Premierul interimar Ilie Bolojan, aflat la Focșani, a atacat din nou PSD pentru că a provocat căderea Guvernului, iar apoi a evitat să își asume responsabilitatea guvernării. Bolojan susține că din zona PSD sunt lansate în spațiul public „pseudoștiri”, care au ca rol distragerea atenției de la această situație.
- Bolojan atacă PSD și explică de ce proiectul reactoarelor modulare are probleme
- PSD, PNL, USR și UDMR au căzut de acord pe legea salarizării
- Nicușor Dan intervine în scandalul transparentizării finanțării ONG-urilor
- 20 de ani fără EA
- Dogioiu: Nu s-a pus problema opririi proiectului reactoarelor de la Doicești; el se află inclusiv în analiza părții americane
„În această perioadă, în mod mincinos și pentru a acoperi fuga de răspundere, trebuie să fim conștienți că PSD a dărâmat un guvern din care a făcut parte și în loc să aibă decența să-și asume efectiv guvernarea, să spună: acesta este premierul nostru, asta este soluția, sigur, urmând ca domnul președinte să accepte sau nu astfel de propunere, vedeți că de peste două săptămâni fug de orice fel de răspundere. Și atunci, pentru a acoperi această fugă de răspundere, se creează tot felul de pseudoștiri”, a declarat Bolojan.
Premierul interimar l-a acuzat pe senatorul social democrat că a „mințit cu nerușinare” atunci când acesta a afirmat că ar avea o legătură cu frații Micula. În acest context, Bolojan a apărat-o pe Oana Gheorghiu spunând că „blufurile” care o vizează sunt din același registru.
„Și v-aș da un exemplu, ca să mă înțelegeți. Înțeleg că în toamna anului trecut, pe fondul unor adrese care veneau legate de poziția Guvernului României vizavi de sentințe date pentru o firmă, a fraților Micula, de exemplu, în anii trecuți colegii au făcut o întâlnire cu cei care știau despre ce este vorba și acolo cineva a povestit că pe vremea fostului premier Ludovic Orban s-au alocat niște fonduri, s-au discutat. Să ai tupeu, să vii să confunzi planurile, să spui că pe vremea actualului premier s-a întâmplat asta, să minți cu nerușinare, așa cum a făcut domnul Zamfir, după aceea, sigur, să corectezi, să spui doar premierul, să faci aceste lucruri, arată, cum să vă spun, o lipsă totală de răspundere și aceste minciuni nu fac decât să se întoarcă împotriva celor care le lansează. Și aceste blufuri legate de doamna Gheorghiu sunt tot în același registru”, a precizat Bolojan.
În ce privește proiectul reactoarelor modulare de la Doicești, Ilie Bolojan a declarat că are probleme reale care nu pot fi ignorate.
El a explicat că în dezbaterea publică au fost amestecate trei planuri diferite: parteneriatul strategic cu Statele Unite, transferul de tehnologie și proiectul tehnic propriu-zis.
„Sunt trei planuri care au fost amestecate în aceste zile. Unul este planul parteneriatului strategic cu Statele Unite, al doilea este planul transferului de tehnologie modernă în România și al treilea plan este, pur și simplu, proiectul respectiv. Și vă rog să vă gândiți la o altă comparație care vine tot din zona de energie, la centrala de la Iernut, de exemplu, și să comparăm planurile. Cred că suntem conștienți că nu se pune problema ca în domeniul parteneriatului cu Statele Unite sau în domeniul planului strategic să avem o energie ieftină în România, cineva nu susține acest lucru. Cred că suntem conștienți de asta și acesta este un plan pe care eu personal și Partidul Național Liberal îl susțin – și cel legat de parteneriatul strategic și cel legat de un plan strategic pentru a fi cu o energie mai ieftină, mai stabilă în România”, a afirmat Bolojan, la o conferință de presă, întrebat despre faptul că, după declarațiile sale, proiectul de la Doicești și Nuclearelectrica au scăzut pe bursă.
El a spus, legat de planul privind transferul de tehnologii, că România are nevoie în multe domenii de acest transfer.
„Dar al treilea plan, cel de care am discutat în mod real, nu-l putem nega. Este proiectul propriu-zis și, așa cum am precizat, legat de acest proiect de la Doicești, el are niște probleme pe care nu le putem nega și timpul va confirma dacă ceea ce am spus este real sau nu. La fel, la centrala de la Iernut, putem să spunem că n-a fost începută de 10 ani și că ar fi trebuit să fie terminată în trei ani de zile, putem să spunem asta. Putem să spunem că dacă nu rezolvam un memorandum ieri în ședința de guvern, era greu să se contracteze cu cei peste 30 de subcontractori care au făcut 90 și ceva la sută din centrală direct de către Romgaz, terminarea, ca să nu ne pierdem garanțiile”, a precizat Bolojan.
El a subliniat că are grijă să promoveze cu responsabilitate interesele țării.
„Deci sunt planuri total diferite și caut să fiu întotdeauna un om responsabil, să am grijă ce vorbesc, să promovez întotdeauna cu responsabilitate interesele țării noastre, dar în același timp să avem grijă de banii publici, să susținem decizii care sunt fezabile din punct de vedere economic, în așa fel încât atunci când facem transfer de tehnologii, atunci când realizăm investiții importante, să le calculăm așa cum se cuvine, să vedem exact cu ce firme ne asociem, în ce condiții, pentru ca proiectul să se finalizeze în bune condiții”, a mai spus premierul interimar.
Miercuri, Ilie Bolojan a declarat că proiectul reactoarelor de la Doicești, inițiat în parteneriat cu o companie americană, are probleme și că responsabilii pentru gestionarea „păguboasă” a acestei investiții sunt cei din conducerea Nuclearelectrica.
Joi, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a susținut că premierul interimar Ilie Bolojan, prin luările de poziție în legătură cu proiectul de la Doicești, ‘„încearcă să arunce în aer Parteneriatul strategic al României cu Statele Unite ale Americii”.

















































