Educația sexuală a copiilor, instrumentul prin care anormalul devine normalitate

„Masturbarea timpurie, bucuria și plăcerea atingerii propriului corp și provocarea unor sentimente sexuale de apropiere, plăcere și excitare” sunt recomandările unui document OMS pentru a fi predate copiilor între 0-4 ani. Despre „educația sexuală” în școli, cu luciditate.

• 40% dintre românii de 25-34 de ani continuă să stea cu părinții pentru că nu-și permit să cumpere o casă
• Băsescu: Nu merge cu „premier surogat”!
• Înalta Curte așteaptă instalarea noului guvern pentru a putea dialoga în privința legii salarizării
• Constantin Toma demisionează din funcțiile deținute în PSD: Regret!
• CNAS, acuzată că încalcă în mod flagrant drepturile pacientului

ORDINEA MORALĂ – UN OBIECTIV BUN DE ARUNCAT ÎN AER

Aproape că nu mai e nevoie ca Biserica, respectiv oamenii în care rațiunea e unită cu credința, inclusiv aceea în valori morale validate de întreaga istorie a umanității, să maisublinieze că periferia nu coincide cu centrul, că excepția nu poate deveni regulă sau că anormalitatea nu poate fi percepută de o minte sănătoasă ca normă. Distincția dintre alb și negru, dintre ceea ce se cade și nu se cade, dintre firesc și nefiresc o face îndeajuns bunul-simț însuși, care ar trebui să fie și să rămână, cum observa Descartes, virtutea cea mai judicios răspândită în lume.
Lupta împotriva bunului-simț e dusă, însă, cu accentuată îndârjire de cei ce își propun mereu să arunce în aer ceea ce susține o societate pe linia de plutire și o ferește de eșuare în toate registrele ei: ordinea morală.

Cei ce o detestă pentru că le încurcă mereu planurile sunt ideologii (neo)socialiști cu rădăcinimarxist-leniniste, cățărați totdeauna la putere prin diversiune, prin mutarea atenției maselor de la ceea ce e cu adevărat important ce presupun efort, disciplină, rigoare, sacrificiu, onestitate și responsabilitate, pe cele ce au o legătură implicită cu satisfacerea poftei de „pâine” (supralicitată de „Marele Inchizitor”) și de „divertisment”, cel puțin în sensul pascalian al acestui termen. Recent, ideologii neomarxiști care, printre alte năzbâtii politicianiste, sub masca înnoitorilor de moravuri publice și de paradigmă economică (subminată de ecologism radical), sub umbrela țipător colorată a progresismului care se dă cu trotineta și sub cupola circului ideologic cu aer „european”, promovează agresiv confuzia deliberată între sacrosanctele „drepturi ale omului” și „drepturile minorităților sexuale”. Ca și cum acestea ar (putea) fi esențialmente una şi aceeași.

Mereu cutreierați de activism ca pură aflare în treabă, mereu ghidați de idolul schimbării cu orice preț (inclusiv de gen și de sex), al noutății care detestă ceea ce a precedat-o doarpentru că amintește de lumea unei ordini sacre edificate pe sens și rânduială, progresiștii cu mers dialectic de rac urăsc exact ceea ce întreține stabilitatea vieții sociale din toate timpurile: credința, autoritatea, ierarhia, fidelitatea față de tradiția culturală și religioasă, conversația întremătoare intelectual și moral cu marile spirite ale trecutului, cu realele personalități ce au onorat cu adevărat umanitatea.

FAMILIA, ȘCOALA ȘI BISERICA – LUATE CU ASALT

În contextul mereu actual în care ordinea morală e absolut necesară, întrucât e vitală societății, perifericii de odinioară, invertiții, neisprăviții cultural, minoritarii declasați de toate felurile și din toate țările, care altădată își (re)cunoșteau locul și statutul, recent uniți și stimulați ideologic, iau azi cu asalt centrul compus din instituțiile care secretă în mod natural ordine: familia, școala (la toate nivelele ei), Biserica și orice structură instituțională care se opune reflex și rațional derivei și depravării persoanei umane. Adică exact ceea ce compune nucleul unei societăți și asigură respirația ei normală: organismele comunitare prin excelență care funcționează ierarhic, nu dezordonat, producând ordine morală și stabilitate socială.

Obsesia dezordinii, inclusiv amoroase, aruncarea cu furie peste bord a busolei (morale)declarate viclean inutilă, face ravagii de mai multe decenii în spațiile decreștinate și infuzate cu neomarxism ale Europei de Vest, Americii de Nord și Canadei, în care, de exemplu, drepturile părinților asupra propriilor copii sunt subordonate dreptului „statului magic” care ia decizii majore în numele lor, în care elementara și subînțeles necesara educație pro-viață orientată spre familie e înlocuită vehement cu o cultură a extincției acesteia și a morții lui Dumnezeu, sau în care cele mai adânci resorturi ale relațiilor umane sunt dereglate prin (hiper)sexualizarea minții bombardate panoramic cu minciuna supremă: totul este permis. O minciună fatală care odată acceptată nu întârzie să ne explodeze în față.

Calul troian dăruit cu suspectă bunăvoință școlii de către zgomotoșii ong-iști de profesie și de gureși politruci sufocați de filantropie pedagogică, gata să sucombe sub povara grijii de altul, calul troian oferit în dar presupușilor „neștiutori” elevi confruntați prematur cu problema maternității/paternității dobândite în contextul evident al destrămării familiei, al pauperizării, al abandonului școlar sau al cutumei maritale etnice, fictivi elevi măcinați de colosale dileme sexuale a căror netranșare urgentă și minuțioasă prin întâlnirea cu „experții” le-ar bloca accesul la o viață normală, acest breaz cal troian este în realitate așa-zisa „educație” sexuală.

Aceasta, fiica perversei „revoluții sexuale” promovate la mijlocul secolului trecut de personaje publice infame ca Wilhelm Reich, Herbert Marcuse sau patibularul Alfred Kinsey, are azi, peste tot unde este predată obligatoriu, o evidentă conotație lgbt-istă & (trans)genderistă și un conținut punctual pornografic menit să erotizeze copilăria și să-i familiarizeze pe elevi, de la vârste cât mai mici, cu formele aberante ale unui pansexualism dizolvant al graniței dintre firesc și nefiresc, sau, mai recent, dintre masculin și feminin ca atribute organice ale persoanelor umane, dar mai ales să mineze calea spre întemeierea unei familii, să demonizeze ideea de maternitate și paternitate care, desigur, presupunasumarea responsabilității, singura care, invitând la reflecție morală, maturizează.

În ciuda confirmatei sale toxicități și a perfectei inutilități în planul formării personalității elevului, această „educație” prin sexualizarea minții ar trebui, chipurile, acceptată de părinții acuzați inept de conservatorism și de cultivare obscurantistă a unor „himere medievale”, cărora nu li se suflă însă o vorbă despre conținuturile reale ale acestei ciudat de presantematerii pentru proprii lor copii. De ce? Oare doar pentru că aceasta se predă, cu severe efecte psihologice și dramatice urmări sociale, în țări prăbușite demografic și spiritual pe care ar trebui să le maimuțărim la acest nefericit capitol ?

Fiica perversei revoluții sexuale promovate la mijlocul secolului trecut de personaje publice infame ca Wilhelm Reich, Herbert Marcuse sau patibularul Alfred Kinsey își propune să mineze calea spre întemeierea unei familii.

BUCURIA ȘI PLĂCEREA ATINGERII PROPRIULUI CORP – RECOMANDĂRILE OMS PENTRUCOPIII CU VÂRSTE CUPRINSE ÎNTRE 0-4 ANI

De ce, oare, dacă totul e atât de bun și curat, nu se discută deschis în mass-media sau în spațiul politic decizional despre recomandările concrete, oficiale ale celebrei Organizații Mondiale a Sănătății în legătură cu „educația” sexuală, recomandări cuprinse într-un document public și presărate cu trimiteri la încurajarea explicită a unor practici sexuale decerebrante precum masturbarea, la incitarea toxică a transgresării graniței între heterosexualitate și homosexualitate și la ideologii aberante precum ideologia genului fluid, interșanjabil, deci inclusiv la schimbare desex pentru copii?

Testul minimal de curaj și onestitate pentru susținătorii „educației” sexuale strident colorate lgbt-ist & genderist este discutarea cu următorul document pe masă, inclusiv pe o masă rotundă și la ore de maximă audiență: „Standarde pentru educația sexuală în Europa – un cadru pentru factorii de decizie politică, specialiști și autorități din domeniul educației și sănătății”, publicat la Köln de Centrul Federal German de Educaţie pentru Sănătate, BZgA, tradus în română de UNFPA, Fondul Naţiunilor Unite pentru Populaţie din RepublicaMoldova.

Cine dintre cei ce contestă poziția perfect rațională și echilibrată a Bisericilor creștine, a celorlalte culte religioase, a părinților lucizi, a familiilor firesc conservatoare la acest capitol,s-a dezis vreodată public de detestabilul document de mai sus, document scandalos în care sunt luați în calcul pentru „educația” sexuală inclusiv copilași din grupa de vârstă 0 – 4 ani,cărora în cel mai abject și dezgustător mod „kinseyan” li se recomandă, printre altele, „masturbarea timpurie, bucuria și plăcerea atingerii propriului corp și provocarea unor sentimentele sexuale de apropiere, plăcere și excitare”?

Lumea de dinaintea sexualității este lumea cea mai curată în care poate trăi un copil. E lumea lui, nu a altora care să dea buzna și pervers peste el, e lumea copilăriei sale unice,irepetabile.

Intruziunea vulgară, adică intrarea cu cizmele sexualismului în sufletul unui copil, în lumea lui pură și efemeră, fără alt motiv real decât acela al incitării copilului să o părăsească înainte de vremea fixată cu precizie de ceasornic de natura umană însăși, este o monstruozitate drapată într-o cocotă „cumsecade”, puternic parfumată ideologic, care își oferă serviciile cuiva lipsit în mod natural de orice interes față de ele.

Înainte de a intra în lumea tulburătoare a sexualității, copilul e cu adevărat inocent, iar această stare de grație trebuie apărată și păstrată cât mai mult, nu cât mai puțin cu putință.

Cine a uitat cuvântul „inocență”, să-l caute urgent în dicționar, să se gândească la copilul care a fost și să-și resusciteze bunul-simț cu care toți suntem datori să ne raportăm la lume și la ceilalți! Mai ales la cei mai mici și mai curați dintre noi.

Toți am cunoscut cândva inocența, iar vârsta ei nu trebuie comprimată abuziv, ci lăsată să curgă până la împlinirea firească în ceea ce-i urmează de la sine.

SEXUALITATEA CA ORDINE MORALĂ

Pe de altă parte, sexualitatea nu poate fi, deci nu trebuie să fie asociată în mod reflex cu păcatul, ceea ce ar fi un alt abuz deformator. Creștinismul autentic nu face asta, în ciuda a ceea ce, învinși de o supremă ignoranță, au ajuns să creadă și să repete obsesiv detractorii lui de serviciu din ultimele câteva decenii, adică agresivii ideologi cristofobi, inși cu fobie la firesc și la aristocrația Binelui, Frumosului și Adevărului în viața noastră.

La 18 iunie 2020 mai mulți transgenderi și homosexuali au protestat în fața Palatului Cotroceni, cerându-i președintelui Iohannis să nu promulge o modificare la legea Educației care interzicea predarea ideologiei de gen în școli Foto Mihail Oprescu, Q Magazine

Păcatul, care nu are legătură cu sexualitatea în sine, ci cu pervertirea și instrumentalizarea ei, se înfiripă altfel, ca stare de progresivă ratare morală, ca alunecare tragică spre marginea căii pe care ar trebui să avansăm ascensional, ca descentrare lăuntrică, ca ratare a întâlnirii noastre cu sensul ultim al vieții și al frumuseții din ea. Pentru că Frumusețea există și ne salvează pe fiecare în măsura în care e convertită în bunătate, în atenția binevoitoare și binefăcătoare față de ceilalți, în frumusețe morală.

Creștinismul real care invită constant la echilibrul virtuții (stare de nobilă tărie) și la virtutea echilibrului moral (discernământ), nu denunță irațional sexualitatea, ci o prețuiește ca parte integrantă din viața persoanei umane care, tocmai pentru că e persoană, nu individ atomizat, nu simplu biped cutreierat de instincte, alege, în virtutea unui reflex moral de apărare a vieții ei fragile, să trăiască în ordine, nu în dezordine morală.

Anularea prin pervertire a acestui reflex moral salvator e scopul (ne)declarat al perfizilor ideologi pansexualiști de ieri, de azi și, cel mai probabil, de mâine.

Sexualitatea e parte din înzestrarea ființială a omului „căzut în timp”, prăbușit ontologic din atemporala stare paradisiacă în istorie. Ea se asociază în mod normal cu dragostea în viața omului majoritar, cel care întemeiază o familie. Familie care a dus și duce omenirea mai departe. Ca orice există în această lume creată, străbătută de raționalitate, și sexualitatea are un sens profund. Un sens pe care avem datoria să îl cunoaștem și să îl înțelegem într-un context integrator, orientat totdeauna spre firesc, nu spre nefiresc, spre comuniune cu celălalt, nu spre reificare hedonistă a acestuia.

„LUMEA NOUĂ”, UNA FĂRĂ DUMNEZEU ÎN CARE TOTUL E PERMIS

A blama sexualitatea e un gest de subminare a persoanei umane animate inclusiv de această adâncă și puternică pulsiune. Aceasta poate fi extrem de ușor stârnită, manipulată, pervertită. Este ceea ce au făcut și fac adepții revoluției sexuale permanente, care, ca orice revoluție aprinsă ideologic, dorește răsturnarea unei ordini fondate pe valori devenite stingheritoare și enervante pentru cei ce au ajuns să creadă, de exemplu, că expresia supremă a libertății ar fi depravarea. Aruncând în aer o lume declarată vinovată de discriminare (între bine și rău) prin decret ideologic.

Așa răsare „minunata lume nouă”, o distopie sinistră și liberticidă spre care ne îndreptăm deja, în care unii au și ajuns, o lume fără Dumnezeu în care se poate trăi ca și cum totul ar fi permis. O lume în care singura „virtute” acceptată e indiferentismul moral hrănit de toleranță, acest cuvânt sedativ, îngânat și râzgâiat mediatic la nesfârșit.

Sexualitatea ca dimensiune firească și esențială a omului reprezintă o lume pe pragul căreia ajungi în mod normal ca persoană capabilă să deslușească un alfabet accesibil prin descoperire adecvată vârstei, nu îmbrâncit de alții sau de un sistem coercitiv cu aereducativ.

Scopul real, autentic al educației omului, așa cum s-a edificat el în marile tradiții spirituale ale umanității, în istoria culturii și a pedagogiei universale (contestate suicidar de adepții revoluției sexuale), este formarea omului în spiritul celor mai înalte valori morale și al eticii virtuții (nu a viciului) ca expresie a echilibrului și a normalității.

Mitologizarea toleranței față de orice tip de devianță, narcotizarea gândirii prin ideologie, erotizarea minții, deresponsabilizarea morală cauzează grav sănătății psihice și morale a oricui, deci a tuturor.

Antidotul? Cultivarea intelectuală, lămurirea lăuntrică, claritatea, nu orbirea morală, edificarea personală asupra realității tulburate de minciună, pentru a nu ajunge în situația gravă, dezonorantă, profund anormală, de a spune binelui rău și răului bine.