Concluziile a doi ani de război: România nu urmărește decât evoluțiile tactice

Se împlinesc astăzi doi ani de la declanșarea conflictului ruso-ucrainean. Din punctul de vedere al dreptului internațional, Rusia a încălcat, fără indoială, prevederile tratatelor internaționale, atentând la suveranitatea și integritatea teritorială a statului ucrainean. Indiferent de denumirea dată acestei acțiuni de liderii ruși („operațiune militară specială”), este vorba de un act de agresiune neprovocată, generat de o politică revizionistă, bazată pe ideea protejării unui grup de co-naționali aflați pe teritoriul altei țări.

• Proiectul Neptun Deep: încep lucrările de instalare a conductei de gaze în Marea Neagră
• Va fi Chivu al treilea „Mag”, după Herrera și Mourinho?
• Serviciu de informații european: Cresc măsurile de securitate în jurul lui Putin, pe fondul unei posibile lovituri de stat. Serghei Șoigu numit „actor destabilizator”
• Hidroelectrica și bateriile, între viziunea premierului și realitate
• Statele Unite au transmis răspunsul la propunerea de pace. Iranul analizează

Este motivația, din totdeauna, a războaielor ce au avut ca obiectiv scopuri teritoriale. Această agresiune creează un nou precedent periculos în Europa post-belică și determină destrămarea actualei ordini mondiale. Consecințele vor afecta nu doar Europa, ci întreaga planetă.

Obiectivele Rusiei

Pe termen mediu și lung, obiectivul Rusiei este acela de a transforma Ucraina într-o democrație disfuncțională, prin spargerea unității teritoriale a statului ucrainean: înglobarea, în teritoriul Rusiei, a unei părți din Sud-Estul Ucrainei (încă din 2014, Crimeea a fost anexată, iar din octombrie 2022, alte patru dintre fostele regiuni ale Ucrainei, au fost incluse în granițele statului rus, ca subiecți ai Federației Ruse: așa-numitele Republici Populare Lugansk și Donețk și regiunile Herson și Zaporojie). Discutiile legate de eventuale decizii de „auto-determinare” în Transnistria, Găgăuzia, Osetia de sud, Abhazia arată dorința Rusiei și a liderilor săi de a reface imperiul sovietic și zona de influență a fostei URSS.

Caracteristica conflictului

1) Va fi un război lung. Deocamdată este un război de uzură, în care Occidentul/comunitatea transatlantică nu este implicat(ă) cu trupe în teren, ci prin furnizarea unor anumite categorii de armament și muniție Ucrainei. Fiind un război de uzură, capitalul uman/demografic de care dispun cei doi combatanți este foarte important. Acestuia i-am putea adăuga – fără să intrăm într-o dezbatere de ordin militar-strategic – și potențialul militar al celor doi combatanți, din punctul de vedere al artileriei și al aviației;

Statele din cadrul comunității transatlantice nu au, însă, posibilitatea, de a furniza armament și muniție, în cantități suficiente, Ucrainei, pentru a reduce din dezechilibrul existent, în prezent, pe câmpul de luptă;

2) Conflictul se va finaliza, la un moment dat, însă finalizarea sa nu va însemna semnarea unui tratat de pace trainic. Deocamdată, așa cum arăta în vizita sa din Brazilia, secretarul de stat Blinken, nu sunt condiții pentru negocieri. Judecând după datele de la acest moment, scenariul cel mai plauzibil ar putea fi o „pace rece”, de tipul celei dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud.

Operațiunile militare se pot termina după câteva luni sau după câțiva ani, însă există premisele ca ele să se declanșeze din nou;

3) Comunitatea statelor occidentale nu își poate permite escaladarea conflictului cu Rusia, din două motive: demografic (Ucraina nu dispune de un potențial uman care să îi permită acest lucru) și militar (capacitatea complexului militaro-industrial european nu este atât de amplă, încât să acopere nevoile tot mai mari ale armatei ucrainene). Luând în considerare aceste realități, modificarea echilibrului de forțe, în teatrul de război, dintre Ucraina și Rusia pare, cel puțin la acest moment, puțin probabilă.

4) Unul din factorii importanți, care au modelat realitatea de pe front, este și acela al eficienței reduse a regimului de sancțiuni impuse Rusiei. Până in acest moment, au fost impuse peste 15 000 de sanctiuni impotriva Rusiei – de trei ori mai multe decât cele impuse Iranului in ultimii 40 de ani. In cadrul celui de-al treilea pachet de sanctiuni, recent adoptat, au fost instituite noi sanctiuni impotriva a 193 de indivizi si entităti, nu doar din Rusia ci si din China(3), India (1), si din Turcia, Thailanda, Serbia etc. Politica de sancțiuni insă nu a avut, pe deplin, efectul scontat nici pe plan extern (slăbirea economiei ruse și izolarea, din punct de vedere economic, a Rusiei), nici pe plan intern (declanșarea unor nemulțumiri de ordin social).

Realitatea internă din Rusia

5) Trebuie să avem în vedere și realitățile de ordin intern din Rusia:

 a) actualul regim a reușit să creeze cadrul juridic intern cu ajutorul căruia să îi reducă la tăcere pe opozanții regimului (legislația rusă face imposibilă orice critică, cât de mică, adusă politicii promovată de regim). Felul in care regimul de la Moscova a actionat in cazul lui Alexei Navalnâi dar si al altor opozanti, a arătat cu prisosintă acest lucru;

 b) societatea rusă este una profund atomizată și apolitizată, fapt care face aproape imposibilă coagularea unei stări de nemulțumire față de actuala putere;

 c) politica promovată de actualul președinte (potrivit unor recente sondaje de opinie, efectuate de Centrul Levada, peste jumătate din populație susține politica actualului regim).

6) Nu sunt adeptul afirmației potrivit căreia „istoria se repetă”, însă trebuie avut în vedere că, în două importante momente din istoria Rusiei – am în vedere Războiul Crimeii (1853-1856) și Războiul ruso-japonez (1904-1905) – soldate cu înfrângerea Rusiei, au existat consecințe profunde pe plan intern: abolirea iobăgiei, în 1861, cu toate consecințele sale economice, sociale și politice, și înființarea Dumei de Stat/Parlamentului rus (1905), care, de asemenea, a avut profunde consecințe pe plan intern. Este interesant de văzut, pe viitor, care vor fi consecințele, pe plan intern, pentru Rusia, ale actualului conflict ruso-ucrainean și cât de ample vor fi acestea. Nu stiu cât de relevante vor fi, in acest context, alegerile prezidentiale din martie.

Evoluții la nivel global

7) Pe termen mediu și lung, relațiile dintre Rusia și Europa vor continua să se deterioreze pe toate planurile (a se vedea și raportul publicat înaintea deschiderii lucrărilor recentei Conferințe pentru securitate de la München). În acest context, este de așteptat ca Rusia să exploateze orice dezacord care s-ar manifesta la nivelul UE (în plan regional și, în ansamblu; a se vedea, de exemplu, cazul Ungariei), precum și la cel al comunității transatlantice (a se vedea cazul Turciei). De asemenea, nu trebuie omise nici divergențele existente în relațiile dintre SUA și China, și nici relațiile economice pe care Europa continuă să le aibă cu China. Rusia urmărește cu foarte mare atenție toate aceste evoluții și va face tot posibilul pentru a-și promova propria agendă prin specularea eventualelor disensiuni care ar putea apărea, la un anumit moment, între acești actori globali. Alegerile din SUA, alegerile din alte state NATO, alegerile europene, alegerea viitorul secretar general NATO pot fi astfel de ocazii.

8) După declanșarea conflictului, în politica externă rusă accentele s-au schimbat de la Europa/SUA (care, în limbajul propagandei ruse au devenit „Occidentul colectiv”), la alte zone geografice: Africa, America de Sud, Asia (așa-numitele statel ale Sudului Global).

În relația cu Africa și America de Sud, Rusia încearcă, exploatând capitalul de simpatie acumulat încă din perioada sovietică, să recâștige unele poziții pierdute sau să le consolideze pe cele deja deținute (a se vedea recent încheiata vizită a lui S. Lavrov în Cuba), mai ales în plan economic și cultural.

Vladimir Putin și șeicul Emiratelor Arabe Unite Foto Kremlin.ru

Sunt de urmărit si evoluțiile în ceea ce privește Orientul Mijlociu și Iranul, Moscova consolidând semnificativ parteneriatul cu acesta din urmă, după declanșarea războiului împotriva Ucrainei. Pe lângă Iran, un loc important în politica externă rusă au început să îl ocupe și alți parteneri ai regimului de la Teheran, probabil, din dorința de a crea o așa-numită „axă a rezistenței” în Orientul Mijlociu (extrem de interesant, din acest punct de vedere este un articol apărut în ultimul număr al revistei „Foreign Affairs”, și intitulat Russia’s Dangerous New Friends).

Concluzii

• La doi ani după declanșarea atacului Rusiei împotriva Rusiei, putem afirma că suntem martorii unor transformări profunde la nivel regional și global, al căror rezultat va fi completa reașezare a sistemului de relații internaționale;
• Consecințele acestui conflict vor fi resimțite pe termen mediu și lung, pe toate planurile, amploarea acestora fiind destul de dificil de prognozat, în acest moment;
• Se poate afirma, de asemenea, că asistăm la destrămarea de facto a fostei Uniuni Sovietice, proces care a început în 1991 și care a continuat până în prezent. Conflictele de la nivelul fostului spațiu sovietic nu sunt altceva decât episoade ale acestui amplu proces, aflat, încă, în desfășurare. Asistăm, in acelasi timp, la incercarea Rusiei de a reface vechiul imperiu. Din păcate, România este prea aproape de această bătălie si nu urmăreste decât evolutiile tactice.