Carmen Avram, de la un regiment media la un batalion politic

Carmen Avram a mărturisit pentru Q Magazine că s-a implicat în politică dintr-o mare dragoste… pentru România.

DUPĂ ATÂȚIA ANI ÎN CARE A DAT CU EA DE PEREȚI

Exista o butadă în redacție, că cei care pot scrie un reportaj sunt doar cei care au citit peste 10.000 de cărți. Ne încadrăm aici? Și dacă da, cât de mare pare acum pasul făcut în afara redacției, direct în lumea politică, de unde cel mai adesea ne extragem personajele?

Nu știam de butada asta, dar, auzind-o, am avut, așa, un moment de regresie temporală și m-am văzut stând culcată, într-un cot, cu cartea în față, în pat, pe jos, în iarbă, în compartimentul de tren, la 8 ani, la 12, la 22… Și mi-am adus aminte cât de bine era, ce stare incredibilă, de extracorporalitate aveam.

Câte filme mi s-au derulat în fața ochilor și câte personaje mi-am imaginat, citind. Nu știu dacă 10 mii de cărți, dar am citit. În dormitorul copiilor, era o bibliotecă mare, plină ochi și părinții noștri ne obligau să dormim la prânz, și după școală, dar mai ales în vacanța de vară. Eu uram asta, nu puteam să dorm nicicum. Așa că îmi luam cartea și citeam sub pătură, să nu mă prindă că nu-i ascult. La fel cu lecțiile care nu-mi plăceau. Luam geografia sau istoria – și în carte, volumul pe care îl citeam atunci. Pentru un observator neatent părea că învățam. Și, într-un fel, chiar am învățat. Au fost vremuri de glorie, pe care le-aș vrea înapoi. Timpuri în care, în pauza de la școală, noi, copiii, discutam despre cărți – „Pe aripile vântului”, „Winnetou”, „Legendele Olimpului” – ușurele, greoaie, complicate, polițiste, science-fiction, orice, tot. Trăiam ca într-un perpetuu cenaclu literar și cred că ne-a folosit la toți.

Cât despre noua mea viață, mi-ar plăcea să fac ceva atât de important, încât să devin personaj pozitiv și memorabil. Sigur o să mă uit în jur cu același interes cu care m-am uitat mereu la personaje. Este o experiență pe care mulți și-o doresc,  puțini o au: să vezi lumea politică din interior, după atâția ani în care ai dat cu ea de pereți. Aici se găsesc confirmările, dar și revelațiile: uite, ce-am crezut eu, și ce era de fapt. Abia aștept!

• Nicușor Dan, de Ziua Națională: Trăim mai prost decât anul trecut. Dar trăim mult mai bine decât acum 20 de ani
• De ce sărbătorim Ziua Națională azi
• George Simion, de la Alba Iulia: În 2026 se poate întâmpla orice, de la a fi arestat, până la forma o nouă guvernare
• Elena Lasconi: Nicușor Dan este un mincinos, un om rău, orgolios și răzbunător. Guvernul Bolojan este cel mai rău din ultimii 35 de ani
• Ce va face Herzog: îl va refuza pe Trump?

Pentru multă lume, PSD este imaginea „ciumei roșii”, a „corupției”, aflându-se sub tirul celor care demonizează singurul partid de mase din România. Există rațiuni pentru a intra în PSD, chiar și în aceste condiții?

Nu cred că pentru „multă” lume. Cred că, din fericire, pentru puțină lume. E fix acea lume care habar nu are nici ce a fost comunismul, nici că sintagma „ciuma roșie” este de sorginte nazistă și că a fost folosită intens de propagandiștii lui Hitler. Apropo de citit…

Cât despre „imaginea corupției”, faptul că PSD e singurul „beneficiar” al acestui atribut ține de un scenariu foarte bine conceput – trebuie să recunoaștem – și aplicat cu consecvență și îndârjire vreme de câțiva ani doar acestui partid. De parcă toate celelalte ar fi Albă ca Zăpada. Nici nu-mi trece prin cap să neg că România are corupție. Ce vreau să spun e că și alte țări au, cam la fel de multă, iar împărțirea între bunii și răii pământului e maniheistă, complet nerealistă și extrem de periculoasă. A fost, din păcate, un scenariu clasic de manipulare – discreditarea unei singure tabere, pentru câştigul celeilalte. Dacă o să ne uităm cu atenție și fără părtinire asupra anilor în care nu a guvernat PSD, o să vedem că s-au produs furturi uriașe și monstruozități care au schimbat tragic România, despre care însă nu vorbește nimeni. Nici măcar justiția. Am trăit scene halucinante în care interlocutori cărora le-am spus asta, aducând și dovezi, au trecut imperturbabili peste cuvintele mele, de parcă ar fi fost o ruptură pe sunet și n-ar fi auzit.

„Împărțirea între arhangheli și diavoli pe mine nu mă păcălește.”

Mă uit în viața reală, cea prin care trecem, și văd că nu există alb pur și negru tuci. Nici măcar cei care strigă „ciuma roșie” nu sunt niște inocenți. Suntem toți pete de culoare, fiecare dintre noi. Așa că instituțiile, organizațiile, partidele, țările sunt după chipul și asemănarea noastră: și bune, și rele, simultan.

PSD are și propria lui parte de vină în ce s-a întâmplat în România, dar are și meritul de a fi crescut substanțial economia țării, salariile medicilor, pensiile bătrânilor, speranțele fermierilor care nu și-au mai putut vinde mărfurile prin supermarketuri, suprafața irigată a României, patriotismul discursului în fața celor care ne-ar vrea puși la colț și multe altele. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, totuși, acest partid a fost cel care a demarat procedurile de aderare a României la UE și NATO. Toate astea au fost rațiunile mele de a intra în PSD, ultimul – rețineți asta, că e important – ultimul partid mare al României.  

Miza alegerilor pentru Parlamentul European devine, pentru prima dată, uriașă! Dacă suveraniștii vor câștiga, nu doar soarta Europei, ci cea a globalismului va fi pusă pe masă. Putem discuta despre agenda unui europarlamentar fără a discuta acest prim aspect? E o imagine înfricoșătoare?

Imaginea e înfricoșătoare doar dacă aduce cu ea violența – de limbaj sau chiar fizică – și dacă toate acestea ar degenera în conflagrații. Altfel, la rece vorbind, ar fi doar o etapă după atâtea alte etape în istoria omenirii. Omul s-a adaptat și la trecerea de la traiul în peșteră la căsuța de lut, și de la căratul grânelor cu spatele la locomotiva cu abur. Chiar și acum trecem printr-o revoluție – ne adaptăm la o viață în care trăim mai mult virtual, și ce vedem acum e doar începutul. Poate că globalismul și-a consumat deja energia. Sau poate că a venit prea devreme. Poate că așa cum suntem noi acum – migrând, forțați de tehnologie, dinspre traiul în comunitate, spre insule individuale, conectate doar de net și de conjunctură – întoarcerea la vatră e exact ce trebuie.

Dar ar trebui să păstrăm totuși  globalizarea economică. Poate că e instinctul primordial de autoapărare, în fața unei lumi care devine tot mai populată și, invariabil, cu o pace tot mai greu de gestionat. Personal, cred că nicio filosofie, doctrină, ideologie, nu trebuie dusă la extrem. Dacă rămâne în matca ei, și sper ca Parlamentul European și Uniunea, în ansamblul ei, au mecanisme pentru a o ține acolo, orice trecere de la o etapă la alta e firească.

EXTREMIŞTII AR PUTEA FACE RAVAGII

Care sunt obiectivele viitorului europarlamentar Carmen Avram? Spre ce mergem?

Eu sper – sincer și cu toată rezerva de optimism care mi-a mai rămas după acești ultimi doi ani de turbulențe și ură – că România va fi parte a unei Europe de națiuni demne, suverane și partenere. Altfel, însăși esența Uniunii ar dispărea și, odată cu asta, entuziasmul enorm care ne-a făcut să votăm într-un procent atât de mare în favoarea aderării. Primul principiu de bază al UE spune așa –  și citez chiar de pe pagina ei oficială – „Demnitatea umană este inviolabilă. Trebuie să fie respectată și protejată și constituie baza propriu-zisă a drepturilor fundamentale”, iar un altul vorbește despre egalitate absolută și în toate domeniile. Or, dacă nu poți garanta respectarea acestor două principii, înseamnă că e nevoie de o regândire și o resetare. Am spus și o voi spune până la final – sunt fanul suprem al democrației. Când o să ajung în Parlamentul European nu o să găsiți niciodată la mine – și asta vă garantez – nicio abatere de la principiile ei. Nici în ceea ce voi spune, nici în ceea ce voi vota. Eu am trăit în comunism și știu cu adevărat ce înseamnă. Și sper ca derapajele la care am fost martori în acest ultim an, chiar din partea unor înalte figuri europene, vor dispărea în noul legislativ.

În UE se conturează două tendințe distincte: prima în  jurul nucleului Matteo Salvini și Marine LePen  şi a doua a celor de la FIDESZ (Viktor Orban) și a polonezilor. Cum vedeți această confruntare?

Dacă vom atinge punctul final al acestei confruntări, se va întâmpla doar din cauza alienării unor membri ai UE în urma unor erori comise la Bruxelles, printre care și aplicarea dublului standard. De exemplu, dacă observi, de acolo, din țara ta – Italia, Franța, că un stat membru e condamnat pentru un protest în care jandarmii au apărat clădirea Guvernului, iar un alt stat membru, în care se petrece același fapt, scapă fără un cuvânt de dojană, atunci înțelegi că există o slăbiciune a sistemului pe care poți s-o exploatezi. Când un studiu al unui ONG îți demonstrează, cu probe fără dubiu, că același produs exportat din Vest în Est, e fabricat din ingrediente mai proaste în țara estică, atunci mai găsești o slăbiciune a sistemului pe care poți s-o exploatezi. Când o bancă oferă același serviciu în Vest și în Est, dar mai scump de 10 ori în Est, atunci, iată, încă o slăbiciune pe care poți s-o exploatezi. Extremiștii își adună muniție din greșelile care se fac pe spinarea altora și o folosesc la ei acasă, pentru a aduna masa de manevră. Dacă nu suntem atenți, dacă nu luăm măsuri, un astfel de grup ar putea face ravagii în Uniunea Europeană. Și atunci să ne ferească Dumnezeu!

Care este poziția dvs. în privința migrației, sunteți sau nu de acord cu aducerea de imigranți pe teritoriul țării? De astăzi vorbim – ca ordin de mărime – despre milioane de pakistanezi! Sunteți de acord cu islamizarea?

Atâta vreme cât este vorba despre o operațiune umanitară, trebuie să întindem mâna semenilor noștri aflați la nevoie. Dacă n-am face asta, în ce regn ne-am încadra? Problema intervine acolo unde un stat sau altul decide ca, din considerente economice sau de alt tip, are nevoie de un număr de imigranți şi, după ce primește un milion și își alege ce îi convine, începe să-i oblige pe alții să primească ce nu i-a plăcut. Asta nu mai e o acțiune umanitară și discuția se schimbă. Se mută spre responsabilitate: eşti ca stat – poate mai sărac decât cel care i-a primit inițial – capabil să adăpostești un număr foarte mare de oameni, să-i hrănești, să le oferi copiilor educație, să-i ții în siguranță, să te ocupi de ei cum se cuvine, adică să nu-i ții cu anii în niște tabere de refugiați? Cred că de aici a plecat conflictul cu Ungaria, care și-a pus întrebarea: dacă eu aș fi făcut asta, tu i-ai fi primit pe refugiații mei? Și, dacă da, ce mi-ai fi cerut la schimb? E revoltător și dezumanizant să ajungi să te joci cu soarta unui milion de oameni, să începi să faci troc cu ei sau, și mai grav, să îi lași de izbeliște dezrădăcinați, nefericiți, inadaptabili, poate.

Cât despre islamizare, pericolul vine exact din grupurile care nu se pot adapta și care devin carne de tun pentru grupări teroriste, care le exploatează frustrările și neîmplinirile. Schimbând puțin registrul, dar rămânând la substanța serioasă, aș vrea să ajung ziua în care refugiații nu vor mai fugi când vor afla că au nimerit în România, pentru că asta ar însemna că am ajuns să fim o țară prosperă. Cât despre islamizare, sigur că nu pot fi de acord cu ea, cum nu sunt de acord cu impunerea niciunei religii prin forță sau prin presiune psihologică. Credința trebuie să fie liberă, iar religia un adăpost pentru suflet, nu acoperișul sub care să-ți construiești o armată.

Marine LePen a venit cu o iniţiativă prin care ar vrea să ia deciziile din mâinile Comisiei Europene și să le transfere Parlamentului European și Consiliului European. Ați susține un asemenea demers?

Cred că Parlamentului European ar trebui să i se dea puteri sporite, mai ales în direcția inițiativei legislative, în definitiv el este singurul ales prin vot popular din întreaga structură europeană, membrii lui se află foarte des în contact direct cu alegătorii și, prin urmare, știu exact ce își doresc aceștia.

România, Polonia şi Ungaria sunt puse la colț și amenințate cu sancțiuni de fiecare dată când încearcă să își vadă de propriile interese. Ar fi loc aici pentru o mai bună colaborare cu structuri care și-au definit deja interese regionale, care nu exclud România, cum ar fi Grupul de la Visegrad?

Nicio țară nu poate trăi singură  pe lume. Uitați-vă ce se întâmplă în Coreea de Nord, care trece izolată prin istorie. Ai mereu nevoie de prieteni. Și în viața noastră privată e la fel. Nu poți fi singur pe lume. Dar, chiar și dacă ești într-un grup de prieteni, inevitabil se creează legături speciale între acei membri ai grupului care împărtășesc valori comune sau o istorie comună sau un hobby. Politica nu face excepție. Uitați-vă ce se întâmplă acum, în UE, unde se încearcă o construcție a Europei cu două viteze. De ce? Pur și simplu pentru că, exact ca în viață, unii sunt mai legați decât alții. E firesc. Germania are favoriții ei, Franța are preferații ei, țările baltice au sponsorii lor. De ce n-am avea și noi grupul nostru de prieteni, în interiorul marii familii europene?

„Internetul a devenit o armă.”

Google şi Youtube au considerat incendiul de la Notre Dame drept FAKE NEWS. Facebook cenzurează unele relatări negative. Până la urmă, de ce nu ar avea dreptul cetățeanul român/european să afle adevărurile, fie și dureroase?

Sunt pentru reglementarea serioasă a postărilor pe internet. Acesta a fost declarat deja „spațiu public” și, prin urmare, trebuie să se supună tuturor legilor care sunt valabile pentru alte mijloace de răspândire a informației din lumea reală.

Având în vedere că îți poți asigura anonimatul foarte ușor și la fel de ușor poți să devii o altă persoană în mediul virtual, cred că autorii de FAKE NEWS sau de programe care generează ştiri false ar trebui să suporte consecințele legii ca oricare altă persoană care se face vinovată de înșelătorie, de exemplu, sau de calomnie sau de instigare la un act ilegal. Internetul a devenit o armă și atunci ar trebui să fie emis și un „permis de port-armă”. Ar trebui ca identitățile să fie la vedere și pedepsirea vinovaților de FAKE NEWS mai facilă.

Aceasta nu este cenzură, după cum nici reglementarea CNA privind difuzorii mass-media nu este. Se cheamă responsabilizare.

Care sunt obiectivele pentru acest nou parcurs, politic?

Am un singur obiectiv: NU VOI ACȚIONA NICIODATĂ ÎMPOTRIVA ȚĂRII MELE. Aici mai adaug: să luptăm pentru eliminarea dublului standard, pentru ca românii să mănânce, să se împrumute de la bănci, să fie plătiți, tratați  la fel ca germanii sau francezii, belgienii, olandezii etc. Dacă voturile noastre au aceeași valoare, atunci și respectul față de noi ar trebui să fie egal.

Trebuie să reușim să ridicăm până la media UE subvenția acordată fermierului român, care acum e la jumătate din cât au alții. Trebuie să obținem o încurajare a businessului românesc și să aducem în țară cât mai mulți bani europeni pentru ai noștri.

Dacă o să reușim măcar o parte din tot ce mi-am propus, peste cinci ani voi ieşi din Parlamentul European cu spatele drept și zâmbetul larg.

Carmen Avram se află pe a doua poziție pe lista candidaților PSD la alegerile europarlamentare ce vor avea loc pe 26 mai 2019, imediat după Rovana Plumb – fost ministru al Fondurilor europene, devansându-i pe listă pe Claudiu Manda – vicepreședinte al Senatului României și președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI, preotul Cristian Terheş – co-fondatorul organizației Romanian Community Coalition, cea mai largă organizație din Statele Unite care are ca scop promovarea comunității românești din SUA, Dan Nica și  Maria Grapini – europarlamentari, precum și alte 36 de nume din partid.