Actual

A murit George Ciamba, ambasadorul României în Grecia

Fostul ministru al Afacerilor Europene și ambasador al României în Grecia, diplomatul George Ciamba, a încetat din viață în această noapte. Ciamba suferea de cancer și revenise în țară săptămâna trecută.

George Ciamba (55 ani) a fost un diplomat român de carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Externe. Din noiembrie 2018 până în noiembrie 2019 a fost ministru pentru Afaceri Europene în Guvernul României, și, în această calitate, a gestionat prima Președinție română a Consiliului UE.

Înainte de a deține funcția de ministru pentru Afaceri Europene în MAE, George Ciamba a fost secretar de stat pentru Afaceri Bilaterale și Strategice în Spațiul Euroatlantic, între ianuarie 2017 și noiembrie 2018.

Între 2016 și 2017 a deținut funcțiile de Ambasador și de Reprezentant cu însărcinări speciale pentru diplomație economică, aducându-și contribuția la promovarea și derularea proiectelor economice în cadrul cărora România are interese strategice, precum și la consolidarea relației inter-ministeriale în vederea reprezentării economice externe.

Dumnezeu să-l odihnească!

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top