Italia: Revoluţia naționaliștilor de dreapta cutremură Europa

Alegerile generale din Italia au determinat o perioadă de peste două luni de consultări, negocieri și încercări de a forma guvernul.

Citeşte şi: „Eventuale confruntări pot duce la prăbușirea Turciei”

Disputele dintre Silvio Berlusconi, președintele Forza Italia, și șeful de la Cinque Stele, Luigi di Maio, au făcut ca formula finală de coaliție să excludă acordul inițial de centru dreapta-dreapta-dreapta radicală, care ar fi fost dominant, cu anarhiștii anti- sistem din Cinque Stele, ci formula să se rezume la doar două partide, cele mai bine plasate în alegeri și alcătuind majoritatea împreună, 5S cu Lega Nord, cu partidul anarhist antisistem devenit dominant.

Chiar și sistemul acordului – de la unul politic la un contract negociat în doi – e o premieră, fiind departe de modelul contractului cu italienii al lui Berlusconi și rezumându-se la o variantă de alianță tranzacționistă, neacoperită deloc politic și ideologic. Deci prima observație despre noul acord de alianță este durabilitatea sa. Ca orice contract, el poate fi îndeplinit, dus la bun sfârșit, sau se poate împotmoli la primul element care nu e îndeplinit de un chiar și în această variantă. Nici istoria italiană a celor 70 de guverne în 75 de ani nu dă perspective mai optimiste, iar o perioadă de consumare și prezentare a evidenței incapacității de a guverna e necesară pentru a readuce pe pământ scorurile de susținere a celor două partide, care au explodat.

Acordul final pentru închegarea unei coaliţii e o premieră, fiind departe de modelul contractului cu italienii al lui Silvio Berlusconi

Un scrutin anticipat le-ar readuce în prim-plan ca dominând toată piața politică italiană. Interesant este totuși un anumit tip de unitate în discutarea relației europene: ambele partide sunt eurosceptice, 5S fiind parte în Parlamentul European a unui grup alcătuit din Frontul Național francez, democrații suedezi și UKIP – partidul Brexit din Marea Britanie, dispărut după ultimele alegeri generale anticipate, un partid meteoric și de utilitate redusă în timp.

Cât despre Lega Nord, este un partid de dreapta bătând chiar spre extremă, conservând un tip de separatism egoist sau măcar excepționalism al Padaniei, zona de Nord a Italiei, care nu ar trebui să mai plătească pentru sudul sărac și mai puțin harnic.

Deci ceea ce propune Italia – altfel stat euroconform în toată ființa sa, dependent și profitând din politicile europene – este o revoluție populist-eurosceptică cu nuanțe naționaliste de dreapta, alteori chiar de extremă dreaptă cu nostalgii colonialistfasciste.

Liderul partidului de extremă-dreapta Liga Nordului, Matteo Salvini, spune că singura opțiune este organizarea unor alte alegeri

O revoluție care, lansată la nivel european, poate duce la dispariția Uniunii Europene așa cum o cunoaștem, dacă nu cumva exercițiul guvernării și confruntarea cu realitatea vor duce la un scenariu tip Syriza, în Grecia, cu expulzarea extremiștilor și transformarea într-un partid clasic al guvernării realiste. Oricum, provocarea UE și a Germaniei se anunță ca elemente din fibra programului electoral convenit de cele două forțe.

Astfel, discursul în Italia, indiferent de formele politice preferate, a migrat de la legătura externă, europeană, menită să asigure prosperitate și ritm în reforme, ambiție și ancoră de democrație și rigoare economică, către discuția despre diktatul Bruxelesului sau diktatul Berlinului asupra Italiei.

Luigi di Maio, liderul Cinque Stele, este membru al Camerei Deputaților din Italia din 2013

Desconsiderarea Italiei, a treia economie din UE – cu probleme, e adevărat – de către Germania și Comisia Europeană a determinat reacția majoră anti-imigranți și anti-austeritate care e profundă și reală. Egoismul german, mai preocupat de refugiați decât de transferul unor sume către Sudul și Estul Europei pentru a proteja UE de aceste valuri de migrație naturală sau forțată, provocată sau spontană, e tema majoră a campaniei celor doi aliați de azi la guvernarea Italiei.

Temele principale ale programului sunt profund eurosceptice și uneori anti- europene: contestarea actualelor reguli europene, antiausteritate, în favoarea venitului minim garantat, a naționalizării băncilor, a unor politici protecționiste (deci împotriva pieții libere) și anti-euro (retragerea din zona euro când va fi fezabil politic e punct din program), alături de apropierea de Rusia lui Putin și de aprecierea lui Trump și Orban.

În plus, lipsa de atenție spre noua revoluție populist-eurosceptică lansată de Italia (după avertismentul austriac, e adevărat, cu Partidul Libertății aliat mai mic în formula de majoritate de la Viena)  combină și cu datoria de 132% din PIB sau peste 2000 miliarde euro, și cu imposibilitatea de bail-out de către Mecanismul ‘ European de Stabilitate, fiind vorba despre o economie mult prea mare, de unde se manifestă și efectul de antrenare al disturgerii monedei comune euro, odată ce Italia ar cădea economic din cauza unor politici necugetate.

Responsabilitatea și curajul președintelui italian Sergio Mattarella au făcut ca acesta să respingă guvernul și să amâne dezastrul

De aici nevoia de responsabilitate europeană. Luigi Di Maio și Matteo Salvini, liderii celor două partide, l-au găsit drept premier pe Giuseppe Conte, avocat și jurist apropiat Mișcării 5 stele. Negocierile cu Președintele Sergio Mattarella sunt încă în curs. Neatenția și lipsa de analiză a riscurilor și lipsa intervenției europene în noua formula de majoritate, măcar pentru a sublinia importanța Italiei pentru UE, pot duce la prăbușirea rapidă a coaliției, dar în primul rând a economiei italiene și a
monedei Euro.

Responsabilitatea și curajul Președintelui Mattarella au făcut ca acesta să respingă guvernul și să amâne dezastrul pe motiv că noul ministru al Finanțelor și programul coaliției conține ieșirea din zona Euro, temă care nu s-a aflat în programele electorale ale celor două formațiuni care alcătuiesc azi majoritatea. Dar scorurile celor două partide au crescut dramatic, iar perspectiva alegerilor anticipate, tot mai apropiată, amenință să aducă aceleași probleme, la scară mult mai mare și după o perioadă mai lungă de timp, ambele amânând reformele structurale necesare Italiei.

Perspectiva unui guvern tehnocrat între acest moment și noul guvern ales, după eventuale noi alegeri, e unul salvator dar de tranziție, pentru că reformele structurale de care are nevoie Italia nu pot fi luate decât de un guvern în funcție, cu depline puteri. Boala și deznodământul au fost doar amânate, nu soluționate, în speranța unei formule mai bune. De fapt, speranța este că ascensiunea Lega Nord, alături de o reașezare favorabilă a dreptei alături de Forza Italia, poate și o creștere a Democraților, ar putea aduce lucrurile la un guvern mai puțin toxic, cu Cinque Stele în opoziție.

Giuseppe Conte, avocat și jurist, apropiat Mișcării 5 stele, a fost propus pentru postul de prim-ministru al Italiei

Citeşte şi: De ce planul UE de interzicere a unor produse din plastic nu e chiar de aplaudat