Dragostea este frumusețe, nu diavoli

Joi, 22 aprilie 2021, Muzeul Național de Artă Contremporană a deschis Salonul Expozițional de Primăvară cu o duzină de pânze de dimensiuni mari (2×3 m). Ele aparțin artistei bihorence Vioara Bara, care și-a intitulat suita ,,Despre dragoste și alți demoni”.

• Președinții Curților de Apel, îngrijorați de „atacurile fără precedent la integritatea şi stabilitatea statală a României”
• PSD l-ar putea accepta pe Eugen Tomac în funcția de premier
• ÎCCJ, atac fără precedent la guvernul Bolojan: Demonizează Justiția și transformă magistrații în ținte
• Budăi, despre Bolojan: Un om care a reușit ceea ce părea imposibil
• Primul pas către „împăcarea” sistemului de sănătate public cu cel privat

Vioara Bara a absolvit Facultatea de Arte Plastice București și a fost scenograf la Teatrul „Regina Maria”

Despre creații aflăm că se înscriu în ,,retorica tensională a expresionismului”. Noi știam că dragostea este un sentiment frumos, iar nu o trăire dominată de diavoli.

Ce reușim să deslușim sunt șiroaie de sânge, urină, burți în care se văd făpturi fantasmagonice din imaginația vecină cu patologicul, cornute, limbi în formă de falus, femei cu patru sâni, urinând, falusuri erecte ori în repaos… Practic, sunt obsesii și idei așternute pe o pânză care – biata de ea! – a suportat orice.

Nu înțelegem rațiunea pentru care o imensă sală de la parter va fi ocupată vreme de cinci luni de o combinație stranie între grafitti, desene făcute de elefanți și tușe date de oameni în stare de ebrietate. Cineva ar mai crede că picturile sunt ori realizate în stagiile de tratament ale bolnavilor de la Săpoca și Voila, ori făcute cu mâna stângă de cineva care este dreptaci, nu de o femeie de 64 de ani.Într-un spațiu privat, nu ar fi fost nicio problemă ținerea unei astfel de expuneri. Dar, nu este întâmplătoare organizarea, chiar în incinta Parlamentului României, a acestei expoziții, și nu oricând ci în chiar Săptămâna mare, în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost batjocorit și răstignit.

De fapt, autoarea și curatorul reușesc să ne convingă să nu vizităm muzeul. Expoziția ilustrează perfect ideea că un exponat ,,nu trebuie să fie frumos ca să fie artă”. În cazul de față, expoziția nu stîrnește decât repulsie.

Considerăm aceasta drept o expoziție cel puțin inoportună.

„Fidelă experienței optzeciste orădene, Vioara Bara (n. 1957, Tășad, jud. Bihor) nu renunță la retorica tensională a neo-expresionismului. Picturile ei reprezintă gesturi ample, ieșind din matca pânzei supradimensionate, cu o vitalitate exacerbată de tematica anxioasă a seriilor sale Țipătul femeii pasăre (1980-1989), O iguană mânâncă o altă iguană (1990-1997), Mireasa își poartă giulgiul (1995-2000), Un abis între bestie și supraom și Poartă spre cerul dinlăuntrul meu (după 2000). Corpusul de lucrări al Vioarei constituie un act artistic de forță, de supraviețuire, de transcendere a propriei experiențe cu accente dramatice, iar picturile sale nu încap pe suportul amplelor sale dipticuri sau tripticuri, lăsându-ne mereu impresia că suprafața picturală nu este niciodată suficient de cuprinzătoare pentru tot ceea ce dorește să exprime”, se arată în prezentarea expoziţiei curatoriată de Antigona Silvia Rogozea, conform jurnaluluibihorean.