RUGBY, cel mai frumos sport din lume

În România acest sport trece prin cea mai dificilă perioadă. În 2018, din birouri federale, s-a decis excluderea „Stejarilor” de la Mondial. În 2020, din birouri guvernamentale, poate veni lovitura de grație.

• Când ne dezvelim genunchii…
• O companie americană construiește la Cluj primul centru de date din lume cu Inteligența Artificială Cuantică
• Val de naturalizări fără precedent! Număr record de pașapoarte germane în 2025
• Putin: Nimeni nu poate spune proveniența unui aparat de zbor până când nu este efectuată o expertiză
• Radu Miruță anunță semnarea unor contracte de miliarde vineri noaptea, la 21.45

SPIRIT UNIC

Rugby-ul este un fenomen care a luat naștere acum aproape două sute de ani și care s-a transformat într-un curent global cu aproape trei milioane de jucători și peste un miliard de fani, fascinați de ritmul și de valorile acestuia. Văzut ca un sport tradițional tocmai pentru că nu a abdicat vreodată de la aceste valori, rugby-ul este însă unul dintre cele mai dinamice din punct de vedere al schimbărilor de regulament, invențiilor și inovațiilor, fair-play-ului și protecției jucătorilor. Iubesc acest sport cu ardoare, deoarece m-a educat, mi-a dat cei mai buni prieteni și cele mai frumoase experiențe.

Fără îndoială, rugby-ul românesc trece prin cea mai grea perioadă a existenței sale. Nu a fost niciodată preferatul românilor, însă acum, mai mult ca niciodată, toate evenimentele nefericite s-au aliniat împotriva lui. De la an la an, tot mai puține cluburi reușesc să se mențină pe linia de plutire, din punct de vedere financiar. Retragerile din competiții au intrat în zona cotidianului. Stadioanele s-au transformat în mall-uri, pătura de selecție a devenit doar un alt termen banal, iar performanțele au fost sabotate la nivel birocratic din birouri federale.

Ratarea Cupei Mondiale din Japonia a fost cel mai negru episod la zi din istoria de 107 ani a Selecționatei „Stejarilor”. În acest context teribil, timingul noii pandemii de SARS-CoV-2 a fost… impecabil.

În aceste zile, însă, un alt virus, unul extrem de vechi și comun în România, amenință chiar identitatea acestui sport la noi în țară. El circulă în aparatul birocratic de stat, şi e determinat să treacă cu vederea chiar acte oficiale, pentru a nu înapoia Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf” Federației Române de Rugby. 107 ani de istorie șterși cu buretele, o comunitate întreagă ignorată.

Fiecare sport are un spirit între frazele care alcătuiesc regulamentele. Al rugby-ului… e unic! „Cel mai apropiat de un război, o viață întreagă în 80 de minute” spunea neozeelandezul Dave Gallaher înaintea Primului Război Mondial. Și nu greșea! Până și structura echipei și a jocului sunt de această manieră.

Opt tancuri puternice duc greul bătăliilor, iar în spatele lor, șapte piese de cavalerie, mobile și înșelătoare, forțează linia frontului. Între cele două „armate”, no mans land, iar când liniile se pliază, jucătorii își arată adevărata față.

Nu mai e loc de impostură. Nu mai e loc de „pile și relații”. Pasa în spate este esența acestui regulament. În acest fel, fiecare jucător trebuie să-și poarte bătăliile, să bată linia avantajului.

DE CE MERITĂ SALVAT?

Într-o echipă de rugby nu te poți „ascunde”! Ea funcționează după principiul lanțului, puternic doar cât cea mai slabă za a sa – meritocrație în cea mai pură formă.

Fiecare meci e o lecție, fiecare jucător, un exemplu. Ești pus la pământ, te ridici. Ești dat în spate, te repliezi. Constant ești concentrat către soluții. Cauți spații pentru tine sau le creezi pentru cel din preajmă.

Totul la aproape 200 de bătăi pe minut, ignorând și cel mai elementar instinct de conservare. Atac – contact, apărare – contact, pentru două reprize de câte 40 de minute, timp în care poți vedea adevărate momente de sacrificiu, curaj și altruism.

Un adevărat război la o scară mai mică. E atât de greu, e atât de intens și, deseori, cu atât de multă durere, încât nu ai cum să nu respecți efortul coechipierilor și al adversarului, deopotrivă.

În niciun alt sport de echipă jucătorii nu se expun în fața pericolului de așa manieră, pentru cei de lângă și pentru un scop comun. Camaraderia care se naște în momentele de stres extrem sunt similare în rugby și război. Din fericire, primul are un fluier final și acesta a venit pentru foarte multă vreme cu tradiționala repriză a treia, moment în care toată tensiunea meciului e lăsată deoparte și, cu o bere în mână, nu se mai face distincție între coechipieri și adversari.

Aceasta e doar o prezentare sumară a acestui sport care poate părea romanțată. Vă asigur însă că nu e. Din cele de mai sus, cu puțină atenție, puteți intui valorile în care au fost educate atâtea generații de sportivi.

Viteza și complexitatea rugby-ului a venit însă și cu un efect mai puțin dorit. Nu toată lumea și-a găsit răbdarea pentru a-l înțelege și în acest fel s-a creat o elită.

Un grup care a trecut peste grosimea regulamentului, comparabilă cu a unui roman rusesc, și a fost sedus de logica acestuia. Practic, trei vectori de reguli se suprapun.

Primul, elementar, încadrează jocul, trasează parametrii. Al doilea protejează spiritul sportului, reguli care favorizează echipa aflată în atac, deschisă la joc și penalizează obstrucțiile de orice fel. Și al treilea vector, extrem de important, este cel al legilor care protejează integritatea jucătorilor, cel care vine și cu cele mai drastice măsuri. Peste toate, un regulament care, în continuare se află într-o dinamică accentuată de schimbări, pentru a da cursivitate jocului și pentru a elimina cât mai mulți factori de risc într-un sport în care profilul jucătorului s-a transformat enorm în ultimii douăzeci de ani.

Fanii, cum subliniam și mai sus, nu sunt foarte mulți și, de obicei, au o legătură directă cu acest sport. Au jucat, au în familie jucători, sau sunt într-un cerc de prieteni cu aceștia.

Excepțiile de la această regulă sunt puține și de apreciat, din motive evidente. Fanii rugby-ului sunt extrem de bine familiarizați cu fenomenul, cu regulamentul și cutumele acestui sport. Dedicați, educați, cosmopoliți, infectaţi cu umorul englezesc plin de sarcasm, au făcut o regulă de netrecut din respectarea integrității fizice a adversarului.

E motivul pentru care, în cei 107 ani de istorie „Pe Arc” nu au fost incidente violente, în tribune.

Verbal, e o cu totul altă poveste, apropo de sarcasm. Însă totul, de fiecare dată, s-a terminat cu o strângere de mână, şi, foarte probabil, cu o nouă prietenie legată. Poate cea mai frumoasă trăsătură a fanilor e faptul că au transformat arena de lângă Cașin în cea mai prietenoasă arenă sportivă. „Pe Arc” n-o să roșești niciodată din cauza vulgarităților scăpate în tribune. Emoțiile, apropo de noul stadion, sunt legate tocmai de păstrarea acestei atmosfere de boemie și prietenie.

NOUL STADION

În 1913 începeau lucrările la „Terenul de la șosea”, pe o parcelă donată de Regele Carol I. Inaugurarea avea să fie făcută în 1914 sub denumirea de „Stadionul Tineretului”.

De-a lungul vremii, s-au făcut renovări, niciuna însă substanțială. În acest fel, aproape 100 de ani mai târziu, după Mondialul de rugby din 2011, dorința de modernizare a devenit o necesitate. Stadionul, deși adorat pentru căldura fanilor, era expirat, se afla într-o degradare evidentă și punea în pericol direct chiar siguranța celor care-l frecventau.

Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”: 8100 locuri, suprafață de joc hibrid, omologat pentru rugby și fotbal, 12 baruri, sală de evenimente, centru modern de recuperare sportivă, hotel, zonă media extinsă, cabine TV, instalație nocturnă LED

Ideea inițială a fost o cosmetizare nu mai scumpă de două milioane de euro. În acest fel, s-a ajuns la Compania Națională de Investiții. Directorul general, Manuela Pătrăşcoiu, a dus totul la un alt nivel. Nu a fost de acord cu modificări modeste și a dorit să facă o arenă la standardele actuale, care să-și poată păstra aceste caracteristici două sau chiar trei decenii.

Arhitectul Adrian Spirescu a fost cel care a făcut planurile și a supervizat întreaga procedură. Noul proiect, înaintat de FRR către CNI, a ridicat costurile la 17 milioane de euro și a venit cu o mulțime de provocări. În paralel, în 2013, FRR a fost contactată de unul din foștii ei președinți, Dumitru Mihalache, la acel moment director de competiții în cadrul Federației Române de Fotbal. La mijloc era un proiect de țară – organizarea Campionatului European de Fotbal Euro 2020.

„Am luat un acord de principiu. Știu că nu se discuta atunci de construcția unui stadion. Era vorba de niște modernizări, upgradări, pentru gazon, în special. FRR a semnat un acord scris în care a spus că pune la dispoziție pentru antrenamente, cum s-au luat și garanții guvernamentale. S-au făcut mai multe pentru tot ce însemna organizare. O procedură complexă. Ne-am gândit la rugby, e un stadion bine plasat”, a declarat Dumitru Mihalache pentru Q Magazine.

„FRR a fost deschisă, pentru că era un proiect de țară. S-a dat acordul cu mențiunea că Stadionul Arcul de Triumf va fi folosit doar pentru antrenamente la Euro 2020. În acest fel, FRF a reușit să completeze condițiile pentru a-și depune candidatura. Erau însă, practic, două chestiuni diferite: invitația pentru Euro 2020 și proiectul pentru noul stadion. Aici e confuzia. Pe toate autorizațiile de construcție, pe PUZ-uri, titlul e unul singur: Stadionul Național de Rugby – Arcul de Triumf”, a explicat Florin Matei, secretar general FRR pentru Q Magazine.

Conform legislației însă, CNI nu poate finanța proiecte ale altor entități juridice. FRR trebuia să fie pregătită de un „leap of faith”, un act de încredere majoră. A primit dreptul de folosință printr-o Hotărâre de Guvern. Acum, prin același act normativ, trebuia să-l cedeze către CNI, pentru a se realiza finanțarea. Garanțiile guvernamentale au venit sub forma unui Protocol între Ministerul Tineretului și Sportului și FRR încheiat în 19 septembrie 2018 și prin Ordinul de Ministru numărul 990 din 17 Octombrie 2019.

„Un cuplaj cu o echipă de fotbal ar însemna un plus financiar. Nu există însă posibilitatea reală de a sincroniza programul naționalelor de rugby, 11 la număr, cu cel al unei echipe de fotbal. Și ca date și ca rigori de mentenanță a suprafeței de joc” a declarat Alin Petrache, președintele FRR pentru Q Magazine.

În Protocol se stipulează „promovarea unui Proiect de Hotărâre de Guvern pentru darea în folosință gratuită a suprafețelor de teren care nu sunt incluse în planul de investiție finanțat de CNI, după obținerea autorizației de construcție pentru noul stadion.” Acest fapt nu s-a realizat. „Totodată, în cuprinsul acestui act normativ, M.T.S. va menționa constituirea unui drept de folosință gratuită, în condițiile legii, asupra construcției edificate Stadionul Național de Rugby – Arcul de Triumf pe o perioadă de 49 de ani, pentru FRR, după semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor”.

Ordinul de Ministru menționat vine și completează: „În termen de 30 de zile de la recepția finală a obiectului de investiții Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, Ministerul Tineretului și Sportului va iniția procedura de avizare interministerială a proiectului de act normativ privind darea în folosință gratuită către Federația Română de Rugby a imobilului sus-menționat, în condițiile legii.”

Până la publicarea articolului, ministrul Sportului, Ionuţ Stroe nu a răspuns întrebărilor Q Magazine cu privire la acest Protocol şi despre viitorul stadionului.

„Declarațiile de presă din partea ministerului sunt clare. Acest teren nu va reveni la FRR. Prin urmare, FRR îl va folosi doar în baza unui program depus deja la MTS, dar încă nu s-a primit nici aici un răspuns clar”, a mai declarat Florin Matei.

Experiența neplăcută, cu schimbările extrem de costisitoare ale gazonului de pe Arena Națională de Fotbal, a ridicat multe semne de întrebare în birourile FRR.

Partea bună, dacă se poate găsi o astfel de abordare, e că meciul România – Belgia, de pe 1 noiembrie, cel care trebuia să inaugureze „Arcul de Triumf” a fost amânat de Rugby Europe, din cauza pandemiei de

SARS-CoV-2. Teoretic, am putea avea un final fericit. Practic, avem încă un exemplu a ceea ce se întâmplă când se ciocnesc două lumi, cu valori atât de diferite. Nu e nicio îndoială, în contextul actual, o asemenea lovitură dată rugby-ului românesc ar putea fi considerată decisivă. O lovitură care ar șterge 107 ani de istorie și tradiție pe „Terenul de la Șosea”.

RUGBY TAG, ZERO CONTACT

Viitorul e sumbru. De la 110 cluburi în anii ’80, împărțite în trei eșaloane, la rândul lor ramificate geografic, am ajuns la doar două ligi. În Superligă a devenit deja un obicei ca numărul, de șapte sau opt echipe de la început de sezon, să fie diferit de cel de la finalul stagiunii. Miile de jucători seniori s-au transformat în sute. Firul logic nu are cum să ajute performanța. În aceste condiții, strategia de atragere a copiilor către acest sport este vitală. Rugby Tag s-a dovedit instrumentul perfect. Aceeași explozie de energie și dinamică, însă zero contact.

„Recrutarea e mai dificilă, din cauza prejudecăților conform cărora rugby e un sport agresiv. În plus, tindem să ne cocoloșim juniorii, să nu-i mai lăsăm să se dezvolte, să încerce. Nu este un sport agresiv, murdar, este unul de contact, dar care disciplinează jucătorul. Rugby Tag e primul pas în care copilul ia contact cu acest gen de sport. E benefic, deoarece școlarii nu-și dezvoltă frica de a se lovi”, a explicat pentru Q Magazine Claudiu Andrei Trandafir, antrenor CS Ovidiu.

Rugby Tag este non-contact, se poate face în școli. E potrivit pentru fete și băieți, deopotrivă.

„Marea provocare e să facem și trecerea către rugby. Avem copii din toate mediile sociale. Nu e niciun tipar. Sunt și din familii cu foști rugbiști, dar sunt și părinți care vor să-și scoată copiii din fața calculatorului, mai ales că acum și cursurile sunt în mediul online. În Rugby, la antrenamente și competiții, copiii se înfruntă cu semenii lor de aceeași vârstă. Nu e ca la seniori. E mult mai periculos ce se întâmplă în fața blocului sau în pauzele de la școală decât ceea ce se întâmplă la antrenamente la un joc unde regulile sunt stricte. Noi punem mare accent pe solidaritate, pe respect, încredere și disciplină”, a povestit pentru Q Magazine Cosmin Cătălin Cioriciu, profesor CS Bega Timișoara.

„Am ales rugby-ul acum şase ani şi practic acest sport de trei ori pe săptămână. Tatăl meu m-a adus pe stadion. El este rugbist.”

ARMEN OVIDIU DIMA, jucător, echipa de rugby U 12, Clubul Sportiv Orăşenesc Ovidiu

Vremurile s-au schimbat dramatic. Nostalgia turneelor finale de pe Stadionul Tineretului e peste tot prezentă în lumea balonului oval. Veniți din familii cu tradiție în acest sport, stejarii Adrian Ion și Tudor Boldor au simțit direct schimbările din ultimii ani.

„Acolo m-am apucat de rugby. Țin minte, erau 200-300 de copii. Era frumos! Acum rar mai vezi așa ceva. Nouă, celor mici, ni se părea ceva extraordinar. Erau multe cluburi acolo: Magic, Locomotivă, Metrorex, plus că veneau și din țară. Și tatăl meu tot acolo a început”, mărturisește Adrian Ion.

„Din păcate, numărul copiilor a scăzut dramatic. Eu când jucam în echipa de juniori la Steaua, clubul avea toate grupele de juniori. Avea pepiniera completă. După care la U 20 mai eram doar noi și echipa lui Popișteanu – U 16, plus doar alte două grupe la copii. Atât! Mi-aș dori ca mai mulți copii care fac Rugby Tag în școli să ajungă să se legitimeze la un club. Ar fi ideal”, spune Tudor Boldor.

„Avem o echipă frumoasă de rugby U 12. Suntem tare mândri de ei. Anul trecut au fost vicecampioni naționali. Avem un lot de aproximativ 25 de copii. Noi îi primim pe toţi, indiferent de vârstă sau situație socială. Acolo unde e nevoie, intervenim şi îi ajutăm. Sunt copii cu rezultate bune şi la învățătură, unii dintre ei excelează la colegiile la care învață.

Aici, la Ovidiu, tindem să credem că dezvoltăm caractere, oameni cu spirit de echipă, creștem luptători”, a povestit Alina Moraru, președintele Clubului Sportiv Orășenesc „Ovidiu”.

Şi totuşi, sper ca valorile prieteniei şi solidarității care stau la baza acestui sport să aducă încă fanii în tribune si viitorii campioni pe stadion. Pandemia să treacă şi balonul oval să continue să se învârtă în aer, prin luptă…

*Veniturile încasate pentru acest articol au fost donate de autor către o cauză umanitară.