Ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant, a cerut duminică o reuniune urgentă a cabinetului de securitate după descoperirea cadavrelor a şase ostatici într-un tunel din Fâşia Gaza, informează Agerpres.
- Statele Unite au transmis răspunsul la propunerea de pace. Iranul analizează
- UNESCO: Libertatea presei a cunoscut cel mai abrupt declin – a scăzut cu 10% din 2012
- Semne „bune” economia are: tot mai multe companii se închid
- Papa Leo XIV surprinde lumea catolicǎ. Fost imigrant ascuns în portbagaj, numit episcop în SUA
- Românii vor ca Ilie Bolojan să demisioneze. Sondaj
„Cabinetul trebuie să-şi schimbe decizia de a menţine controlul asupra frontierei dintre Fâşia Gaza şi Egipt”, a scris Gallant pe X. Decizia este percepută drept una care blochează un potenţial acord cu Hamas pentru eliberarea ostaticilor în schimbul unor deţinuţi palestinieni.
„Este prea târziu pentru ostaticii care au fost ucişi cu sânge rece. Trebuie să-i aducem înapoi pe ostaticii care sunt încă deţinuţi de Hamas”, a scris Gallant.
El a adăugat că Israelul îşi va regla conturile cu toţi „criminalii şi liderii Hamas”.
Cabinetul de securitate a votat mai devreme în această săptămână să menţină trupele israeliene staţionate pe Coridorul Philadelphia, o porţiune de 14 km care a fost un punct major de discordie în negocierile indirecte cu Hamas privind un potenţial acord de încetare a focului.
Israelul susţine că mai multe tunele ale Hamas care permit contrabanda cu arme între Egipt şi Gaza se află sub acest coridor, însă Egiptul respinge această ipoteză.
Potrivit relatărilor din media, în reuniunea cabinetului de securitate a avut loc un schimb de replici încins între premierul Benjamin Netanyahu şi ministrul apărării, care l-ar fi acuzat pe Netanyahu că pune controlul asupra frontierei Gaza cu Egiptul mai presus de eforturile de eliberare a ostaticilor.
El ar mai fi spus că decizia lui Netanyahu s-ar putea să-i condamne pe toţi ostaticii la moarte.













































