Actual

Orban: Situația din România nu e așa de gravă

Premierul Ludovic Orban, invitat la dezbaterea „Ora prim-ministrului”, a prezentat măsurile de relansare economică şi de atenuare a efectelor negative provocate de epidemia de coronavirus.

Orban, de la tribuna Parlamentului a spus că „situația României este departe de a fi atât de gravă pe cât încearcă unii să arate”.

„Restricțiile au fost determinate de riscul la adresa vieții și sănătății oamenilor. Aceste restricții, spre deosebire de alte țări, au fost restricții limitate. Cea mai mare parte a domeniilor de activitate au rămas în funcțiune. Acest lucru puteți vedea din date. România a înregistrat cea mai mare creștere economică în primul trimestru. Situația din România este departe de a fi atât de gravă pe cât încearcă unii să arate. Nu am oprit niciun șantier. În timp ce am înregistrat scăderi, creșterea economică s-a datorat in special construcțiilor. Investițiile publice care au fost de la buget, de la PNDL și investițiile locale. Ordonanța de guvern privind suspendarea plății ratelor prevede cea mai mare adresabilitate comparând cu celelalte țări. Cei din domeniul Horeca au înțeles deschiderea la dialog și am stabilit o serie de lucruri pe care sa le facem. Am făcut impozitul special, prin OUG am dat un imbold autorităților locale să reducă impozitul pe clădiri, am oferit un mare ajutor”,  a susținut Orban. 

Premierul a mai anunțat că pregătește un plan de reconstrucție economică sănătoasă care să pună în primul plan investițiile:

„Punem la punct o schemă foarte amplă de stimulare a investițiilor. Vrem să alocăm sume uriașe în infrastructură”.  

Orban a mai declarat că în presă au apărut informații eronate despre programul IMM Invest. „Nu vă luată după informațiile din presă. La ora actuală sunt peste 5.000 de credite acordate.”, a mai spus Orban.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top