Coreea de Nord provoacă mai multă îngrijorare ca Iranul în domeniul balistic

Statele Unite au urmărit evenimentul cu îngrijorare deoarece putea fi vorba de o amenințare la adresa securității lor – dar nu au existat dovezi în acest sens. Acum Coreea de Nord pregătește un eveniment similar pentru a aniversa 100 de ani de la nașterea lui Kim Ir Sen, fondatorul statului comunist nord-coreean și promite locuri de cinste pentru toți observatorii occidentali dornici să asiste la lansare

Dacă lansarea Iranului din luna februarie 2012 a produs îngrijorare numai Statelor Unite, acum lansarea organizată de Coreea de Nord, programată să se desfășoare între 12 și 16 aprilie, îi provoacă temeri ansamblului comunității internaționale, afirmă cotidianul american USA Today. Astfel SUA este determinată să întrerupă furnizarea de hrană Coreei de Nord dacă are loc lansarea, Japonia și Coreea de Sud sunt determinate să doboare racheta imediat după lansare și Rusia și China, care au deja o tradiție a legăturilor amicale cu regimul de la Pyongyang, l-au îndemnat să-și regândească strategia. Atât Iranul cât și Coreea de Nord au o îndelungată practică în proiectarea, testarea și execuția de rachete balistice, însă, dacă Iranul a reușit să lanseze până în prezent 3 sateliți de observație pe orbită, Coreea de Nord n-a fost în stare să pregătească decât lansarea unuia singur în decurs de 15 ani – satelitul programat să ajungă în spațiul extraterestru cândva între 12 și 16 aprilie anul acesta. Potrivit autorităților de la Pyongyang acest satelit de observație pregătit să ajungă pe orbită face parte integrantă dintr-un program de cercetare, în scop științific, a spațiului, doar că din punctul de vedere al comunității internaționale lansarea reprezintă punctul culminant al programului nuclear dezvoltat în secret de Coreea de Nord sub camuflajul unor așa zise cercetării științifice. Potrivit unor surse americane nord-coreenii ar fi beneficiat din plin de sprijinul – logistic și științific – al Iranului pentru dezvoltarea programului balistic propriu fără de care lansarea care ar urma să se desfășoare în aprilie nu ar fi putut avea loc. Ambele state doresc să dispună de un puternic program balistic propriu pentru a răspunde unor amenințări externe: Iranul dorește să contrabalanseze, în regiunea Orientului Mijlociu, ceea ce el consideră a fi amenințarea israeliană, iar Coreea de Nord este pregătită astfel să contracareze ceea ce ea consideră a fi amenințarea americană în Asia de Sud-Est. Atât Iranul cât și Coreea de Nord sunt state izolate în concertul global al comunității internaționale, fiindcă nu acceptă controlul acesteia în privința dezvoltării propriilor programe nucleare, ceea ce naște bănuiala că, în secret, pregătesc dezvoltarea unui arsenal nuclear de mare capacitate.

James Monterey, profesor la Colegiul Naval al Statelor Unite din Monterey, California intervievat de USA Today, consideră că atât Iranul cât și Coreea de Nord își dezvoltă propriile capabilități nucleare în vederea spargerii izolării prin intermediul atingerii unor obiective strategice îndelungate, cu toate că prin dezvoltarea acestor capabilități dincolo de orice fel de control întind coarda deliberat și astfel forțează în mod voit mâna comunității internaționale. Analistul militar american mai spune că programul balistic pe care îl dezvoltă ambele state e similar unui joc periculos de-a șoarece și pisica, în care șoarecele e Iranul sau Coreea de Nord, iar pisica e comunitatea internațională, care supraveghează necontenit mișcările pe care le face șoarecele în orice moment, pregătit să-l înșface. Astfel, Coreea de Nord și-a văzut întârziate, cu aproape 15 ani, cercetările în domeniul dezvoltării sistemelor balistice de rachete prin sancțiunile pe care le-au impus americanii în anii 1998, 2006 și 2009. Iranul în schimb n-a întâmpinat aceleași probleme în domeniul balistic, iar în domeniul nuclear, principalul element de îngrijorare pentru americani, au fost înregistrate succese semnificative în ultimii 2 ani în ciuda supravegherii SUA și a sabotajelor CIA, ceea ce, este de părere în încheierea interviului acordat USA Today analistul James Monterey, demonstrează fără îndoială că Iranul știe să-și joace mai bine cartea decât Coreea de Nord.

Deși Coreea de Nord și Iranul au fost acuzate de comunitatea internațională de dezvoltarea unor capacități militare nucleare semnificative concomitent cu programul de dezvoltare a rachetelor balistice, oficial, niciodată aceste state nu au făcut o astfel de legătură directă, ci au afirmat permanent că au doar intenții pașnice în dezvoltarea unui program propriu de cucerirea spațiului, afirmă pentru USA Today un fizician american, David Wright, de la Uniunea Cercetătorilor Interesați în domeniul cuceririi spațiului. În cazul cuceririi pașnice a spațiului, orice stat care dispune de capacitățile tehnologice necesare poate este de părere cercetătorul american, să ceară drepturi suverane în domeniu egale cu drepturile altor state – care dispun deja de o tradiție în acest sens, ca Rusia sau Statele Unite ale Americii. De altfel el crede că e ciudată sancționarea Coreei de Nord în privința dorinței acesteia de cucerirea spațiului iar eforturile care sunt depus în același sens de Coreea de Sud nu sunt deloc luate în considerare de observatorii externi. În mod cert, afirmă Wright, Coreea de Sud poate dezvolta capacități balistice spațiale cu raze de acțiune ce sunt similare celor ale Coreei de Nord, prin folosirea unei tehnologii rusești de ultimă generație, aceeași, continuă el, de care poate dispune și Coreea de Nord în acest moment. Întrucât cooperarea dintre Iran și Coreea de Nord are deja o vechime de aproape 20 de ani, e limpede faptul că tehnologia nord-coreeană, în stadiul actual, este una de sinteză, între experiența proprie, experiența rusă și experiența iraniană, dar fără a se ridica însă la performanțele Iranului în domeniul balistic. În continuarea afirmațiilor lui Wright o persoană în trecut parte a serviciilor speciale americane, Greg Thielmann, declară pentru USA Today că e demnă de semnalat coerența programului balistic iranian comparativ cu programul similar nord-coreean care nu dispune de o organizare de perspectivă. Astfel, iranienii au lansat deja proiectul Safir 2, menit să contribuie la dezvoltarea unei rachete cu rază medie de acțiune, în două trepte și care folosește pentru a fi lansată combustibil solid. Nord-coreenii în schimb nu au nici posibilitatea tehnologică și nici dorința de a gândi în perspectivă, a continuat Thielmann, ce a pus analog sub semnul întrebării și viitorul comun al colaborării Coreei de Nord cu Iranul în domeniul balistic, în condițiile în care ultima țară este cu mult mai avansată ca prima în acest domeniu, și atunci e posibil ca o astfel de colaborare să fie o povară pentru ea fiindcă e vorba tot mai mult de cedare de experiență și nu de un schimb echitabil de informații.

Markus Schiller, expert în programul balistic nord-coreean al Schmuecker Tehnologie, Germania, este de părere că ultimul model de rachetă balistică nord-coreeană Unha-3 e similar modelului iranian al ultimei generații de rachete Safir-2, și amândouă sunt bazate pe tehnologia faimoasei rachete Scud, care a fost folosită intens în trecut de Irak pentru lichidarea disputelor sale cu Israelul. Numai că iranienii n-au încetat să facă progrese în domeniu în timp ce nord-coreenii se mulțumesc să culeagă roadele expertizei iraniene, ceea ce le provoacă întârzieri semnificative în evoluțiai propriului program balistic.

În concluzie deși Iranul este mult mai avansat decât Coreea de Nord în domeniul dezvoltării unor capacități balistice importante, trezește mai puțină îngrijorare comunității internaționale decât Coreea și acest fapt se datorează discreției ce acoperă cercetările sale în timp ce nord-coreenii sunt mai agresivi în a-și promova rezultatele cercetărilor. Promovarea cercetărilor în domeniul nuclear de către aceste țări în paralel cu dezvoltarea cercetărilor balistice a născut bănuiala comunității internaționale că ele ar dori să dispună de un arsenal nuclear impresionant, dar ele au asociat cercetările din domeniul balistic pașnicei cuceriri a spațiului și cercetările nucleare dorinței de independență energetică, iar atitudinea lor de refuz constant al oricărei verificări din partea comunității internaționale o asociază suveranității naționale. Dar în contextul dorinței lor declarate de apărare a acestei suveranități în fața unor amenințări externe, cum e cea israeliană în cazul Iranului sau americană în cazul Coreei de Nord, eficiența discretă a primei țări va fi în viitor cu mult mai periculoasă decât politica de aparentă intimidare a celei din urmă.