Coreea de Nord – un electron scăpat de pe orbită

Scenarii apocaliptice

După recenta denunţare a acordurilor de neagresiune cu Coreea de Sud, precum și mult trâmbiţata întrerupere a telefonului roșu, scenariul unui conflict între cele două state siameze devine tot mai vehiculat. Decizia Phenianului a venit la doar câteva ore după ce Consiliul de Securitate al ONU a luat măsura augmentării sancţiunilor la adresa celui mai bizar stat de pe scena globală, aflat într-o perpetuă gimnastică nucleară. Indiferent de factorul declanșator, evoluţia și deznodământul unui scenariu conflictual între cele două Corei nu pot fi decât apocaliptice. Zona demilitarizată este fără îndoială una dintre cele mai teribile perimetre de pe glob, având în vedere că de-a lungul celor 238 de km ai liniei de armistiţiu ce secţionează cinic Peninsula stau masate de ambele părţi sute de mii de soldaţi, cărora li se adaugă și efectivul militar american de aproape 40.000 de trupe. Pacea labilă a Peninsulei Coreene s-ar putea surpa într-o secundă, iar potenţialul de contagiune asupra zonei ar fi imens, cu Japonia și China în prima linie a unei confruntări cu risc nuclear.

Washingtonul se fortifică

Statele Unite sunt, la rându-le, parte integrantă a acestui scenariu halucinant, Phenianul făcând din cel mai puternic reprezentant al lumii occidentale inamicul public numărul 1.

După numeroase teste și lansări experimentale de rachete intercontinentale, anxietatea comunităţii internaţionale a crescut continuu, schimbarea de lider la vârful piramidei nord-coreene nefiind așadar de bun augur.

În contextul recentelor sancţiuni asumate de ONU, Washingtonul a fost ameninţat febril de Coreea de Nord cu o potenţială lovitură nucleară preventivă. Deși declaraţiile bombastice ale liderilor comuniști sunt luate în genere cum granosalis, iată că ultima decizie anunţată de SUA, privind reconfigurarea scutului antirachetă în Europa, denotă reala preocupare faţă de pericolul nord-coreean.

Renunţarea la ultima fază (IV) a dezvoltării gradual-adaptative a proiectului balistic defensiv din Europa reprezintă pe fond o realocare a resurselor disponibile pe acest palier către bazele din Alaska, unde Pentagonul vizează sporirea capacităţilor defensive cu 50 de procente.