România dorește o prezență activă a NATO în regiunea Mării Negre, a declarat marți, la Bruxelles, premierul Dacian Cioloș, într-o întâlnire cu secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg.
“România va lua inițiativa pentru a întări cooperarea cu țările partenere și vecine, Bulgaria și Turcia, și sperăm ca această cooperare să se dezvolte în una internațională”, care sa prevadă și alte forțe ale NATO, prin rotație, a spus Cioloș. De altfel, Ministerul Apărării a lansat deja proiectul unei flote militare aliate în Marea Neagră, ca răspuns la potențialele amenințări ale Rusiei.
Primul ministru a precizat că România așteaptă de la summitul alianței de la Varșovia “o întărire a prezentei NATO pe flancul estic, nord-estic si sudic”.
La rândul sau, Stoltenberg a asigurat România că “poate conta pe NATO” recomandând mărirea bugetului Apărării.
“Aceasta măsură e deosebit de importantă pentru țările noastre. Avem de-a face cu cele mai mari provocări de securitate din această generație. Toate țările membre își sporesc capacitatea de reacție a trupelor și ne consolidam prezența în partea estică a Alianței”, a subliniat Stoltenberg.
El a subliniat că occidentalii nu caută “un conflict cu Rusia”, ci lucrează “din contra pentru a restaura previzibilitatea în relațiile” cu Moscova.
Și premierul Ciolos a spus ca țara noastră “își doreste o cooperare cu Rusia” iar “angajamentele pe care România le are in NATO merg în această direcție de apărare și nu ofensivă împotriva cuiva”.

















































