Concluzia serviciilor de informații pentru „Sindromul Havana” de care suferă diplomații și militarii SUA: Nu e din cauza unei puteri străine!

Suferința omenească e atât de generalizată zilele acestea, încât o știre despre misterele unui sindrom vechi de câțiva ani nu apare a fi nici șocantă, nici de interes extins. Zeci de cazuri de diplomați și militari americani suferind de ceea ce a fost denumit „Sindromul Havana” au fost consemnate, la mijlocul lunii ianuarie 2022, într-un raport atribuit Agenției Centrale de Investigații (CIA) a SUA. După îndelungi cercetări, Avril Haines, directoarea serviciilor naționale de informații american,e a transmis printr-un comunicat publicat miercuri, 1 martie, că e „foarte puțin probabil” ca o putere străină sau o armă biologică să fie în spatele a ceea ce rămâne încă un mister pentru lumea medicală și diplomatică din întreaga lume.

• Falimentul politicii externe. Președinția României plătește 3,4 milioane de dolari unei firme de lobby pentru „aprofundarea relației cu SUA”
• În numele Annei Sava, această fată deșteaptă…
• Florin Jianu: Antreprenorii români „sufocați de taxe și impozite” vor scăderea impozitării pe forța de muncă, reducerea impozitului pe dividende, reducerea TVA
• Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a demisionat
• Air China ar putea lansa ruta Beijing – Otopeni

„Pe baza unui efort colectiv implicând agenţiile de informaţii (…), pot să vă împărtăşesc că majoritatea dintre ele au ajuns în prezent la concluzia că este foarte puţin probabil ca o entitate străină să fie responsabilă” de aceste tulburări, a declarat directoarea serviciilor naţionale de informaţii (DNI) din SUA, Avril Haines, precizând în acelaşi timp că agenţiile au niveluri diferite de încredere în evaluarea lor. Foto U.S. Institute of Peace

Serviciile secrete americane mai consideră că simptomele observate de aceşti angajaţi s-au datorat „probabil unor factori care nu implică o entitate străină, cum ar fi condiţii preexistente, boli convenţionale sau factori de mediu”, potrivit comunicatului.

Avril Haines, împreună cu directorul CIA, William Burns, şi alţi responsabili americani s-au grăbit să spună că aceste concluzii nu pun în cauză, nici nu minimizează „în nici un fel” tulburările reale raportate de persoanele afectate.

Șapte agenţii guvernamentale au analizat în cursul ultimilor ani aproximativ 1.000 de cazuri de „incidente anormale de sănătate” şi cinci dintre ele au concluzionat că este „foarte puţin probabil” ca aceste tulburări să fi fost cauzate de un atac deliberat.

Această concluzie pare să vină în contradicţie cu un raport al unui grup de experţi publicat în urmă cu un an, potrivit căruia unde electromagnetice ar putea fi la originea misteriosului sindrom, susţinând astfel teza atacurilor deliberate.

De-a lungul anilor, majoritatea comentatorilor s-au întrebat: nu cumva e un război asimetric? Sau produsul unei stări de spirit care cere război cu fantoma adversarului strategic? Întrebări generate de anii de controverse birocratice între diferite ramuri ale executivului american, între servicii, cu reflecții privind reconsiderări în planul strategiilor de acțiune externă se adună tot mai mult. Succesive studii medicale, cu meritele și ambiguităților lor, au accentuat complexitatea ipotezelor și argumentelor ce au nutrit controversele. Este o provocare sau o amenințare ce impune rafinarea metodelor de investigație? În ciuda progresului tehnologic cu ascensiune exponențială, vulnerabilitățile se acutizează – fapt dovedit și de amplitudinea impactului pandemiei de Coronavirus. Întrebările se acumulează, clarificările survin gradual și nu ameliorează complicațiile opțiunilor politice. Dimpotrivă.

SINDROMUL HAVANA

Alerta a fost declanșată în a doua parte a anului 2016 când funcționarii misiunii americane la Havana au informat despre senzații și percepții sonore bizare, urmate de îmbolnăviri inexplicabile, de simptome precum pierderea auzului sau a văzului, probleme de memorie și echilibru, migrene și vertij. Sindromul a fost denunțat public la Washington cu preocupare, cu indignare, intens politizat. Atribuit imediat, printr-un reflex defensiv și incriminator, ostilității autorităților locale. Raționamentul inițial apărea legitim. Prin misiunea lor, diplomații, funcționarii unei ambasade, sunt mesageri ai cordialității și exploratori ai cooperării potențiale, nu doar reprezentanți pe terenul altei națiuni. În principiu, acțiunea și conduita lor se află sub un semn pozitiv. Desigur, cu realism, nimeni nu ignoră complexitatea ipostazelor în care i-a plasat istoria – despre diplomați care s-au dovedit a fi agenți ai unor acțiuni ostile, spioni deghizați, agenți de influență. Implicit, greșit sau nu, simpatia țărilor gazdă s-ar putea să nu fie, poate, nici totdeauna și nici permanent, de partea diplomaților străini.

În decursul anilor, sute de alți funcționari americani, aflați la post în circa o duzină de țări, au raportat incidente similare: la Consulatul General al SUA de la Guangzhou (R.P. Chineză), precum și în diverse locații precum Rusia, Georgia, Taiwan, Vietnam, India, Columbia, Uzbekistan, Kirghizstan, dar chiar și la Washington. Până în vara anului 2021, Sindromul Havana apăruse și în state din Balcani și Europa Centrală, în Serbia, la Viena și Berlin.

CONCLUZII, ANALIZE, EXPERTIZE

În anul 2020, presa a reținut concluziile unei echipe de experți ce au studiat simptomele trăite de patruzeci de funcționari ai Departamentului de Stat și ai altor departamente americane în legătură cu afecțiunile reclamate de victime – percepția unor zgomote puternice, amețeli, mers instabil, tulburări de vedere și în general efecte debilitante pe termen lung.

Știrile din 2022 afirmă că, în conformitate cu un raport al Agenției Centrale de Investigații (CIA), pentru circa o mie de cazuri simptomatice, au fost identificate explicații alternative; pentru o serie de alte cazuri, necunoscutele persistă; doar pentru două duzini de situații nu a fost exclusă implicarea unor cauze externe. În consecință, se notează că s-a exclus eventualitatea ca sindromul Havana să fie produs pe parcursul unei campanii desfășurate consecvent de o putere străină împotriva celor câteva sute de diplomați americani.

Victimele care s-au plâns de respectivele manifestări și-au exprimat frustrarea față de concluziile investigațiilor, considerându-le încă preliminare și semnalând lipsa de coordonare cu alte departamente, precum cel al apărării.

Oficiali ai administrației Biden au definit toate acestea drept „incidente anormale de sănătate”. Cauzele identificate au fost, în principal, factori de mediu, afecțiuni medicale pre-existente și stres.

Efortul de analiză, examinare, considerare și culegere atent direcționată de informații relevante a continuat. La nivelul Consiliului Securității Naționale din cadrul Casei Albe a fost stabilit un grup de lucru cu participarea experților medicali și științifici care au examinat sindromul Havana. În paralel, departamentul apărării, FBI și Departamentul de Stat a făcut propriile investigații privind originea sindromului și mijloacele de protecție împotriva sa. Concluzia este cea comunicată de Avril Haines acum.

Congresul american a adoptat în 2020 o lege pentru compensații materiale destinate victimelor.

În 2022 se aprecia că reacțiile atribuite CIA nu reprezintă decât concluziile preliminare și consecutive examinării unui număr limitat de cazuri suspecte de a reprezenta acțiunea deliberată a unor forțe străine. De reținut, însă, că reprezintă o schimbare de ton în pronunțările relevante emise de administrația americană, în sensul sublinierii seriozității cu care respectivele circumstanțe au fost examinate, marcând o diferență de atitudine față de precedenta guvernare a președintelui Trump.

OPȚIUNI STRATEGICE ÎNTRE NEDETECTABIL ȘI ILUZORIU

Într-un articol publicat la 30 noiembrie 2021, Jonathan Terra formulează o tristă și definitorie concluzie: „această ciudată și misterioasă colecție de simptome, fără o cauză localizabilă, ar putea fi metafora perfectă pentru epoca noastră, a dezinformării, a îndoielii și decăderii normelor politice, a disperării în rândul democrațiilor liberale despre ceea ce ne va aduce viitorul”. Jonathan Terra îl denumește cu malițiozitate, „adversarul strategic din vis”. Iluzoriu? Pentru că este asemenea „unei fantome ce cauzează efecte reale, dar slab înțelese, teamă și suferință, confuzie, incriminări nesusținute de dovezi materiale, opinii conflictuale între instituții care, de obicei, ne furnizează informații credibile, și (reflectă) o continuă deteriorare a încrederii internaționale”.

Ipotezele inițiale au explorat eventualitatea utilizării unei arme sonice sau au suspectat tentative de penetrare în rețeaua de computere sau telefonie mobilă prin intermediul microundelor. Pe lista suspecților potențiali, experți americani au inclus aproape automat Cuba, China, Coreea de Nord, Venezuela, și bineînțeles, o reflecție instinctivă asupra motivației și resurselor tehnologice ce ar determina experții ruși la o asemenea acțiune.

Atribuind un interes al Moscovei de a sabota proaspăta deschidere americană către reluarea relațiilor cu Havana, administrația Trump a reacționat, în ciuda absenței dovezilor materiale privind sursa prezumatei acțiuni ostile: Guvernul cubanez a fost blamat, doi diplomați cubanezi expulzați de la Washington, jumătate din personalul american la Havana retras, stația CIA din cadrul misiunii închisă.

Curând, s-au declanșat controverse în rândul instituțiilor americane: începând din anul 2016, funcționarii aflați în diferite posturi externe, oficiali ai serviciilor de informații, membrii ai familiilor lor, cu toții au resimțit o serie de tulburări serioase în timp ce se aflau în reședințele lor sau în birourile de lucru. La mulți, efectele au persistat ani de zile, le-au afectat viața și activitatea, au determinat o retragere prematură, și au neliniștit colectivitățile din misiunile americane în străinătate cu sarcini majore în promovarea și apărarea intereselor țării.

Răspunsul inițial al departamentelor guvernului a fost marcat de un deficit de coordonare, lipsind victimele de un tratament medical adecvat. Funcționarii superiori au chestionat veridicitatea informațiilor privind faptul că respectivele simptome ar fi reprezentat rezultatul unor atacuri deliberate și au procedat la minime investigații, deși frecvența incidentelor a sporit. Au fost chiar sugestii privind eventualitatea ca cei afectați să trăiască, în fapt, o eventuală „isterie de masă”, nefericit calificativ de nuanță critică și peiorativă.

Abia noua administrație instalată sub președintele Biden și sub mandatul noului director al CIA, William Burns, a intensificat preocupările pentru identificarea cauzelor respectivelor simptome și asigurarea tratamentului adecvat victimelor. Dar, sursele de presă au remarcat că, în ansamblu, la nivelul politicilor necesare din partea guvernului, opțiunile s-au menținut limitate în virtutea naturii opace și ambiguității amenințării în cauză și imposibilității de a atribui respectivele acțiuni unui adversar.

Noua administrație a produs un răspuns politic activ. Congresul a votat Havana Act autorizând sprijin pentru victime, președintele semnând legea în octombrie 2021. Directorul CIA a decis investigarea sindromului drept parte a agendei de priorități și a numit șef al echipei de lucru pe cel ce a coordonat acțiunea de localizare a lui Osama Bin Laden. S-au accentuat indiciile privind faptul că investigația câștigă configurația unei operațiuni anti-teroriste standard: mandat clar încredințat de decizia ierarhică, coordonare inter-agenții, resurse alocate monitorizării posibilelor scăpări/erori ale adversarului.

SINDROMUL ADVERSITĂȚII STRATEGICE

Reflecția asupra adecvatei strategii este deschisă și sensibilă, inevitabil, producând controverse. Deoarece, în fond, ea trebuie să admită și să găsească un răspuns strategic și politic unei chestiuni delicate. Este confruntarea cu o stare extinsă de ostilitate care își găsește expresii mai subtile? Neconvenționale?

Analiștii opinează că modul în care Casa Albă și partenerii săi în Congres vor defini un răspuns față de ceea ce este considerată o agresiune anti-americană va genera implicații politice pe termen lung. Un aspect sensibil al gestionării problemei sindromului Havana îl reprezintă posibilul său impact geopolitic, recunoașterea existenței adversității – aspect, de altfel specific politicii de mare putere! Evident, Washington, asemenea oricărei capitale, trebuie să-și protejeze diplomații și funcționarii. Problema de ordin principial invită la reflecție față de modul în care trebuie să admită că se confruntă cu eventualitatea unui război asimetric fără dovezi și fără definirea adversarului.

Experții vor recomanda, fără îndoială, revenirea la concentrarea asupra tehnicilor profesioniste ale muncii de informații (intelligence) pentru descoperirea naturii amenințărilor în aceste cazuri și pentru îmbunătățirea metodelor de detectare, protecție și prevenție. Opiniile ce predomină se plasează în zona conturării unei concepții de acțiune cu caracteristici de operațiune contra-informațională (counterintelligence) care necesarmente, ar impune definirea competențelor și coordonării instituțiilor ce intră în angrenaj, în extinsul perimetru al mecanismelor securității naționale americane. Răspunsul efectiv ar trebui să fie o combinație de metode și resurse pentru o strategie cuprinzătoare. Elaborarea unei asemenea strategii în zona gri a politicii de apărare și descurajare constituie neîndoielnic o provocare acută și sensibilă pentru președinte și comunitatea de informații.

Inventarul de caracteristici ale Sindromului Havana se suprapune aproape perfect conceptului de „război asimetric” – atacurile se produc cu probabile costuri minime, desfășurate în diferite locații pe glob, cu efecte suficient de deranjante. Plauzibil, sindromul poate fi rezultatul unei operațiuni de informații, de culegere și urmărire de elemente confidențiale sau de extragere de informații prin mijloace electronice.

Până în prezent, rezultatele investigațiilor au fost neconvingătoare, deși în perioada noii administrații americane resursele alocate au sporit. Decidenții americani au, probabil, nevoie de o suită de opțiuni dincolo de răspunsul tradițional al sancțiunilor bine țintite și exilarea unor reprezentanți străini etichetați drept persona non grata. Ideea este că trebuie semnalat adversarilor fermitate și un răspuns cuprinzător. Cât, însă, pot decidenții americani să aștepte dovezi clare, neîndoielnice, pentru a dezvolta reacții politice adecvate? Confruntarea cu escaladarea continuă a ceea ce este percepută drept acțiune ostilă nu va permite, probabil, o cântărire prelungită a opțiunilor sau a scenariilor alternative de acțiune.

PLURALITATEA CONCLUZIILOR MEDICALE

Un raport al Academiei Naționale de Științe din SUA, publicat în decembrie 2020, a trecut în revistă posibilele cauze, sugerând o explicație plauzibilă: efectul unei „energii direcționate pe o frecvență radio pulsatorie”. Diversitatea simptomelor și a intensității diferite a simptomelor trăite de victime ar fi explicate de varietatea locațiilor, a spațiilor, de anatomia fiecărei persoane și durata expunerii. Se reține faptul că părăsirea locației, îndepărtarea de respectiva poziție, elimină stările negative resimțite. Medici ai unor universități au suspectat inițial natura pur psihogenică (psihiatrică?), dar, ulterior au observat indicii ale unor leziuni cerebrale traumatice cauzate de un impact extern necunoscut.

În opinia unor ziariști, sindromul demonstrează puterea sugestiei. Ei preferă să rețină evaluarea unor medici care opinează că victimele suferă de îmbolnăviri legate de stres și ambianțe poluate sonor. Deci, explicațiile ar fi de domeniul neuro-științei, și nu demonstrează efectul unei arme infernale.

Specialiștii s-au aplecat mai atent către ipoteza unor tulburări psiho-somatice, foarte plauzibilă ținând cont de condiția și circumstanțele speciale în care acționează funcționarii diplomatici sau agenții serviciilor de informații. Condiția lor e tensiunea, crisparea, vigilența disperată și jocul cu capcanele unei profesii care îi expune la fiecare pas. Stresul, riscul, emoțiile extreme, sunt, cu maximă probabilitate, meniul zilei. Rezistă oare  toți? Sau, cât timp rezistă fiecare la asemenea solicitări continue și de maximă intensitate? Indiferent dacă primesc misiuni la Havana, Moscova sau Viena, tulburările psihosomatice sunt cunoscute. Originea lor este de ordin psihic, dar manifestările sunt fizice. Nu sunt imaginare și victimele nu simulează. Acestea au fost și concluziile unui panel de medici numit JASON (stabilit în 1960) și asociat Departamentului de Stat al SUA, concluzii prezentate public în luna septembrie 2021.

Natural, medicii au încercat, din perspectiva expertizei lor, să explice efortul necesar de a distinge în cazul sindromului, ceea ce poate constitui plauzibile explicații medicale, diferențiat de speculații, invocări cu pretenții sau publicitate ofensivă. Un medic american și-a exprimat opiniile într-o manieră deschisă și bine rezonantă cu stările pe care le parcurgem actualmente. Pe fond, apreciază el, orice specialist poate atesta că simptomele asociate sindromului sunt debilitante, dar nu particulare, ci foarte comune. Un studiu neozeelandez concluzionează că 89% din ansamblul populației suferă de unul sau mai multe simptome: cca. 35% suferă de surmenaj, alți 35% de migrene, 15% de dificultatea de a se concentra, 12% de probleme de memorie, 12% de senzații de iritare, etc. toate posibil antrenate ori generate de acțiunea unor stresori ambientali, de anxietate sau depresie.

Mai mult, medicul ne reamintește cât de susceptibili suntem la efectul „nocebo”, respectiv, efectele unei experiențe aparte pe care ne simțim liberi să o asociem de o manieră aleatorie, imaginară, cu anumiți stimuli, chiar reali. E evocată testarea vaccinului Pfizer, când 47% din subiecți au declarat că resimt oboseală, alți 41% migrene și 11% dureri articulare. Și medicul mărturisește că i se pare natural să trăim asemenea simptome. E parte a experienței de fi viu în toată complexitatea sa. Povestește cum la începutul pandemiei, treptat, lucrând cu pacienți, a devenit obsedat de eventualitatea de a fi contaminat și a simțit simptome, vagi, dar alarmante –  precum gât iritat sau apăsare în piept. După ce a fost testat negativ, și-a dat seama că mai avusese asemenea stări, dar ele se accentuaseră pe fondul stării de teamă. Iată, spune el, legătura dintre minte și corp ne vulnerabilizează frecvent. Și în unele cazuri, explică și impactul sindromului Havana. În alte cazuri, ar prefera să definească sindromul drept „tulburări funcționale neurologice”, respectiv situații în care pacienții suferă un circuit debilitant între propriile senzații, percepții și suferințe. Pe fond, această idee a fost recunoscută în „modelul biopsihosocial” acreditat de medicina modernă în anii 70 ai secolului trecut: „fundamental, o complexă interacțiune a factorilor interni și externi conspiră pentru a produce boala. Din păcate, această idee este prea frecvent ignorată!”

Un articol din noiembrie 2021 proclama: „Diplomații de înalt nivel sunt pasibili de boli socio-genice la fel ca oricare dintre noi”. Deci, aproape că putem trece discuția în registrul bolilor profesionale (multe dintre ele, din nefericire, sunt rezultatul condițiilor solicitante, stresante, de activitate!). Ce trebuie recunoscut este că diplomații și agenții de informații acționează în prezent într-un mediu național și internațional tot mai încins. Stresant. Medicii, cu aplecarea lor spre diagnostic, ar putea ușor să-l califice drept maladiv, dacă nu s-ar lăsa mai degrabă reținuți de ideea că mediul geopolitic nu e un pacient care se așază de bună voie pentru a beneficia de o consultație. Iluzoriu sau realmente strategic, sindromul Havana semnalează că secolul nostru e atât de complex încât ne țiuie urechile și ne vâjâie capul. Antidotul? Să ascultăm muzică ambientală? Ce preferați, Vivaldi, Bernstein sau Kitaro?…