De la începerea procesului de votare până în acest moment au fost înregistrate 188 de sesizări cu privire la contravenții sau infracțiuni electorale. În urma verificărilor efectuate până la această oră, 57 de sesizări nu s-au confirmat, a declarat comisarul-șef de poliție Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.
- „Mircea Lucescu” va zbura spre marile capitale ale lumii
- Sinodul a aprobat retragerea din activitate a mitropolitului Petru al Basarabiei
- Guvernul dă ajutoare de urgență pentru sprijinirea celor afectați de prăbușirea dronei
- Ucraina a lovit Sankt Peterburg-ul în ziua în care Putin patronează „Davos-ul” său în acest oraș
- În timp ce România s-a împrumutat 16 miliarde de euro pentru contracte către companii străine, la Fabrica de Arme Cugir angajații protestează pentru că au salarii de 2500 de lei în mână
Au fost sesizate 26 de infracțiuni care au legătură cu procesul electoral. De asemenea, au fost aplicate 33 de amenzi în valoare de peste 120.000 de lei și 24 de avertismente scrise.
Într-o localitate din Vaslui, polițiștii fac cercetări după ce au fost sesizați prin 112 că reprezentanții unui partid politic transportă alegători la secția de votare.
Polițiștii din Buzău efectuează cercetări cu privire la un bărbat care după ce a votat la o secție din municipiul Buzău, a încercat să voteze încă o dată la o altă secție.
La o secție de votare din Cluj-Napoca, un cetățean a votat, deși nu avea acest drept. Se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de fraudă la vot.
Sunt în cercetare, de asemenea, mai multe sesizări de la cetățeni care susțin că nu au fost lăsați să voteze, deși aveau acest drept.
Poliția Municipiului Drobeta Turnu-Severin a fost sesizată de vicepreședintele unei secții de votare, cu privire la faptul că, un cetățean ar avea asupra sa mai multe buletine de vot. În urma verificărilor efectuate, asupra alegătorului au fost găsite 3 buletine de vot, care au fost înmânate din greșeală de un membru al secției de votare.
În Argeș, un bărbat a fost amendat cu 600 de lei după ce și-a fotografiat buletinul de vot și l-a postat pe un grup privat.
La o secție din Roman, membrii comisiei au sesizat jandarmul care asigura măsurile de ordine cu privire la faptul că la un bar din apropierea secției se comercializează băuturi alcoolice. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că aspectele sesizate se confirmă, barmanul fiind sancționat contravențional.
La o secție de votare din județul Olt, procesul de vot a fost întrerupt pentru 20 de minute după ce s-a sesizat faptul că lipsește o ștampilă de vot.
PREȘEDINTELE BIROULUI ELECTORAL, DEPISTAT POZITIV CU SARS-COV-2
La o secție de votare din Alba, s-a dispus înlocuirea președintelui biroului electoral după ce acesta a primit rezultat pozitiv la testul de COVID—19.
Pentru protejarea alegătorilor și a celorlalți participanți la procesul electoral, s-a procedat la dezinfectarea secției de votare. Procesul de vot nu a fost afectat.
PERSOANELE ARESTATE AU VOTAT CU URNA MOBILĂ
În ceea ce privește persoanele aflate în centrele de reținere și arestare preventivă, 416 dintre acestea au depus cerere pentru a vota la aceste alegeri, iar 398 au votat până la acest moment.
Doresc să reamintesc că, pentru ziua de astăzi, Ministerul Afacerilor Interne a mobilizat peste 40.000 de angajați pentru misiunile specifice procesului electoral.
Colegii noștri sunt în continuare la datorie pentru a se asigura că procesul de vot se vor desfășura, ca și până acum, în condiții de siguranță. După încheierea votului, efectivele MAI vor rămâne în dispozitiv pentru a asigura protecția transportului către Birourile Electorale Județene a buletinelor de vot și a celorlalte materiale rezultate în urma votării.
Doresc să subliniez că, din punct de vedere al ordinii publice, pe parcursul votului, nu au fost înregistrate incidente majore, fapt pentru care dorim să mulțumim atât cetățenilor și competitorilor electorali, cât și colegilor noștri care au vegheat la respectarea legii”, a concluzionat comisar-șef Monica Dajbog.














































