Actual

Ciolacu, despre moțiunea de cenzură: Negociem cu mai mulţi parlamentari angrenaţi în arcul guvernamental

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, vineri, la Timişoara, că social-democraţii sunt pregătiţi să preia o eventuală guvernare, iar pentru succesul moţiunii de cenzură există deja negocieri, inclusiv cu mai mulţi parlamentari „angrenaţi în arcul guvernamental”.

„Negociem deja cu mai mulţi parlamentari angrenaţi în arcul guvernamental şi cu altă formaţiune care este în acest moment, la fel ca şi PSD, în opoziţie, avem o negociere pe textul moţiunii, dar şi cu grupul minorităţilor şi cu colegi neafiliaţi. În acest moment, este pentru prima oară când o moţiune de cenzură are şanse de a trece la doar şase luni de la alegerile generale. Vrem să avem un suport şi de la partenerii sociali. Este o nouă abordare a PSD. Considerăm o moţiune de cenzură nu doar o luptă politică, ci şi un instrument de dialog cu partenerii sociali să vedem unde s-a greşit şi credem că este o abordare corectă. Suntem pregătiţi să preluăm o eventuală guvernare”, a afirmat Marcel Ciolacu într-o conferinţă de presă.

De asemenea, Ciolacu a declarat că PSD nu va susţine niciodată un guvern minoritar PNL şi că nu ar fi „o catastrofă” dacă, după 30 de ani, în România s-ar organiza alegeri anticipate.

Liderul social-democraţilor a reiterat faptul că PSD este cel mai mare partid din România, care, mai mult, a şi câştigat alegerile parlamentare din 2020, dar le-a fost luat dreptul de a desemna premierul.

„Mă vedeţi, cumva, pe mine, pe Paul Stănescu, Alfred Simonis, Sorin Grindeanu că vom susţine vreodată să rămână doamna Turcan, domnul Cîţu, într-un guvern minoritar? Eu vă spun că nu. Când avem o Românie normală – aşa a promis-o domnul Iohannis – şi încalci spiritul Constituţiei şi iei dreptul celor care au câştigat alegerile de a face propunerea de prim-ministru, trebuie să-ţi asumi şi consecinţele. Nu cred că este o catastrofă, pentru prima oară în România, după 30 de ani, să avem şi alegeri anticipate. Sunt în Bulgaria (anticipate – n.r.). Oricum, PNRR trebuie renegociat, sunt o mulţime de ordonanţe de urgenţă care trebuie aduse în Parlament şi modificate”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a mai adăugat că formaţiunea sa nu este angrenată într-un joc politic care priveşte alt partid, referindu-se la PNL.

„Pe noi ne interesează soarta românilor. Nu ne interesează nici cine va câştiga şefia PNL, pentru că oricare dintre ei (Ludovic Orban sau Florin Cîţu – n.r.) câştigă, este la fel de dăunător pentru România şi fiecare şi-a demonstrat capacitatea administrativă, pentru că unul dintre ei este premier, iar celălalt a fost premier şi vedeţi ce se întâmplă. (…) Nu suntem ipocriţi, ne asumăm trecutul, importantă este capacitatea noastră de a schimba viitorul, dar nu o putem face singuri decât împreună cu românii”, a menţionat Ciolacu. 

Liderul PSD a acuzat actuala majoritate de abuzuri în ceea ce priveşte numirile în anumite instituţii.

„Şi TVR şi Radioul public fac parte din statul de drept, alături de CCR, de Avocatul Poporului, de CNA. Exact acuzele pe care ni le aduceau Ludovic Orban, Dan Barna şi preşedintele Iohannis, în acest moment le fac ei, nu legal, ci total abuziv. A venit o decizie a CCR care a lămurit acele lucruri – şi a fost în unanimitate. Aşteptăm decizia CCR şi în ceea ce priveşte Avocatul Poporului. Noi suntem optimişti.”, a arătat Ciolacu.

Sursa: Agerpres

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top