Adunarea Naţională a Franţei (camera inferioară a parlamentului) a votat pentru demiterea guvernului aflat la putere de doar trei luni, fiind prima dată când acest lucru se întâmplă în Franţa din 1962 şi sporind incertitudinea politică şi economică într-o ţară pivot a Uniunii Europene, transmite France Presse.
- Când statul susține industria de apărare națională: Turcia furnizează 65% din dronele armate utilizate la nivel mondial și vrea să-și crească exporturile de echipamente militare
- Avocații avertizează că „fără grefieri nu există justiție eficientă”
- Rafinăria Petrotel e ținută închisă, în timp ce se importă cantitatea de combustibili care s-ar putea produce aici. Pentru cine lucrează Guvernul Bolojan?
- La Bruxelles se negociază o nouă taxă care ar putea crește prețul la combustibili cu până la 15%. Ce poate face România
- Eugen Tomac începe consultările cu partidele pentru formarea unui guvern
După trei ore şi jumătate de dezbateri aprinse într-o sală arhiplină, 331 de deputaţi au decis în cele din urmă să demită executivul, măsură pentru care erau necesare 288 de voturi.
Moţiunea de cenzură a fost iniţiată de stânga şi extrema dreaptă. Premierul Michel Barnier urmează să-şi prezinte demisia preşedintelui Emmanuel Macron.
În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.














































