Actual

A fi sau a nu fi Brexit. Ce va decide Parlamentul britanic

Ochii Europei privesc astăzi spre Parlamentul britanic, acolo unde se va vota acordul încheiat de premierul Theresa May şi reprezentanţii Uniunii Europene. Dacă pică, ne îndreptăm cu paşi repezi spre un Brexit dezordonat şi cu riscuri financiare uriaşe. Dacă May primeşte girul Parlamentului, în exact 17 zile, divorţul dintre Marea Britanie şi UE se va oficializa.

Citeşte şi: 11 martie 2004. Să nu uităm!

Luni seara, Theresa May s-a pus din nou la masa negocierilor cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker. A mai primit şi o a doua şansă şi câteva modificări importante. În discuţiile cu Juncker şi cu negociatorul şef pentru Brexit, Michel Barnier, au fost convenite două documente.

Premierul britanic a spus că schimbările înseamnă că aşa-numita plasă de siguranță menită să evite introducerea unei frontiere stricte cu Irlanda nu poate „să devină permanentă”. May a spus că ea „crede cu tărie” că acordul pentru brexit răspunde îngrijorărilor exprimate de parlamentari.

Scenariile

Iulian Chifu sursa FB Iulian ChifuIulian Chifu este analist de politică externă, fost consilier prezidenţial şi director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning.

„Nu există variante de bine, ci doar de rău. Cel mai probabil acordul propus de Theresa May va pica la votul din Parlament, ceea ce înseamnă că mâine vom avea un vot pentru varianta ieşirii fără acord din UE. Dacă şi aici votul va fi negativ, atunci joi este posibil să avem un vot pentru amânarea Brexitului.

Aici, însă, guvernul britanic trebuie să vină cu o motivare, la modul că trebuie să prezinte o nouă abordare, un nou acord, fie varianta demisiei cabinetului May şi atunci, neavând guvern, trebuie să facă tot procesul pentru un nou executiv pentru a continua negocierile.

Mai există şi varianta referendumului pentru şase luni. Dacă acum o săptămână lucrurile erau mult aproape de realitate, în momentul de faţă lucrurile s-au modificat în sens negativ în privinţa unui referendum. Înclinaţia sprea a vota din nou este destul de mică.

Am putea să avem de a face cu o preluare de către Parlament a responsabilităţii pe principiul că guvernul nu a fost în stare să livreze Brexitul în termenii promişi. E o paletă de posibilităţi care, de fapt, reproduce situaţia iniţială. Nu avem o distaţare foarte relevantă faţă de criteriile cu care am plecat la drum. Şi acest lucru vine şi din cauza faliilor între diferitele partide pe chestiuni care ţin de pro sau anti Brexit.”, susţine Iulian Chifu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning pentru Q Magazine.

Ultima oară când acordul a fost înaintat Parlamentului, în ianuarie, a fost respins cu o marjă istorică de 230 de voturi. Jean Claude Juncker a avertizat, însă, parlamentarii britanici că vor risca totul dacă vor respinge acordul de acum.

„În politică primeşti uneori a doua şansă. Contează ce facem cu această a doua şansă. Nu va exista o a treia şansă”, a avertizat preşedintele Comisiei Europene, adăugând: „Haideţi să fim clari în legătură cu opţiunile – este acest acord sau s-ar putea ca Brexitul să nu mai aibă loc deloc”.

Fără a treia şansă

„Cu acest Guvern nu mai poate exista a treia şansă. În varianta unui alt cabinet care să vrea să rămână în piaţa unică, în uniunea vamală, lucrurile pot fi discutate. Nici acum nu s-a făcut nimic nou, ci doar nişte ajustări de natură politică. În declaraţia politică s-au mai dat nişte nuanţe, există şi o scrisoare comună a preşedintelui Consiliului UE şi a preşedintelui Comisiei Europene.

Astea sunt nişte documente de natură politică, a unor persoane care părăsesc mandatul odată cu alegerile europarlamentare din mai anul acesta. Aici intervine o altă problemă. Orice negociere nouă va trebui făcută cu noua Comisiei, cu un nou Parlament şi cu noul Consiliu European.

Scaunul Theresei May se clatină încă din luna iunie când a obţinut un vot cu majoritate împotriva acordului supus la vot în Parlament. E cea mai mare înfrângere a unui guvern în ultimii 100 de ani. Doamna May îşi duce mandatul până la capăt, cât timp poate să găsească variante şi să se adapteze.

Dar, lucrurile se cam încheie cu votul de astăzi, pentru că viitoare soluţie nu este în cadrul panopliei pe care Theresa May o poate accepta. Şi doamna May este un brexiter. Când îşi va epuiza soluţiile, se va retrage.”, adaugă Iulian Chifu.

Cine pierde

„Ieşirea fără acord este o ieşire dezordonată care lasă şi Marea Britanie într-o situaţie foarte complicată, dar şi UE, în mod special cetăţenii şi companiile. Toate acordurile care permiteau, de exemplu, traficul liber, tranzitul prin Canalul Mânecii , toate acestea dispar şi se introduce vamă.

Numai să transporţi cantitatea de mărfuri care există la nivelul schimburilor la nivelul UE şi Marea Britanie, este o nebunie. Interdependenţa comercială şi economică între cele două este atât de mare, încât o desprindere peste noapte este sinucigaşă.

Modelările ne arată probleme cu alimentaţia, cu medicaţia, cu forţa de muncă, cu partea financiară, pentru că s-au relocat foarte multe bănci. Se promiteau 350 de milioane de euro câştigaţi pe săptămână. Dar, din costurile calculate până acum e vorba de 800 de milioane de euro. Deci, costuri, nicidecum beneficii.

A fost o utopie, o păcăleală, păcăleala s-a terminat, nimeni nu mai poate livra ceva, lumea a realizat că este o minciună.”, este de părere Iulian Chifu, director al Centrului pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning pentru Q Magazine.

Marea Britanie urmează să se retragă din UE pe 29 martie, în urma deciziei prin referendum a britanicilor, care au votat cu aproape 52% pentru şi 48% împotriva, respectiv 17,4 milioane voturi la 16,1 milioane voturi, la referendumul din 2016.

 

 

 

 

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top