Şeful statului s-a declarat convins că dacă în Republica Moldova va exista un curent unionist, atunci ţara noastră va fi pregătită.
Potrivit preşedintelui Traian Băsescu, “următorul proiect de ţară pentru România, pe care cred că de acum îl putem spune public este: vrem să ne întregim ţara”.
„România a avut un proiect fundamental de ţară, intrarea în NATO, al doilea – intrarea în UE. Al treilea trebuie să fie unirea cu R. Moldova. Sigur, nimeni nu spune că se poate face brutal, pentru că nimic nu se poate face împotriva voinţei românilor de pe cele două maluri. Ar fi caraghios. Esenţial acum este să fim avocaţii R. Moldova pentru drumul către UE. Vilnius nu înseamnă la orizont UE, înseamnă un început de drum. De la parafarea Acordului de Asociere şi până la integrare sunt cel puţin 10 ani. Or, în aceşti 10 ani trebuie să fim pregătiţi. Avem acest obiectiv, dacă vor vrea moldovenii. Sunt convins că, dacă în R. Moldova, va exista un curent unionist, România va spune “da” fără să ezite. Următorul proiect de ţară pentru România este : vrem să ne întregim ţara. Acum, momentul pe care trebuie să îl valorificăm este şansa R. Moldova este de a intra în procesele de pregătire a accesului către UE. Ce-i în mână, nu-i minciună. Hai spre Uniunea Europeană!”, a declarat Traian Băsescu.
Întrebat dacă s-a consultat cu diplomaţia din România, cu ministrul de Externe, preşedintele a răspuns: “Mă tem că, până una alta, cel care trebuie să dea tonul în politica externă sunt eu. Nu cred că trebuia să iau o aprobare de undeva”.
DECLARAŢIILE PREŞEDINTELUI:
Despre aderarea R. Moldova şi Ucrainei la UE:
– În mod categoric, aderarea Ucrainei se joacă până în ultima clipă. Eu am afirmat că fără Ucraina Vilnius este un eşec
– Pericolul neaderării Ucrainei la UE naşte un pericol şi pentru Moldova şi pentru noi. Este în interesul nostru naţional ca Ucraina să avanseze spre Uniunea Europeană
– Nu mai trebuie să îi punem nicio condiţie Ucrainei legată de doamna Timoşenko
– Rusia nu trebuie condamnată, ştim toţi care este politica Rusiei, de a-şi impune supremaţia în spaţiul ex-sovietic
– Federaţia Rusă fără Ucraina nu este la fel de puternică
– În condiţiile în care Ucraina face pasul înapoi, România va trebui să continue susţinerea Moldovei şi chiar să o intensifice
– Până nu se ridică de la masă Ianukovici eu încă sper că va semna
– Va veni timpul ca Moldova să fie împreună cu România. Mai devreme sau mai târziu unirea Moldovei cu România se va întâmpla pentru că sângele apă nu se face
– Următorul proiect de ţară pentru România este: “Vrem să ne întregim ţara”
Despre posibilele investiţii chineze
– China a venit cu propunerea de a investi 10 miliarde de euro, dar nu doar pentru România
– Trebuie să avem în vedere că avem 40 de miliarde de la UE fonduri, pe care trebuie să le folosim
Despre pactul de coabitare
– Astăzi i-am semnat mandatul lui Corlăţean pentru Vilnius. Ce înseamnă consultare, credeţi că doar dacă stăm la o masă şi vorbim? În instituţii circulă hârtiile.
– După părerea mea, pactul de coabitare funcţionează. Cât timp stăm în limite constituţionale.

















































