După ce în Franța și în Statele Unite militarii au adresat scrisori deschise și vagi amenințări autorităților, situația a escaladat tocmai în capitala Uniunii Europene: Belgia.
Rebelul Jürgen Conings
Caporalul Jürgen Conings, în vârstă de 46 de ani, și-a părăsit cazarma, pe 17 mai, înarmat cu patru lansatoare de rachete, o mitralieră și un pistol, după ce l-a amenințat pe Marc Van Ranst, medicul care a condus în Belgia „lupta” împotriva coronavirusului. Conings a declarat că îl va ucide atât pe virusologul Marc Van Ranst, cât și pe guvernanți.

Jürgen Conings a lăsat scrisori către familie și prieteni, luându-și rămas bun și susținând că „nu mai vrea să trăiască într-o țară în care politicieni și virologii pun stăpânire pe întreaga societate”. El se numără printre cei 30 de militari belgieni cu simpatii extremiste cunoscute, conform oficialilor, dar a rămas în serviciu activ, instruind trupele belgiene înainte de desfășurarea acestora în misiuni de peste hotare.
Prim-ministrul Alexander de Croo a declarat pentru postul flamand VTM că este „inacceptabil” că fugarului i s-a permis accesul la arme, iar ministrul Apărării, Ludivine Dedonder, a menționat că va fi declanșată o anchetă.
Medicul Van Ranst s-a ascuns și, ulterior, a fost plasat sub protecție militară, după ce a afirmat că Jürgen Conings i-a filat locuința. Ajuns sub protecția trupelor speciale, Van Ranst a spus că „a fi împotriva măsurilor COVID și a vaccinurilor coincide cu agresiunea, violența și rasismul alb”. El a adăugat că nu-l impresionează amenințările făcute de Jürgen Conings.

Facebook a șters grupul de aproape 45.800 de membri, fondat în sprijinul militarului belgian, în 25 mai, specificând că „paginile care laudă sau susțin teroriștii, precum Jürgen Conings, nu sunt permise.”
Va exista o rezistență armată în Belgia?
Pe rețelele de socializare, militarul s-a pronunțat și împotriva restricțiilor generate de criza COVID-19 și i-a îndemnat pe susținători să se alăture rezistenței și să lupte până la capăt. Deja zeci de mii dintre susținătorii săi au intrat sub monitorizarea autorităților.
Ministrul Apărării, Ludivine Dedonder, a declarat că vrea să-i urmărească îndeaproape pe cei care își manifestă sprijinul pentru militarul fugar. „Oficial, numărul lor este, în prezent, de 20.000”, a mai spus Dedonder. În realitate, doar pe contul de Facebook există peste 45.000 de urmăritori activi.
Printre susținători s-a numărat și un consilier local din Ath, care a afirmat: „Toți suntem Jürgen! Și îl susținem 1000%.”.
Ulterior, în urma presiunilor, consilierul a trebuit să se distanțeze public de această declarație, susținând că, în mod eronat, a crezut că este vorba despre faptul că unui cetățean i-ar fi fost interzis dreptul de a se exprima liber.
O desfășurare de trupe din cel puțin trei țări
Experții belgieni în combaterea terorismului sunt extrem de îngrijorați. Mai multe cazărmi ale armatei sunt închise, iar soldaților li se interzice părăsirea lor. Bărbatul este căutat de poliție și armată, trupelor belgiene alăturându-se și luptători germani și olandezi. Conings – care a participat la acțiuni militare în Iugoslavia, Liban, Irak și Afganistan – este și un lunetist cu experiență. Sute de militari din trupele speciale, având suport aerian, elicoptere și drone, și terestru, adică blindate, utilizând mijloace de detectare termică, au efectuat percheziții și căutări amănunțite în păduri.
În ciuda acestor desfășurări impresionante de forțe, militarul fugar nu a putut fi găsit.

Până în prezent s-a obținut o modestă victorie: descoperirea unui automobil utilizat de Jürgen Conings, lansatoare de rachete de tip M72 LAW aflându-se în interiorul său.
Amenințare armată și în Franța!
Unitatea tactică GIGN din Toulouse și cea din regiunea Parisului au intervenit, în 30 mai, în zona Dordogne, cu un efectiv de peste 200 de jandarmi și cu patru elicoptere pentru acțiunea de capturare a unui fost militar, a declarat pentru AFP prefectul din Dordogne, Frédéric Périssat.
Și în acest caz, suspectul căutat este un fost soldat care a făcut parte din forțele militare între anii 2011 – 2016.
„Omul este puternic înarmat. Are vreo treizeci de ani, este atletic și se mișcă repede”, a declarat pentru AFP Francine Bourra, primarul orașului Lardin-Saint-Lazare.
„Suspectul a fost localizat datorită brățării electronice pe care-o purta. Acesta ispășea o condamnare la domiciliu, într-un perimetru de 4 până la 5 km, într-o zonă împădurită, greu accesibilă”, a adăugat Francine Bourra.
Cel urmărit a deschis focul în repetate rânduri asupra jandarmilor și a vehiculelor care participau la urmărire.
Și în Italia situația devine explozivă
Prin încălcarea fiecărui termen al Constituției italiene, al Cartei Drepturilor Omului a Națiunilor Europene, al Cartei ONU pentru Drepturile Omului și al oricărei norme morale medicale, științifice și religioase, Decretul guvernului lui Mario Draghi privind vaccinarea anti-SARS-CoV-2 a fost transformat în lege.
Termenii acestui decret obligă fiecare rezident al Italiei să fie vaccinat, indiferent de orientările de ordin religios sau de conștiință. Celor care nu acceptă vaccinarea, li se va refuza orice asistența medicală în toate spitalele și clinicile, publice și private. Mai mult, orice rezistență poate fi considerată act de violență, iar ca atare, acceptul prezumat.
Decretul din 1 aprilie 2021 a fost transformat într-o „lege” printr-un vot în Parlament la sfârșitul lunii mai. Formularea-cheie se află în articolul 5, în care este stipulat faptul că persoana care „nu se află în deplinătatea capacităților sale naturale” poate fi vaccinată de personalul medical, deoarece consimțământul său este prezumat.
Măsura a afectat deja persoanele defavorizate, care sunt obligate să se vaccineze pentru a primi în continuare ajutoarele sociale, deși această condiționare depășește litera legii. Aprobarea anterioară a „pașaportului verde” – condiție pentru deplasarea între oricare două regiuni ale Italiei sau utilizarea cazărilor publice -, face ca vaccinul să devină o cerință obligatorie pentru viața de zi cu zi.
Italia se află în fața unui val de infectări depistate exact în rândul celor vaccinați, iar decesele survenite contribuie la creșterea numărului celor ce refuză vaccinarea.
16 membri ai forțelor armate britanice, investigate din cauza extremismului
Cel puțin 16 membri ai forțelor armate au fost îndrumați către programul britanic de prevenire a terorismului – în majoritatea cazurilor din cauza îngrijorărilor cu privire la activitatea de extremă dreaptă. Soldații, forțele aeriene și personalul naval s-au numărat printre cei investigați în ultimii doi ani și jumătate în cadrul programului Prevent, care își propune să oprească radicalizarea oamenilor, conform cifrelor obținute de ziarul Guardian.
Principala temere a autorităților britanice este că personalul forțelor armate a devenit o țintă pentru infiltrarea și exploatarea de către extremiștii de dreapta.













































