La sfârșitul reuniunii Consiliului European privind rezultatele referendumului din Marea Britanie, președintele României Klaus Iohannis a declarat că „Uniunea Europeană este singura opţiune pentru menţinerea prosperităţii şi securităţii pentru cetăţenii noştri” și că „Uniunea celor 27 de state membre trebuie să iasă întărită din această încercare.
„Am adoptat o declaraţie comună UE 27 în această dimineaţă care conţine mesaje pe care le-am transmis şi eu în cadrul reuniunii, respectiv: Regretăm rezultatul referendumului din Regatul Unit, dar respectăm voinţa exprimată de majoritatea poporului britanic. Până când Regatul Unit părăseşte Uniunea, acesta îşi păstrează statutul de stat membru, cu toate drepturile şi toate obligaţiile”, a spus președintele.
Acesta a întărit faptul că „Regatul Unit va respecta în această perioadă libertatea de circulaţie a cetăţenilor şi drepturile lucrătorilor europeni”, fapt confirmat de premierul britanic David Cameron.

„Asigur, astfel, comunitatea românească care locuieşte şi lucrează în Marea Britanie că România va urmări în negocieri, cu maximă prioritate, apărarea intereselor acesteia.”
În privinţa procedurii de retragere a Marii Britanii, conform articolului 50 din Tratatul Uniunii Europene, liderii europeni au convenit ca negocierile să fie un proces predictibil, iar notificarea așteptată din partea Marii Britanii ar aduce clarificările necesare în avantajul atât al Uniunii Europene, cât şi al Marii Britanii.
Nu vor exista negocieri înainte ca această notificare să se producă.
„Salut, de asemenea, că există voinţa politică a liderilor europeni ca Marea Britanie să rămână un partener cât mai apropiat al Uniunii Europene. Pentru România, care are un Parteneriat Strategic cu Marea Britanie, acest aspect prezintă o relevanţă deosebită”, a spus Klaus Iohannis.
„Am subliniat, în egală măsură, că este necesară o reflecţie aprofundată privind îmbunătăţirea modelului european, astfel încât să devină mai eficient, mai transparent şi mai apropiat de cetăţeni”
Iohannis spune că este esențial ca europenii să își recapete încrederea în proiectul european, considerat de mulți dintre aceștia anchilozat și birocratic.
Consiliul European a luat în discuție gestionarea fenomenului migraţiei, aspecte economice şi chestiuni ce ţin de relaţiile externe ale Uniunii Europene, fiind prezentată Strategia Globală pentru politica externă şi de securitate a Uniunii Europene.
„Consider că în contextul marcat de rezultatul negativ al referendumului din Marea Britanie, prezentarea Strategiei Globale a Uniunii Europene transmite un mesaj puternic că Uniunea funcţionează şi că statele ei membre pot ajunge la un consens pe chestiuni importante chiar şi în vremuri dificile. Acum atenţia noastră trebuie canalizată pe implementarea eficientă a acestei strategii”, a concluzionat Iohannis în mesajul său rostit la sfârșitul reuniunii CE.
Răspunzând întrebărilor venite din partea jurnaliștilor, Klaus Iohannis a spus că pasul următor este „să ne concentrăm și pe ceea ce urmează, dar și pe ceea ce urmează în România. Și am spus că este nevoie de un nou proiect de țară post-aderare. Nu s-a realizat în preajma anului 2007, nu s-a realizat nici mai târziu. Sigur, acum ne pregătim să serbăm 10 ani de la aderare și iată că, abia acum, începem să ne punem problema, și bine că ne-o punem și acum, de elaborare a unei strategii post-aderare. Evident, în condițiile date, această strategie trebuie să țină cont de ceea ce se întâmplă acum. Este o modificare semnificativă în geometria și arhitectura Uniunii faptul că Marea Britanie părăsește Uniunea și va trebui să ținem cont de acest lucru și va trebui să identificăm modalitățile cele mai bune de abordare a acestei chestiuni. Și, da, la începutul săptămânii viitoare, intenționez să invit, în același format ca vinerea trecută, pe liderii politici, pe Prim-ministru, pe Guvernatorul Băncii Naționale, pentru a avea o rundă de consultări și pentru a vedea care este maniera optimă de a abordare în această etapă.
România este o piesă importantă în securitatea și în siguranța în întreaga regiune
„Chestiunea Schengen este permanent pe agenda tuturor discuțiilor pe care le avem, și bilaterale, și multilaterale, și chiar astăzi am avut discuții cu lideri relevanți pe această temă în marja întâlnirilor informale. Nu pot să intru acum în detalii, dar există semne că lucrurile s-ar putea mișca. Ar fi, sigur, foarte bine pentru România, dar, repet, ar fi foarte bine și pentru restul spațiului Schengen, și aici vorbesc doar în numele României. România nu numai că acționează ca un membru de facto, România este o piesă importantă în securitatea și în siguranța în întreaga regiune. Este clar că noi ne-am făcut temele, este clar că suntem nu doar capabili, ci suntem deja obișnuiți să păstrăm nu numai siguranța cetățenilor, dar să păstrăm întreaga țară sigură și cred că, în acest sens, aderarea României la Schengen ar fi un real câștig și ar reprezenta un semnal puternic că Uniunea și Schengen vor realmente să își consolideze granițele exterioare”, a spus Iohannis.

















































