“Dincolo de determinarea elevului, societatea este trebuie să aşeze şcoala la locul ei”.”Pentru foarte mulţi elevi şcoala nu mai este un obiectiv”, explică ministrul Andronescu.
“Pentru cei care nu au luat bacalaureatul, mă pot folosi de iniţiativa pe care am avut-o anul trecut (meditaţii gratuite la matematică, fizică şi chimie, organizate la Universitatea Politehnica – n.r.). Una dintre soluţii este să ne gândim să dezvoltăm o reţea mai mare de şcoli postliceale, unde ei pot intra fără diplomă de bacalaureat şi se pot pregăti pe domenii cerute pe piaţa muncii. Alta ar fi legată de calificarea la locul de muncă oferită de angajatori, această pregătire fiind susţinută şi prin intermediul Ministerului Educaţiei.
Apoi, va trebui să analizăm dacă toţi absolvenţii liceelor tehnologice s-au prezentat la examenele de evaluare a competenţelor. În situaţia în care s-au prezentat şi au certificate, să fie îndrumaţi să se angajeze pe baza acestor certificate. De asemenea, dacă numărul celor care nu s-au prezentat este foarte mare, să încercăm să mai organizăm o sesiune pentrun certificarea competenţelor prin liceele tehnologice”, a explicat Andronescu.
În ceea ce priveşte posibilitatea ca rezultatele din a doua sesiune să fie mai bune ca acelea de anul trecut, ministrul Educaţiei a ezitat să se pronunţe, mai ales că şedinţele de pregătire organizate de inspectoratele şcolare judeţene nu s-au bucurat de prea mare atenţie din partea elevilor care nu au promovat examenul în prima sesiune.
















































