Copiii fără identitate, amânaţi de interesele politice

În loc să rezolve aceste probleme juridice, politicienii sunt mai ocupaţi să creeze încă un post pentru un protejat politic.

În 2011, Avocatul Poporului a început colectarea datelor pentru un raport special care îi vizează pe copiii fără identitate, pornind de la un caz al unui copil de 3 ani care nu putea fi internat pentru că nu avea certificat de naștere. În ciuda eforturilor diferitelor instituţii publice, abia după doi ani copilului fără identitate i-au fost eliberate actele necesare, pentru că tatăl acestuia, în urma unor infracţiuni comise, rămăsese fără buletin, iar mama minorului nu îşi putea reînnoi buletinul pentru că se mutase de la socri, iar aceştia nu mai doreau să o ia în spaţiu. Pentru a rezolva o serie de aspecte legislative astfel încât să micşoreze cazurile copiilor fără identitate, raportul în lucru al Avocatului Poporului a venit cu două propuneri: naşterea sub anonimat şi eliberarea de CNP provizoriu.

Naşteri sub anonimat şi CNP provizoriu

În cazul naşterilor sub anonimat, sunt vizaţi nou-născuţii nedoriţi, dar şi mamele care nu vor să îi recunoască, evitându-se astfel şi întreruperile de sarcină. Nou-născutul poate fi luat în protecţia statului. De asemenea, mama va beneficia şi de consiliere psihologică, pentru a creşte şansele, după ce trece de şocul psihologic, mai ales în cazul mamelor foarte tinere, să se răzgândească şi să îşi recunoască copilul. CNP-ul provizoriu ar putea fi eliberat pentru a elimina riscul ca nou-născutul să ajungă victima traficului de organe sau a traficului de persoane. Copiii abandonaţi primesc pe loc un CNP provizoriu, în momentul în care medicul constată naşterea, împreună cu asistentul social al spitalului şi un poliţist. Acest raport special nu a fost dus însă la finalitate nici până în prezent, în parte din cauza schimbărilor din ultima perioadă de la conducerea Avocatului Poporului, şi pe de altă parte, a lipsei de interes a clasei politice.

Proiectul Anastase, reluat de PNL pentru Avocatul Copilului

Pentru că tot am ajuns la clasa politică, recent, 40 de senatori şi deputaţi PNL au considerat că ar putea rezolva astfel de probleme prin transformarea adjunctului Avocatului Poporului care coordonează domeniul drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap în Avocatul Copilului, restul de responsabilităţi urmând să fie redistribuite celorlalţi adjuncţi. Interesant este că liberalii au copiat aproape integral un proiect de hotărâre iniţiat în 2011 de Roberta Anastase (PDL), fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, proiect care a fost respins în 2012 de Senat, inclusiv de liberali şi de social-democraţi, deşi printre susţinători se afla şi Mircea Geoană, a cărui soţie este preşedintele Crucii Roşii din România.

Reînfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului

Corpul Profesional al Directorilor de Asistenţă Socială consideră însă că cea mai bună soluţie ar fi reînfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului, care acum a devenit o simplă direcţie din cadrul Ministerului Muncii. De ce este însă mai important Avocatul Copilului decât o Autoritate care ar fi condusă de un secretar de stat şi care ar avea competenţe mult mai ample? Un răspuns ar fi faptul că Ionel Oprea, adjunct al Avocatului Poporului pentru domeniul drepturile copilului, ale familiei, tinerilor, pensionarilor, persoanelor cu handicap şi care ar urma să fie Avocatul Copilului, a fost şi este susţinut de liberali. Aceiaşi liberali care au şi ministrul Muncii, unde fosta Autoritate este doar direcţie.

Un singur tribunal pentru minori şi familie

Liberalii invocă necesitatea înfiinţării Avocatului Copilului prin recomandarea din 2009 a ONU, deşi, de exemplu, în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană se specifica menţinerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului, dar aceasta a dispărut. Mai mult decât atât, din 2004, în România funcţionează un singur Tribunal pentru Minori şi Familie, la Braşov, deşi aceste instanţe specializate ar fi trebuit generalizate în toată ţara, în conformitate cu practica judiciară europeană în domeniu.