RMGC a restaurat 20 de clădiri din centrul istoric de la Roşia Montană.

Life & Style

Centrul istoric, restaurat

Urmează alte 300, în cadrul unui proiect de 70 de milioane de dolari.

Patrimoniul construit al localităţii Roşia Montană atrage deja turişti în zonă, ca urmare a investiţiilor de 17 milioane de dolari realizate de către Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) cu scopul de a pune în valoare arhitectura locală, odată cu dezvoltarea proiectului minier, potrivit unui comunicat al societăţii. Alte 300 de clădiri vor fi restaurate, investiţiile urmând să totalizeze alte 70 de milioane de dolari.

[hidetext]

Atracții turistice

Un număr de 20 de clădiri din centrul istoric au fost restaurate de către RMGC, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local, câteva sute de oameni fiind angajaţi în timpul lucrărilor, se mai arată în comunicat. Printre acestea se află clădirea vechii primării, cu o istorie de peste 100 de ani, şi vechea şcoală. „Unul dintre obiectivele noastre importante, în contextul unui proiect minier responsabil, la standarde mondiale, este să contribuim la transformarea Roşiei Montane într-o reală atracţie turistică, prin amenajări gândite în acest scop, în parteneriat cu autorităţile locale”, a declarat Adrian Gligor, vicepreşedinte pentru patrimoniu şi dezvoltare durabilă în cadrul RMGC. „Este dificil, pentru că o astfel de transformare implică eforturi susţinute şi finanţare pe măsură, dar suntem pe drumul cel bun şi ne bucurăm să vedem cum străvechea localitate minieră renaşte. Avem exemple extraordinare în Europa şi în lume, din care ne inspirăm – localităţi miniere care au devenit adevărate atracţii turistice, cum ar fi Erzberg (Austria – n.r.), Lewarde (Franţa – n.r.), Waihi (Noua Zeelandă – n.r.), localităţi miniere care au zeci de mii de turişti pe an, datorită investiţiilor private, din proiecte miniere”, a mai adăugat Gligor.

 

Trei ani de restaurări

În ultimii ani, 20 de clădiri din centrul istoric al comunei au fost reabilitate, iar pentru alte 110 clădiri s-au finalizat proiectele de restaurare. Compania minieră a efectuat lucrări de mentenanţă şi intervenţii de urgenţă la peste 160 de case. Prima clădire complet restaurată din Roşia Montană a fost inaugurată în februarie 2010. Casa de la numărul 325 din Piața Veche găzduieşte acum expoziția de istorie a mineritului „Aurul Apusenilor”, unde turiştii pot afla informații despre istoria localității şi pot înțelege ce înseamnă mineritul modern. Proiectul RMGC prevede restaurarea şi conservarea clădirilor din centrul istoric, multe dintre ele aflate într-o stare avansată de degradare, şi amenajarea zonei pentru locuit şi în scopuri turistice. Până în prezent, RMGC a cheltuit 17 milioane de dolari pentru cercetarea şi restaurarea patrimoniului local şi va mai investi 70 de milioane de dolari pentru punerea în valoare a patrimoniului din Roşia Montană.

 

Minvest se divizează

Guvernul a aprobat crearea unei noi companii care se va ocupa exclusiv de proiectul Roşia Montană. Aceasta va fi denumită „Minvest Roşia Montană” şi va prelua de la Minvest Deva pachetul de 19,3% deţinut la Roşia Montană Gold Corporation. Noua companie va funcţiona în subordinea lui Dan Şova, ministru delegat pentru proiecte de infrastructură.

[/hidetext]

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top