Criza sistemului de pensii din Germania

Germania se confruntă cu o provocare demografică majoră: populația îmbătrânește rapid, iar sistemul de pensii bazat pe contractul între generații riscă să devină nesustenabil. Economiștii avertizează că generația tânără nu va putea susține financiar valul de pensionari care urmează să se retragă în următoarele decenii, relatează DW.

• Oana Gheorghiu anunță care sunt primele companii de stat ce vor fi restructurate, lichidate…vândute. PSD: Atentat la siguranța națională a statului român
• Ficțiunea sancțiunilor: Europa continuă să cumpere gaz rusesc
• Inflație fără precedent de interviuri ale judecătorilor CCR. Oare ce îi sperie?
• Ilie Bolojan pune presiune pe români. Guvernul a adoptat o nouă măsură menită să-i facă de râs public
• Procurorul Emilian Eva încearcă să scape de condamnarea pentru luare de mită

În 1955, sub conducerea cancelarului Konrad Adenauer, Germania a adoptat un sistem de pensii în care angajații activi finanțează pensionarii. La acea vreme, rata natalității era ridicată, iar speranța de viață relativ scăzută, premise esențiale pentru funcționarea modelului.

Însă, începând cu anii ’70, natalitatea a scăzut drastic, iar speranța de viață a crescut. În prezent, doar 1,8 angajați susțin un pensionar, comparativ cu 6 angajați în anii ’60.

Până în 2039, se estimează că o treime dintre angajații actuali vor ieși la pensie.

Taxă pentru pensionarii înstăriți

Pentru a salva sistemul, cercetătorii de la Institutul German pentru Cercetări Economice (DIW) propun o taxă specială, „Boomer Soli”, aplicată pensionarilor cu venituri mari. Această taxă ar fi similară cu „Solidaritätszuschlag”, introdusă în anii ’90 pentru reunificarea Germaniei.

DIW sugerează o contribuție de 10% din veniturile de pensie, inclusiv din active și pensii corporative, aplicată celor 20% dintre pensionari cu cele mai mari venituri. Directorul DIW, Marcel Fratzscher, afirmă că „baby boomers ar trebui să își asume responsabilitatea pentru deciziile lor”, având în vedere că au avut mai puțini copii și nu au lucrat mai mult, în ciuda creșterii speranței de viață.

Propunerea a stârnit controverse. Politicieni din Uniunea Creștin-Democrată (CDU) și reprezentanți ai sindicatelor au criticat ideea, considerând-o injustă și dificil de implementat. Anja Piel, membră a consiliului executiv al Confederației Sindicatelor Germane, subliniază că „veniturile din chirii, dobânzi și profituri corporative rămân neatinse”

Modele europene mai sustenabile

Austria și Olanda oferă exemple de sisteme de pensii mai robuste. În Austria, există un sistem obligatoriu uniform pentru aproape toți angajații, care contribuie cu 22% din salariu, angajatorii cu 12%, angajații cu 10%. Perioada minimă de asigurare este de 15 ani, iar pensiile sunt impozitate

În Olanda, fiecare rezident are dreptul la o pensie de bază, în funcție de cât timp a locuit în țară. Pentru a beneficia, angajații contribuie cu 17,9% din venit. În plus, 90% dintre angajați au pensii corporative cofinanțate de angajatori. Există și pensii private subvenționate de stat, dar acestea sunt opționale.

În schimb, în Germania, doar angajații sunt obligați să contribuie la fondul de pensii , 18,6% din venit, jumătate plătită de angajator. Funcționarii publici, liber-profesioniștii și alte grupuri nu sunt obligați. Astfel, doar 79% dintre angajați contribuie. Dreptul la pensie apare după doar cinci ani de contribuții. Doar jumătate dintre angajați beneficiază de pensii corporative suplimentare, pe lângă cea de stat. Pentru a extinde acoperirea, autoritățile pregătesc măsuri care includ stimulente fiscale și introducerea unui sistem automat de contribuție. Astfel, o parte din salariu ar urma să fie direcționată către o pensie privată, iar angajații care nu doresc acest lucru vor trebui să opteze explicit pentru retragere. 

Cu un buget federal care alocă anual peste 100 miliarde € pentru pensii, presiunea asupra sistemului este uriașă. Fără reforme curajoase și asumate, Germania riscă să intre într-o spirală descendentă: taxe mai mari, investiții mai puține și exodul forței de muncă calificate.