Vestea că președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului a luat prin surprindere mediul politic românesc.
Senatorul Varujan Vosganian, aflat în Malta, nu a putut spune decât „Sunt consternat”, Cristina Pocora, aflată într-un turneu pe la primăriile din Ialomița, a exclamat: „Tocmai mi-ați dat o știre! Dar nu pot să comentez nimic acum, trebuie să mă documentez”.
Deputatul ALDE, Steluța Cătăniciu, a declarat: Vă spun sincer, mă așteptam ca acest dosar să fie clasat pentru că este un dosar foarte subțire. Cum poate un procuror să cuantifice o relație? În mod evident, se dorește ca România să fie îngenuncheată și nu poți face acest lucru decât dacă îngenunchei oamenii importanți dintr-o țară, fie ei din mediul politic sau economic. Aici nu mai este vorba despre lupta anticorupție. Este deja poliție politică. Este foarte grav ceea ce se întâmplă. Sunt convinsă președintele Tăriceanu va trece pe asta. Eu sunt convinsă că acest dosar se va termina cu achitare, dar până atunci…”
Tăriceanu reacționează
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a dat publicității un comunicat în care afirmă că a luat la cunoștință de trimiterea sa în judecată din mediul online.
„La solicitarea mai multor ziariști acreditați la Senat, declar că am luat cunoștință din mediul ”on line” de faptul că DNA a trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție dosarul pe care mi l-au instrumentat. Nu doresc să fac niciun fel de comentarii pe fondul acuzațiilor construite de anchetatori, procedura își va urma cursul legal, dar vreau să-i asigur pe toți cei care sunt interesați de viața politică sau de evoluția mea viitoare că această împrejurare nu-mi schimbă cu nimic poziția, proiectele de viitor și atitudinea mea constant critică exprimată public”.
Într-un al doilea comunicat de presă, Tăriceanu analizează situația politică existentă și despre laboratoarele oculte ale puterii. Deși nu este un comunicat care se referă la trimiterea sa în judecată, textul explică – din perspectiva președintelului Senatului – care sunt adevăratele motive ale acțiunilor desfășurate de DNA, de Klaus Iohannis, de ministrul Justiției etc.
Iată un fragment din text :
„Cu evidența faptului că PNL are cea mai slabă conducere din istoria sa, președintele României, „guvernul său” și laboratoarele oculte, în care se ticluiesc aranjamente de menținere la putere cu orice preț, au renunțat la aparențe și au preluat nemijlocit inițiativa pe baza unui plan de forță. Acest plan vizează impunerea unui viitor Cabinet din care PNL nu trebuie să lipsească, indiferent de rezultatul alegerilor, așa încât paradigma „guvernul meu” să funcționeze în continuare. Nu vrea Dragnea guvern de uniune națională ? Nu-i nimic. Pentru ce avem Justiție independentă ? Nu vrea Tăriceanu guvern de uniune națională ? Nu-i nimic. Pentru ce avem DNA ? Și, în general, ni se opune cineva ? Nu-i nimic. ”Nu există om nevinovat, ci persoane de care nu ne-am ocupat suficient.”
Această lozincă stalinistă își regăsește strălucirea de altădată în planul amintit, sub directa îngrijire a „guvernului meu”. Doamna ministru a Justiției vrea să inventarieze arhiva SIPA, după care și-a propus s-o distrugă. Dacă tot o distruge, inventarierea pare inutilă, dar totuși nu este. Arhiva SIPA conține informații cu potențial compromițător la adresa unor magistrați, iar aceștia ar putea colabora cu mai mult entuziasm în diverse procese politice așteptate înainte de alegeri.”
Rechizitoriul procurorilor DNA
Potrivit rechizitoriului procurorilor „Direcției Naționale Anticorupție, la data de 15 aprilie 2016, în cadrul actelor de cercetare efectuate pentru lămurirea cauzei referitoare la retrocedarea presupus nelegală a unei suprafețe din Pădurea Snagov și a Fermei Băneasa, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, în depoziția luată sub jurământ, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esențiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat și nu a spus tot ce știe în legătură cu împrejurări esențiale, urmărind prin aceasta împiedicarea / îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaților cercetați în dosarul trimis în judecată.”
Procurorii DNA sunt de părere că „Tăriceanu a menționat în mod nereal că nu a avut cunoștință despre:
– retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafețe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) și Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului),
– implicarea inculpaților Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi și a altor persoane în procedurile de retrocedare,
– actele de vânzare–cumpărare vizând aceste bunuri.
De asemenea, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a mai făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu relația avută cu inculpații Tal Silberstein, Andronic Dan Cătălin și Truică Remus, în contextul menționat mai sus, întâlnirile și discuțiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacționarea imobilelor menționate mai sus și modalitatea de dobândire și valorificare a bunurilor revendicate.
În același context, inculpatul a mai precizat, că nu a avut o relație apropiată cu inculpatul Marcovici Marius, ascunzând totodată că are cunoștință de relația acestuia din urmă cu inculpatul Tal Silberstein.
Totodată, inculpatul Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton a afirmat în mod nereal că nu l-a prezentat/introdus pe Tal Silberstein altor politicieni din România.
În contextul instrumentării aceleiași cauze, la data de 28 aprilie 2016, inculpatul Marian Marius Dorin a făcut declarații necorespunzătoare adevărului și nu a spus tot ce știe în legătură cu angajarea lui Marcovici Marius Andrei, în calitate de consilier personal la Cancelaria primului ministru Popescu Tăriceanu Călin Constantin Anton, urmare a înțelegerii acestuia din urmă cu Tal Silberstein”.
Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție.


















































