Andrei Pleşu a discutat cu Dan C. Mihăilescu despre înțelepciune în cadrul seriei „Cărţile care ne-au făcut oameni”.
Filosoful a fost provocat de Dan C. Mihăilescu să vorbească despre sfaturi de viaţă. “Am învățat mult din cărţi, dar am învăţat totul de la oameni”, spune Andrei Pleşu.
“Într-o lume nebună cum e cea de azi, înțelepciunea ar fi un soi de cumpănire, de echilibru. E bine să nu ne grăbim cu spiritul critic să decretăm ce e bine, ce e rău. Înțelepciunea e un fel de a ne distribui corect atenția, până la urmă suntem ceea ce ni se întâmplă”, spune Andrei Pleșu. Iar cheia unei anumite liniști lăuntrice e să faci distincția între ce depinde de tine și ce nu.
Andrei Pleșu nu vede în cărți o forță formatoare, ci în întâlnirile cu oameni vii. Întâlnirile cu Nicolae Steinhardt, Constantin Noica, Alexandru Paleologu sau părintele Cleopa l-au construit.
Ca să ai aceste întâlniri, spune Andrei Pleșu, “trebuie să le cauți, iar odată ce le-ai găsit – să ai capacitatea să admiri și să vrei să semeni modelului tău. Astăzi, însă, tinerii sunt mai degrabă tentați de delimitare”, spune scriitorul.














































