Europarlamentarul USR Cristian Ghinea a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj deloc măgulitor la adresa guvernului PNL.
Ghinea este de părere că trebuie refuzată „guvernarea noaptea ca hoții” indiferent cine o face.
Ghinea aruncă în spațiul public o informație scandaloasă referitoare la ordonanțele de urgență aprobate. Potrivit lui Ghinea, încă se lucrează la textul acestor ordonanțe, ceea este ilegal.
Vă prezentăm textul integral al postării lui Cristian Ghinea:
„Update 2: Scuzați că insist, dar trebuie să refuzăm guvernarea noaptea ca hoții, indiferent cine o face.
Pe fonduri europene este
vorba de decizii care au impact de miliarde de euro pentru următorii zece ani
și este inadmisibil că nu se știe nici măcar câte ordonanțe au fost date de
către ministrul Boloș, unii zic 5, alții zic 7. Și ca harababura să fie
completă, ordonanțele care nu sunt depuse la Parlament până la numărarea
voturilor la moțiunea de cenzură nu intră în vigoare.
La această oră încă se lucrează la textul acestor
ordonanțe.
Dacă e doar pentru update, trebuie să fie făcut pe
modificările orale exprimate de prim-ministru în ședința de guvern și vizibile
în stenogramă.
Orice altă modificare la text la această oră este ilegală și intenționez să fac o plângere penală dacă se confirmă.
La Parlament nu a ajuns niciun text și mai e puțin și moțiunea de cenzură se votează. Repet, este vorba de decizii pe mulți bani și de care depinde dezvoltarea României. Penibil – aceeași mizerie.
Update:
Guvernarea noaptea ca hoții naște aberații. Tot încercând să găsesc textul OUG
pe fonduri europene, mi se spune că încă se lucrează la text. Așa șoptit.
Vă dați seama la ce nivel a dus Boloș penibilul? Au legiferat ceva în guvern și
acum niște funcționari termină textul.
Asta e atât de ilegal încât cineva trebuie să răspundă. Niște funcționari pot
scrie orice într-o lege deja adoptată. Eu zic să nu riște nimeni pușcărie
pentru Boloș.
Opriți nebunia asta.
—-
Penibilă guvernare.
În toiul nopții, ministrul Boloș de la Fonduri Europene iese si zice niște bolboroseli fără sens despre cum a reformat sistemul peste noapte, prin OUG. O gramadă de lume încearcă să înțeleagă ce a legiferat, nu se știe nimic. Nu pentru că sunt buni la ținut secretul ci pentru că sunt proști la organizare. Nimeni nu știe cert ce s-a votat, care e textul. Umblă zvonuri ca la Ministerul Justiției demisionează lumea că au legiferat unii fără avizul altora.
Oare au decis structura instituțională pentru Fonduri până în 2030 așa peste noapte sau au avut ceva bun simț?
Cu ochii pe Monitorul Oficial.
Dacă se sfârșește azi, guvernarea asta se sfârșește penibil. Dacă continuă, va continua penibil”.

















































