumea, pentru o nouă eră a iubirii.