Sursa Foto: Facebook/ Rareș Bogdan
Actual

G4media: Rareș Bogdan cere adoptarea unei rezoluții în Parlamentul European privind Revoluția din`89

Europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat pentru G4Media.ro că a demarat demersurile pentru introducerea unei rezoluții pe ordinea de zi a plenului Parlamentului European prin care să se recunoască faptul că în România a fost cea mai sângeroasă Revoluție.

Conform acestuia, grupul PPE va susține introducerea rezoluției pe ordinea de zi a plenului Parlamentului European care va avea loc săptămâna viitoare la Strasbourg.

„Noi dorim adoptarea unei rezoluții în PE prin care să se recunoască faptul că revoluția din România a fost cea mai sângeroasă formă de Revoluție din Europa. Marea bătălie este să solicităm ca, după 30 de ani, să știm cine au fost vinovații pentru baia de sânge de la București, Timișoara sau Cluj”, a declarat Bogdan pentru G4Media.ro.

Marți, 10 decembrie, a fost organizată o expoziție în Parlamentul European cu fotografii din timpul Revoluției, fiind prezentă și o delegație din România, în frunte cu Doru Mărieș.

RESPECT adevăraţilor luptători pentru LIBERTATEA noastră, celor ce au crezut și continuă să creadă că România merită…

Publicada por Rares Bogdan en Martes, 10 de diciembre de 2019

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top