Criza din Niger: în final, tot Franța este cea care pierde! (la fel ca în Mali, în Burkina Faso și Conakry)

În prezent, în Africa, bate un vânt potrivnic Franței, și asta de mai mulți ani. La fel ca în Mali și Burkina Faso, lovitura de forță din Niger înseamnă încă un eșec al Franței în Africa. Nigerul este un butoi cu pulbere care poate exploda la cea mai mică scânteie. Împreună cu aproximativ cincizeci de colaboratori experimentați, descrisesem într-un volum intitulat „Factorii determinanți ai conflictelor și noi forme de prevenire” (Bruylant, Bruxelles, 2013, 1092 de pagini) fenomenele în curs și cauzele acestora.

• Când ne dezvelim genunchii…
• O companie americană construiește la Cluj primul centru de date din lume cu Inteligența Artificială Cuantică
• Val de naturalizări fără precedent! Număr record de pașapoarte germane în 2025
• Putin: Nimeni nu poate spune proveniența unui aparat de zbor până când nu este efectuată o expertiză
• Radu Miruță anunță semnarea unor contracte de miliarde vineri noaptea, la 21.45

Respingerea Franței

Franța nu vrea să înțeleagă că în Africa credibilitatea ei e de domeniul trecutului. Cu toate acestea, respingerea ei nu datează de ieri: trecutul său colonial nu mai este acceptabil, intervenția ei în Libia rămâne foarte contestată, iar fantomele franceze în Africa mai bântuie încă. Se pune întrebarea: va fi Franța vreodată capabilă să își regândească politica africană? Guvernele nu au făcut altceva decât să-și ascundă eșecurile succesive și înfrângerile.

Cu toate acestea, președintele francez Emmanuel Macron jurase să combată aceste sentimente ostile îndreptate împotriva țării sale. Călătoriile în Mali și Burkina Faso, la începutul primului său mandat, cu toate promisiunile făcute de eradicare a islamismului, noi parteneriate și mai multe vize pentru studenți, au dus doar la solicitări de tipul „Franța afară!”.

În Sahel, sentimentul antifrancez se transformă într-o obsesie plină de ură și nu are nimic de-a face cu vreo propagandă rusească. Amploarea acestui sentiment nu a fost percepută la Paris. Prietenii s-au transformat în clienți nemulțumiți.

În fond, cu o rea credință revanșardă, dar și resentimentară, Africa francofonă nu mai recunoaște Franța decât pentru a o respinge. La Paris, vinovăția colonială bântuie mass-media și clasa politică, ceea ce explică slăbiciunea reacțiilor franceze, foarte departe de teren și, prin urmare, de populațiile africane.

Franța nu a înțeles ce se întâmpla și nu a găsit niciodată o modalitate de a contracara propaganda care se răspândea împotriva ei.

Un comandant al forței de intervenție Barkhane ( n.r. Operațiunea Barkhane a avut loc în perioada 1 august 2014-9 noiembrie 2022, condusă de Franța împotriva grupurilor islamiste din regiunea Sahel) mi-a spus recent, la Paris, că nu anticipase nimic nici în Mali. Ambasadele franceze nu au semnalat nimic reprobabil, nici serviciile de informații, fie că este vorba de Direcția Generală de Informații Externe sau de Direcția de Informații Militare… Mai mult, în ceea ce privește Nigerul, Emmanuel Macron le-a reproșat cu tărie că nu au avertizat Parisul. Franța nu se poate împăca cu ruperea pactului său colonial și cu dezamăgirile relațiilor ei postcoloniale. „Ne-am săturat de trupele franceze a căror plecare o cerem!”, transmit pe mai multe voci africanii.

Pierderea control asupra evenimentelor poate fi explicată prin noul rol al rețelelor sociale, care răspândesc o propagandă și proteste virulente cu viteza unui incendiu. Același general mi-a spus că răspunsul la o asemenea avalanșă de nemulțumiri, justificate sau nu, pe rețelele de socializare nu a fost încă inventat. A face ca populația să se coalizeze împotriva fostei „puteri coloniale” prin demonstrații și acte antifranceze este, în schimb, ușor realizabil.

Când va veni rândul și pentru Coasta de Fildeș și Senegal care găzduiesc încă baze militare franceze? Declinul francofoniei merge mână în mână cu aceste evoluții, la fel ca și retragerea companiilor franceze de pe multe piețe din Africa.

În plus, politica de echilibrism a Franței cu Algeria, care nu are sens la ora actuală, având în vedere amploarea „răului algerian”, a condus la relații proaste cu Marocul. Tergiversările Franței în privința Saharei costă foarte scump administrația de la Paris în plan diplomatic cu Palatul Regal marocan.

Intervenție străină în „stil ucrainean”?

Franța și Statele Unite, care nu văd cu ochi buni zecile de mii de manifestanți care au scandat „Jos Franța, trăiască Putin!”, nu vor să rămână cu mâinile în sân, dar nici nu pot interveni direct. Statele Unite dispun de două baze militare în apropierea zăcămintelor de uraniu, dintre care una în nord, lângă Agadez, respectiv „Air Base 201”, operată de USAFRICOM, aparent pentru a combate insurgenții islamiști, dar mai degrabă pentru a proteja investițiile occidentale. 

Tot ce le rămâne de făcut este să lupte prin intermediul CEDEAO (n.r : abreviere în limba franceză pentru Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest), care este în întregime devotată Occidentului. Or, o confruntare militară pentru a încerca să restabilească fostul regim al lui Mohamed Barzoum, acuzat acum de înaltă trădare, ar arunca continentul în haos: un război „mondial” african ar fi o catastrofă.

Contagioasă, dezordinea s-ar răspândi pretutindeni și cu mare viteză în țări cu guverne fragile și cu opinii publice mereu gata să explodeze. Însăși integritatea Algeriei ar putea fi pusă sub semnul întrebării de ambițiile expansioniste ale jihadiștilor din Sahel, ca să nu mai vorbim de veleitățile de independență ale Cabiliei. De altfel, președintele algerian a declarat că un atac împotriva Nigerului ar fi un atac împotriva Algeriei.

Ceea ce scriu aici este cuprins într-o scrisoare a circa 94 de parlamentari francezi, adresată președintelui Republicii Emmanuel Macron.

Victoria Nuland la Kinshasa în 5 august 2023 Foto Twitter

În orice caz, probabil că alegerea nu mai este în mâinile Parisului, ci ale Victoriei Nuland și ale micilor ei acoliți pe care Rusia-Africa militară și China-Africa economică îi detestă în mod suveran. Ea se afla la Niamey pe 7 august, imediat după lovitura de stat… De remarcat faptul că generalul Tiani, șeful juntei militare, a studiat la «College of International Security Affairs» din Washington D.C. (Departamentul american al Apărării).

„După întâlnirea mea cu șefii tradiționali, i-am primit în audiență pe liderii religioși în frunte cu președintele Asociației Islamice a Nigerului”, a declarat general de brigadă Tiani Abdourahamane, președintele Consiliului Național pentru Salvarea Patriei, la 1 august 2023 Foto Twitter

De asemenea, cinci membri ai juntei și-au făcut pregătirea militară…în Statele Unite. Ei sunt prieteni ai Americii. Pentru «Wall Street Journal», ei sunt „băieții buni”, în special generalul de brigadă Moussa Salaou Barmou, favoritul Pentagonului și principalul canal diplomatic al guvernului american. El a lucrat îndeaproape cu Forțele Speciale americane timp de mulți ani.

Și dacă obiectivul urmărit de SUA era «Parisul out of Africa?»

Am avut o experiență personală în acest sens în calitate de consilier al unei firme franceze de intermediere într-o afacere importantă între Partidul Comunist Chinez și guvernul Nigerului. Președintele Nigerului a primit o delegație chineză, iar o delegație guvernamentală din Niger a mers la Beijing. Era vorba despre o mare centrală electrică pe bază de cărbune, de care ar fi beneficiat întreaga regiune și ale cărei exporturi ar fi rambursat împrumutul. FMI a intervenit spunând că punerea în aplicare a acordului ar implica o revizuire a propriilor sale proiecte și angajamente. Ambasada Statelor Unite s-a implicat, propunând un proiect american, mult mai scump, dar cu garanții de siguranță pe care China nu le putea oferi. Inutil să mai spunem că nu a fost construită nicio nouă centrală electrică în Niger.

Emmanuel Macron și președintele Nigeriei Foto Twitter

Franța nu a reușit să măsoare evoluția societăților africane, fie din ignoranță, inadecvare sau pentru că s-a complăcut în această situație. Nu a știut să judece transformările societăților din Sahel și consecințele exploziei demografice, asociate, din păcate, cu lipsa dezvoltării din punct de vedere economic (PIB-ul pe cap de locuitor este în scădere, ceea ce spune multe despre șaizeci de ani de cooperare economică și ajutor pentru dezvoltare).

Știm doar că vârsta medie a populației este sub 15 ani, că 55% dintre copii nu merg la școala primară, că aproape jumătate dintre cei care ies din școala primară sunt analfabeți, că sistemul educațional s-a prăbușit, că tinerii nu au perspective de angajare și că aceasta este o țară care primește foarte puțin ajutor public pentru dezvoltare, că creșterea anarhică a populației conduce la nedezvoltare. Iar Franța nu a anticipat nimic din toate acestea. Corupția endemică și slăbiciunile din aparatul de stat nu explică totul. Ajutorul favorizează țările emergente și neglijează adesea țările cu probleme.

Care este narațiunea puciștilor?

Să debaraseze regiunea de trupele franceze și americane și să elimine „coloana a cincea” franco-NATO din propriile rânduri militare (Turcia tocmai a concediat toți ofițerii din armata sa care au deținut în carieră un post la ONU), mass-media și ONG-uri. Ei vor să pună capăt „violului economic” al patriei lor de la independență încoace. Vor să pună capăt justificării prezenței militare franceze și a NATO (pentru a lupta împotriva jihadiștilor din Sahel) și jefuirii economice a regiunii lor.

Liderul nigerian milionar Bola Tinubu pare a fi modelul de lider corupt, neapărat favorabil Occidentului. Iar rețelele patriotice interafricane încep să apară.

Din Niger, Franța exportă circa 95% din bogățiile țării (uraniu, petrol, gaze naturale, cărbune, staniu, columbită), lăsându-i doar strictul necesar.

Ea controlează francul CFA, garantat fără motiv de Banca Franței, obligând cele 14 state din Comunitatea Financiară Africană să depună 50% din rezervele lor într-un cont special la Banca Franței, reducând astfel libertatea lor financiară și economică. Grupul francez Orano exploatează minele de uraniu de 50 de ani. Prin urmare, scopul este de a lupta împotriva Al Qaeda în Sahel, câte puțin, dar nu prea mult, pentru a justifica o prezență militară.

Concluzii

Consecințele sunt iremediabile: orice măsuri de sancțiuni, boicoturi, de marginalizare a Nigerului nu pot duce decât la patru situații:

Califatele teroriste se vor instaura definitiv în Niger, iar amenințarea teroristă va crește în Franța. Algeria va fi pusă serios la încercare. Grupuri teroriste înarmate sunt prezente în Mali, Burkina Faso și Niger; mâine vor fi mai la sud, în Coasta de Fildeș, Togo și Benin. La Dakar, politicianul de opoziție Ousmane Sonko joacă pe seama febrei anti-franceze. În acest context, pretențiile Nigeriei la rolul de jandarm regional sunt foarte prost văzute de vecinii săi.

Foametea și creșterea sărăciei vor reprezenta viitorul Nigerului, pe termen scurt și mediu. Este deja una dintre cele mai sărace țări din lume. Încetarea bruscă a ajutorului francez pentru dezvoltare și a sprijinului bugetar lasă pe toată lumea să se întrebe dacă ar trebui să-i pedepsim pe cei mai săraci oameni pentru acțiunile guvernului lor. Consecințele schimbărilor climatice asupra activităților agricole îi vor condamna la ruină pe crescătorii de animale.

Nivelul de sărăcie extremă se ridica la 41,8% în 2021, afectând aproape zece milioane de persoane.

Este adevărat că ajutorul Agenției Franceze pentru Dezvoltare nu reprezenta decât 120 de milioane de euro în 2022, adică 1% din cele 12 miliarde de euro pe care Franța ar fi trebuit să-l ofere ca ajutor pentru dezvoltare. Eliminarea ajutorului este o rețetă magică pentru a alimenta sentimentul anti-francez. Și încă un motiv în plus pentru a se întoarce către Rusia și China. Ca să nu mai vorbim de faptul că toate lucrările începute pentru binele poporului vor rămâne neterminate.

Destabilizarea situației de securitate, sărăcirea țării și accelerarea rapidă a demografiei vor duce cu siguranță la o creștere a migrației către Europa, și ca urmare a diminuării securității pe continent.

Riscurile unei destabilizări generale a Sahelului sunt dovedite. Prezența militară franceză a fost, până acum, un factor de stabilizare a securității regionale. Operațiunea Barkhane s-a încheiat, iar Franța nu va putea să-și mențină prezența în Niger pentru mult timp. Întregul Sahel va fi și mai destabilizat.