Actual

Protest anti-Trump de proporţii la New York: Mii de oameni, inclusiv celebrităţi, au participat la manifestare

Un amplu protest anti-Trump, la care au participat mii de persoane, inclusiv o serie de celebrităţi precum Robert de Niro, Alec Baldwin, Michael Moore ori Cher, s-a desfăşurat joi noaptea la New York,cu doar câteva ore înainte de ceremonia de învestire a noului preşedinte.

 

Protestul a avut loc în apropiere de Hotelul Internaţional Trump din New York, manifestanţii purtând mesaje ca “Anti-Trump în fiecare zi” sau “justiţie şi drepturi civile pentru toţi”.

Pe lângă actori ca Robert de Niro, Alec Baldwin, Sally Field sau Marc Ruffalo, la protest a participat şi primarul oraşului New York, Bill de Blasio, care a cerut americanilor să conteste politicile Administraţiei Trump de fiecare dată când nu sunt de sunt de acord cu acestea, relatează postul France 24.

Un sondaj publicat de Universitatea Quinnipiac relevă că 46% din alegătorii newyorkezi sunt de părere că primarul de Blasio ar trebui să coopereze cu viitorul preşedinte, în timp ce 45% consideră că primarul ar trebui să fie un lider naţional al opoziţiei faţă de politicile lui Trump.

Alec Baldwin, frecvent criticat de Trump pentru modul în care îl interpretează pe preşedintele-ales în emisiunea de satiră Saturday Night Live, a declarat că americanii care se opun politicilor lui Trump ar trebui să se implice mai activ.

În cursul zile de vineri, la Washington, vor avea loc ceremoniile cu ocazia învestirii în funcţie a celui de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, Donald Trump.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top