Exclusiv Q Magazine. Lucian Romașcanu: În cultură, profitul e cultura!

Va mai fi sau nu ministru al Culturii Lucian Romașcanu? ( Întrebare pe care ne-o puneam la 7 iunie, când Rotativa PSD-PNL nu avusese încă loc!) Indiferent de răspuns, rămân câteva realizări ale sale, cel puțin până acum. Un interviu pentru Q Magazine.

• Sondaj Avangarde. 56,4% dintre români agreează ideea alegerilor anticipate
• In the same week that Poland signed 29 defense contracts with its own national industry, Romania signed with a single German supplier and rejected the only project manufactured domestically
• Mircea Cărtărescu împlinește 70 de ani. „Viața e mai mult decât scrisul! Îmi spun asta, practic, în fiecare zi, dar, îmi spun și asta: eu nu pot percepe viața decât prin scris! E diformitatea, monstruozitatea mea”
• Copiii României: Aproape 20% nu merg la școală, 25% se simt „frecvent triști” și 56% suferă de oboseală
• Iran nu crede „nici în cuvintele, nici în promisiunile” SUA

Împreună cu Regele Charles al III lea, în cadrul unei recepții la Palatul Cotroceni Foto Presidency.ro

SUNT UN OM CULT

Floriana Jucan: Să începem cu începutul…Ce relație există între vin și cultură?

Lucian Romașcanu: Dacă vorbim despre cultură în sens larg, în sensul de ethos, vinul, în spațiul nostru, a reprezentat întotdeauna o constantă. Suntem mari producători de vinuri și consumatori de vin, iar vinul este lângă noi, cum se spune, și la bine și la rău. Dacă este atât de prezent în viața noastră, sigur că și în ceea ce privește cultura, ca reprezentare artistică, vinul a fost întotdeauna lângă creatori. I-a inspirat adeseori, mai mult, pe unii chiar i-a dus mai repede alături de Divinitate, dar, într-adevăr, vinul și cultura, indiferent la ce ne referim când spunem cultură, sunt înfrățite.

Ați continuat cu presa. Câtă cultură există în cancan și cât cancan în cultură?

Și la această întrebare pot răspunde pe două planuri. Primul este cel legat de cultura pop, care se găsește ca manifestare nu numai în presa tabloidă, ci și în muzica populară, în sensul de muzică adresată maselor, și așa mai departe. Deci există un fenomen cultural de masă care nu trebuie neglijat și care lucrează și el la această țesătură ce ține împreună un popor și se cheamă cultură.
Dacă mergeți înapoi spre cariera mea în zona presei, eu nu am fost un ziarist, am fost un manager de presă, am condus ziarul Cancan și pot să vă spun că a fost și este un business foarte serios. Și nu numai Cancan, dar și Libertatea, și Wowbiz, publicații pe care le-am condus, sunt produse de presă extrem de apreciate de cei care le citesc. A le conduce a fost o provocare pentru că înseamnă foarte multe resurse, foarte mulți bani, înseamnă colective de zeci sau sute de oameni. Cred că am făcut-o cu succes și cariera mea, de peste 27 de ani, în managementul privat, a fost un plus pentru ceea ce am putut eu să ofer mai departe în spațiul guvernamental.

SUB CONDUCEREA LUI LUCIAN ROMAȘCANU, MINISTERUL CULTURII A CUMPĂRAT OBIECTE DE PATRIMONIU, MANUSCRISE ALE LUI MIRCEA ELIADE ȘI EMIL CIORAN, JURNALUL REGINEI MARIA, FIIND PREMIERE PENTRU ACESTE MINISTER DUPĂ 1990.

Sunteți un politician în cultură sau un om de cultură în politică?

Sigur că nu poți să fii un ministru al culturii dacă nu ai sensibilitate pentru acest domeniu și dacă nu înțelegi toate componentele pe care ești chemat să le gestionezi. Om politic sunt sigur, pentru că nu poți fi ministru fără a fi om politic sau a fi propus de un partid politic.
Nu sunt un om de cultură, am recunoscut-o, sunt poate un om cult, iar politician sunt atât cât am putut deveni în cei 6-7 ani de când am intrat în Parlament. Așadar, sunt un om sensibil la ceea ce înseamnă fenomenul cultural românesc, sunt un om cu experiență de management bogată, un om politic al unui partid important, cu grijă pentru cultură, Partidul Social Democrat, un om care temporar ocupă postul de ministru al Culturii.

RUINAREA PRESCRIPȚIEI PUBLICE

Dacă îmi amintesc bine, partidul care v-a numit la Cultură a adăugat acronimului inițial sintagma Identitate națională. Unde a dispărut identitatea națională și de ce?

Într-adevăr, în primul meu mandat (n.r 2017-2018) ministerul se chema Ministerul Culturii și Identității Naționale. La schimbarea puterii politice din România, Partidul Național Liberal de atunci, împreună cu USR, au decis că poate este mai bine doar Ministerul Culturii. Mie mi-ar fi plăcut să fie și al Identității Naționale. Sper din suflet să readucem cândva, la un moment dat, această sintagmă, dar până atunci vă asigur că, având sau nu identitatea națională în nume, suntem extrem de preocupați de acest fapt, iar multe dintre deciziile pe care le luăm pleacă chiar de la identitatea noastră de români.

Există o politică a partidului la Cultură care să aibă prioritate în fața politicilor culturale ale ministrului Culturii?

Sunt norocos să fiu propus de un partid care nu are decizii politice partizane în ceea ce privește cultura. Sunt sprijinit în tot ceea ce decid să fac în zona culturală și mai mare sprijin decât să ți se acorde un buget bun – sigur că întotdeauna se poate mai bine –, cu 45% mai mult în 2022 decât în anul precedent, și cu aproximativ 15-20% mai bun în anul acesta față de anul trecut, reprezintă un temei pentru care spun că politica în domeniul culturii a Partidului Social Democrat este la nivelul normalității pentru o societate cu pretenții.

Imagine din timpul campaniei „Brâncuși e al meu” Foto Octav Ganea, Inquam

Scandalul generat de achiziționarea lucrării brâncușiene „Cumințenia Pământului” a aruncat o umbră nefastă asupra ministerului. Cum ați fi gestionat problema dacă ați fi fost în locul predecesorilor dumneavoastră? Învățăm din greșelile lor?

Eșecul achiziției „Cumințeniei Pământului” este una dintre marile neîmpliniri ale Ministerului Culturii, poate chiar cea mai mare din perioada recentă, iar faptul în sine de a nu fi putut să aducem această capodoperă în proprietatea statului este dezonorant pentru un ministru.
În plus, față de asta, există o a doua mare problemă și anume distrugerea ideii de subscripție publică pentru achiziția de bunuri culturale în România. Sunt convins că pentru mulți ani de acum încolo, oamenii nu vor mai putea fi convinși să participe într-un act de generozitate colectivă pentru o achiziție de obiecte de artă importante pentru România, iar acest fapt cred că este la fel de rău, dacă nu mai rău, precum este pierderea pentru patrimoniul național, în acest moment, a lucrării în sine.

Mă întrebați ce aș fi făcut eu? În mod cert aș fi plecat de la o evaluare corectă a lucrării, pentru că noi suntem în acest moment la două extreme: evaluarea ministerului este de 5 milioane de euro, în timp ce evaluarea proprietarilor depășește 20 de milioane de euro. Aș face o licitație, astfel încât să vedem pe piața din România, în condițiile limitative pe care le are o lucrare de tezaur, cât ar valora. Plecând de la această valoare aproape reală stabilită de piață, să vedem ce putem face luând în considerare bugetul ministerului, împreună cu sponsorii, astfel încât să o putem aduce în patrimoniul național.

VREAU SĂ EXTIND „9G”

Unde se duceau cei mai mulți bani din bugetul Culturii și unde se duc acum?
Pe salariile oamenilor. În momentul de față, sunt aproximativ 6.000 de angajați în cele 95 de instituții ale Ministerului Culturii și, probabil, tot atâția colaboratori. Vorbim aici de muzee, de instituții de spectacole, de opere, de filarmonici și așa mai departe.
Diferența de management a ministerului, totuși, se face prin procentul din buget care se cheltuie pe salarii. Eu am preluat un buget al ministerului, în anul 2021, care se ducea în jur de 83% pe salarii. Suntem în acest moment într-o zonă de 66-68%, ceea ce înseamnă că am adus mai mulți bani pe de-o parte, dar și că am alocat mai mult către zona de proiecte culturale, pe de altă parte, aceasta fiind adevărata misiune a unui minister al Culturii.

Scenă din Spectacolul „Călătoria” cu Dan Puric, scenografia Doina Levinza, pe scena Teatrului Național București

Dacă ne uităm la ce se montează în teatrele dramatice, dar și în cele de operă și balet din România, vedem precumpănitor titluri și autori străini. Unde ne sunt visătorii?

Nu cred că vedem cu preponderență autori străini. Sigur, în cazul operei nu o să putem niciodată să plecăm din zona marilor clasici, pentru că foarte mult din ceea ce era de compus, s-a compus deja. Sunt foarte multe încercări, de calitate, și din zona contemporană, dar, totuși, Verdi, Puccini rămân acolo și se vor juca întotdeauna cu preponderență în Operă.

În teatru, o să îmi permit să vă contrazic. Sunt foarte multe premiere cu autori și dramaturgi români, sigur, și din perioada clasică și dintre contemporani, și e normal să fie așa pentru că oamenii vin către creațiile românești. În acest moment, toate, absolut toate sălile de spectacole din subordinea Ministerului Culturii, dar nu numai, sunt pline constant în orice zi din săptămână în care se joacă. Cred că avem un echilibru între autori străini și autori români, iar ceea ce văd cu bucurie este că autorii români tineri sunt jucați, se bat pentru a fi jucați, iar acest fapt este încurajat de Ministerul Culturii.

La Teatrul Național, la Sala „Noua Generație”, 9G cum este cunoscută, se joacă acum piese montate de tineri români și vreau să extind acest program, „Noua Generație”, la toate instituțiile din subordinea Ministerului Culturii, pentru a da o șansă celor tineri, celor care nu au o platformă unde să își pună în operă visele.

Alături de Florin Piersic

Sunteți manager de formație și știți să gestionați pentru profit o întreprindere. Dacă privim cultura unei națiuni ca pe o întreprindere, unde duce excesul de import și deficitul de export cultural? Prin 1992, în vizită fiind la Cluj-Napoca, Catherine Lalumière, pusă în fața unei întrebări similare, a spus că Franța practică principiul cotelor; 15% filme americane, restul producție de film franceză. La noi, nici inversul nu e de găsit prin teatrele noastre. Practicăm cote pe dos? La judecata Istoriei Teatrului românesc, a Operei Române și a Coregrafiei noastre ne vom prezenta cu Fantoma de la Operă?

Putem continua cu răspunsul la această întrebare plecând de la răspunsul întrebării anterioare. Nu cred că suntem tributari importului de cultură. Sigur că avem foarte mult transfer și schimb cultural, iar acest fapt este benefic pentru că nu putem să mergem într-o zonă semi-închisă neapărat și cu atât mai puțin putem să legiferăm sau să punem procente pe producția culturală, astfel încât să fie într-o anumită limită cultura românească.
A existat și există legiferat în domeniul audiovizual un procent de 30% opere europene, fiind membri ai Uniunii Europene, în rest, nu cred că putem face, și nici nu cred că este bine să facem, delimitări stricte în ceea ce privește cultura pe care o transmitem publicului. Ceea ce spunea Catherine Lalumière este un principiu din anii respectivi. Sigur că există un grad mai mare în Franța de protecție a culturii proprii, dar cei care trebuie să decidă, și o fac cu multă competență și dragoste de artă, sunt cei care vin la spectacole și cei care construiesc repertoriile.

Cu președintele Franței, Emmanuel Macron

Legea sponsorizării, cea care ar trebui să încurajeze un mai mare aflux de bani spre artă și cultură, la noi – se spune – „e legea pomenii”. Adică – o spun întreprinzătorii care ar dori să-și diminueze din impozitele către stat prin sprijinirea actului cultural – sponsorizarea, așa cum se practică la noi, e un act de donație fără niciun avantaj pentru donator. Mecenatul e o simplă pagină în istorie și aceea scrisă mai mult prin alte părți decât la noi.

Aveți dreptate, legea sponsorizării poate nu este cea mai darnică lege cu cei care doresc să se implice în artă și în cultură. Pe de altă parte, avem un sistem fiscal extrem de generos, 16% impozit general pe profit, 8% impozit pe dividende, 1% pe cifra de afaceri, ceea ce lasă un spațiu fiscal extrem de mic pentru a suplimenta beneficiile pe care le putem da într-o lege a sponsorizării pe care să o numim „mai generoasă”.

Într-adevăr, în momentul în care partea fiscală din economia românească se va digitaliza, și vom fi în măsură să aplicăm impozite progresive, cu certitudine vor exista deduceri mai mari pentru cei care se implică în artă. Până atunci însă, nu pot decât să le mulțumesc sponsorilor!

Am spus de fiecare dată că sunt patru piloni importanți ai unui fenomen cultural de calitate: primul este autoritatea centrală, cu finanțare, dar și cu strategii și proiecte pe termen lung; există autoritățile locale pe care le îndemn, și pe această cale, să se implice și mai mult în cultură; există sponsorii, cărora le mulțumesc și care fac, într-adevăr, o misiune de mecenat. Nu trebuie dus în derizoriu faptul că împotrivă sau împiedicați de stat, pur și simplu fac ceea ce fac pentru că se gândesc că dividendele pe care le vor lua înapoi, după o investiție în cultură, deși nu sunt foarte rapide, sunt de foarte mare și importantă calitate. Cel de al patrulea pilon important este publicul, care vedem că acum, după pandemie, este extrem de aproape de tot ce înseamnă fenomen cultural în România.

Împreună cu scriitorul turc Orhan Pamuk, premiat cu Nobelul pentru literatură în 2006

Cât feedback practică structurile din minister, post investiție? Controlează cineva eficiența banului investit sau acesta are doar menirea de a potoli neliniștile civile ale artiștilor independenți? La AFCN, de pildă, se pare că nu mai interesează pe nimeni ce formă au luat în realitate rezultatele obținute de proiectele pe hârtie. AFCN-ul pare că s-a specializat în a plăti releveuri fără să verifice nimic în perioada de șantier și uitând complet de investiții în proiectele odată stinse și justificate – tot pe hârtie -. Ca manager, cum priviți această politică? Ați investi fără interes pentru rezultat? Există acolo comisii de „experți” care analizează hârtiile, dar nicio comisie care să judece lucrul finit.

Strict tehnic, există departamente în cadrul Ministerului Culturii care evaluează integral tot ceea ce finanțăm. Există contracte de finanțare pentru proiectele culturale, iar la sfârșit sigur că trebuie să se închidă acest ciclu pentru a-și primi în integralitate banii și a ne dovedi că ceea ce au promis inițial au făcut.
În schimb, fenomenul cultural nu poate fi neapărat manageriat ca un spațiu comercial privat, pentru că nu întotdeauna, sau aproape niciodată, în ceea ce înseamnă cultura subvenționată de stat nu ne uităm după performanță financiară. Instituțiile culturale subordonate statului, așa ca peste tot în Europa cel puțin, dacă nu în lume, sunt acolo pentru a satisface nevoile culturale ale oamenilor și nu pentru a face profit. În cultură, profitul e cultura.

Există și încasări proprii, mari în unele cazuri, dar prețul biletelor și modul cum gestionăm relația comercială dintre instituția de spectacol a statului și public este făcut cu foarte mare atenție și delicatețe, astfel încât să ne putem atinge anumite obiective bugetare, dar să avem și posibilitatea de a da acces tuturor oamenilor la fenomenul cultural.

În zona privată, sigur, există performanțe pe care și le propun cei care aplică pentru finanțare la Ministerul Culturii. Ele sunt evaluate și pot să spun că bugetele pe care le-am alocat anul trecut – și anul acesta până la final sper să mergem tot acolo – sunt de vreo 20 de milioane de lei pentru evenimente culturale, multe ale actorilor independenți.

Avem peste 160 de proiecte anul trecut finanțate, iar performanța măsurată la sfârșitul închiderii ciclului, dar și văzând la modul macro ceea ce s-a întâmplat în cultura românească, nu poate decât să ne umple de bucurie. Toată această investiție s-a regăsit și s-a văzut într-un fenomen cultural extrem de viu și extrem de activ în tot anul care a trecut, iar anul acesta, care a ajuns deja la jumătate, este plin de evenimente culturale, la majoritatea acestora Ministerul Culturii fiind partener.

„AM VREA SĂ LUĂM ICR LA CULTURĂ!”

Casele memoriale ale marilor artiști români se prăbușesc, artiștii români nu ajung să monteze pe scenele românești (cu excepția regizorilor care sunt, fundamental, interpreți, traducători ai viziunii unui autor, nu creatori). S-a spus că „Traducțiile nu fac o literatură”. La judecata de apoi a culturii române, vom ieși la raport cu autorii străini și cu traducătorii români?

Aici vă contrazic cu fermitate, casele memoriale nu se prăbușesc!

Nu, stau în picioare toate!

A existat o știre falsă care a circulat și a ajuns și la mine pe vreo 20 de canale, cu Casa Memorială a lui Marin Preda, și cu cea a lui Vasile Alecsandri. Nu este absolut nimic adevărat acolo, mai ales că era pusă în comparație cu casa memorială a unui român de altă naționalitate, pentru a pune într-un fel în conflict interetnic modul în care ne raportăm la păstrarea memoriei noastre și a altora.
Majoritatea caselor memoriale sunt extrem de bine întreținute. Eu nu știu de nicio casă care să se prăbușească.
Am venit recent de la Baia Mare spre Cluj și am oprit la Casa Memorială a lui George Coșbuc. Este extrem de bine păstrată și cu un muzeograf talentat, dedicat și îndrăgostit de marele poet. Deci nu se prăbușesc casele memoriale!

Ministerul Culturii, în aproximativ 16 ani, a investit aproape un miliard de euro în refacerea patrimoniului cultural construit din proprietatea ministerului.
Știți sediul Bibliotecii Naționale, Teatrul Național, Muzeul Național de Artă, Palatul Culturii din Iași și așa mai departe. Autoritățile locale au făcut investiții corespunzătoare, masive, în această zonă, deci pe lângă faptul că într-adevăr există monumente de patrimoniu care au o situație precară, majoritatea este în proprietate privată; lucrurile nu stau chiar atât de rău pe cât am fi tentați să credem că stau.

Cu fostul premier al Japoniei, Shinzo Abe

Ce relație aveți cu ICR-ul? S-ar părea că dumneavoastră sunteți Internele și ICR-ul Externele… E știut că nu poți face politică externă fără o bună politică internă. Cum ajutați Externele?

Într-adevăr, Institutul Cultural Român este cel care se ocupă cu promovarea culturii românești în străinătate. Avem în acest moment 20 de institute în străinătate, ce țin de ICR, care este în subordinea, câteodată prea difuză, a Senatului României.

Aveți dreptate, eu aș aduce Institutul Cultural Român în subordinea Ministerului Culturii, cum pe fostul Institut „Hurmuzachi”, acum desființat, l-aș reînființa și l-aș aduce în subordinea noastră, astfel încât Ministerul Culturii să poată avea o politică coerentă, și strategic vorbind, dar și financiar, pentru a atinge cele trei spații pe care, de fapt, ne dorim să le atingem.

Într-adevăr, Ministerul Culturii se raportează la cultura din interiorul granițelor țării, iar Institutul Cultural Român duce cultura românească spre străini, deși câteodată își uită menirea. Principalul scop al ICR trebuie să fie exportul către străini, nu către românii din străinătate, cum se întâmplă deseori.
Un institut ca „Hurmuzachi” ar urma să se ocupe de mesajele culturale, de schimburile culturale cu românii din diaspora.
Cred că ar fi extrem de corect să le avem pe toate la Ministerul Culturii, pentru a
acționa rotund, pentru a da consistență, și a fundamenta o strategie și efecte pe termen lung ale actului cultural românesc.

Ați fost la Cannes pentru a-i convinge pe marii producători de film să investească în România. Ați declarat pentru revista Variety că programul de rambursare a investițiilor pentru producțiile filmate în România este din nou pe drumul cel bun, Guvernul fiind angajat să repornească un sistem care a fost blocat în ultimii ani. Explicați!

Am fost, într-adevăr, într-o vizită foarte scurtă, dar extrem de intensă, la Cannes, cu întâlniri foarte importante, pe de o parte cu Centrul Național al Cinematografiei din Franța, cu Eurimages, și, pe de altă parte, cu foarte mulți producători de film interesați să își producă filmele în România.

Suntem într-o concurență foarte mare cu piețele din jur, avem într-adevăr oameni foarte talentați, avem studiouri cinematografice, avem peisaje extraordinare, care împreună fac România atractivă pentru producția de film, dar ne lipsește acest cash rebate.

Această schemă de cash rebate a fost înființată în 2017, când eram în primul mandat de ministru al Culturii, din păcate decizia finală de implementare a schemei a mers către altă instituție a statului, Comisia Națională de Prognoză. De acolo a fost plimbată către alte două sau trei ministere, ceea ce a blocat complet funcționalitatea ei. Consecința a fost că peste 40 de filme care s-au turnat în România, și care au aplicat pentru schema de cash rebate, nu și-au mai primit banii, iar capitalul de încredere inițial a dispărut ca un fum.

În acest moment, există o decizie cvasi-unanimă a producătorilor internaționali de film de a ocoli România din acest motiv, iar noi avem o datorie imensă, și față de industria cinematografică și față de dumnealor, de a repara în cel mai scurt timp această schemă și a începe să plătim acești bani.

Avem o ordonanță de urgență care transferă schema de la Ministerul Antreprenorialului și Turismului către Ministerul Culturii. Urmează o hotărâre de guvern privind procedurile de funcționare, iar la rectificare vom alimenta schema cu bani, și sper ca din septembrie să începem să plătim din datoriile vechi, în paralel punând în dezbatere o nouă schemă pentru intervalul 2023 – 2027. Este una dintre cele mai importante decizii pe care putem să le luăm, pentru că sunt extrem de mulți bani care așteaptă să intre în România și noi trebuie să fim în măsură să îi primim.

DOAR 18 MILIOANE DIN PNRR PENTRU CULTURĂ

Arheologia și restaurarea nu au fost printre prioritățile dumneavoastră. De ce?

Toate domeniile pe care Ministerul Culturii le are în coordonare sunt tratate egal, diferențele fiind la nivelul de finanțare, care vine de la nevoile fiecărui domeniu. Arheologia este una dintre activitățile pe care le finanțăm și la care ne uităm cu mare atenție și vă spun cel puțin două evenimente extrem de importante. Odată, Proiectul Limes va fi inclus în UNESCO, iar granița de Nord a Imperiului Roman va fi recunoscută internațional și suntem extrem de mândri de acest fapt. Asta s-a făcut cu mult efort uman și financiar din partea colaboratorilor Ministerului Culturii.
Un alt succes este acela că am reușit să deblocăm cercetarea arheologică subacvatică, prin schimbarea procedurilor, după doi ani în care nu s-a putut realiza nimic în zona Mării Negre.
Sunt multe alte proiecte din zona arheologiei, și nu numai, pe care Ministerul Culturii nu le neglijează, ci, din contră, le tratează cu foarte mare atenție.

Ce a fost obligat Ministerul Culturii să accepte prin PNRR? Ce efect vor avea aceste obligații asupra culturii în ansamblul ei?

Pe de o parte, mi-ar fi plăcut să fim obligați la mai multe din partea Programului Național de Redresare și Reziliență. Ministerul Culturii a primit doar 18 milioane de euro pentru patru proiecte legate, în special, de digitalizare, deci de o zonă care nu este dedicată direct și concret proiectelor culturale sau restaurării monumentelor.

Aici intră și Muzeul Conflictelor și Identităților Transilvane din Cluj Napoca finanțat prin PNRR cu 15 milioane de euro?

Nu am fost și nu sunt de acord cu această denumire și chiar din momentul în care s-a dat hotărârea de guvern pentru transferul terenului de la Florești la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj, am condiționat acest fapt de schimbarea denumirii. Am primit corespondența dintre Ministerul Fondurilor Europene și Comisia Europeană prin care se acceptă schimbarea denumirii. Înțeleg că domnul Marcel Boloș, la ultimele discuții, a avut în dosarul său schimbarea denumirii acestui muzeu, care este o extensie a Muzeului Național de Istorie al Transilvaniei și vom avea nu acea denumire, care nu are nicio legătură cu ceea ce ne dorim să facem, ci vom avea o Galerie Istorică a Transilvaniei pe care sperăm ca în doi ani să o putem deschide pentru cei pasionați de istoria acestei regiuni.

Câte dintre obiectivele pe care vi le-ați asumat la începutul mandatului au fost atinse?

Au fost îndrăznețe, au fost pe măsura ambițiilor pe care le aveam noi, ca echipă, dar și a nevoilor fenomenului cultural din România. Le-am îndeplinit în mare parte. Sigur, obiectivele au fost pentru un mandat de patru ani, dar sunt mândru să spun că în ceea ce privește bugetul, am avut o creștere de 45% în 2022 față de 2021. Aproape 20% anul acesta față de anul trecut, deci, din punct de vedere bugetar, ne-am îndeplinit țelul.
În rest, au fost obiective care priveau programele culturale, prin ordin de ministru am dat titlul de Eveniment Cultural Strategic și unor evenimente din afara muzicii și teatrului, cum sunt Art Safari în artele plastice și Bookfest în zona editorială. Am achiziționat obiecte de patrimoniu, manuscrise Eliade și Cioran, jurnalul Reginei Maria, premiere pentru minister după 1990. Am emis legislație nouă, am corectat din cea veche, vom avea Codul Patrimoniului. Mandatul este până la noile alegeri, dar pot spune că multe dintre obiective sunt deja atinse.

Nu vom mai avea Muzeul Conflictelor și Identităților Transilvane din Cluj Napoca, ci o Galerie Istorică a Transilvaniei pe care sperăm ca în doi ani să o putem deschide pentru cei pasionați de istoria acestei regiuni.

Dacă tot am început de la vin, la rotativă vom putea bea împreună un pahar de șampanie tot la Cultură?

Am fost întrebat de curând și într-o conferință de presă la Guvern. Vom putea bea un pahar de șampanie oricând, nu știu dacă din aceeași demnitate. Ca ministru ești pus politic și retras tot politic. Eu am făcut tot ce am putut și ce m-am priceput pentru a duce înainte misiunea Ministerului Culturii. Dacă acest fapt va avea parte de continuitate, vă promit că voi acționa la fel și de acum încolo, dar, așa cum se spune și în lumea politică, nu am dat examen pentru postul de ministru, aștept și voi accepta fără niciun fel de ezitare decizia decidenților noștri politici. Eu sper să bem această cupă de șampanie în continuare la minister, pentru că am început proiecte importante pe care mi-aș dori să le duc mai departe și aș regreta, din acest punct de vedere. Dar, repet, decizia este în altă parte și o voi accepta așa cum va fi ea.

PORTRET

Ce este semnificativ în CV-ul dumneavoastră?

Ar putea fi durata activității. 27 de ani în domeniul privat, după Revoluție, înseamnă, cred eu, responsabilitate și, pe undeva, poate că pregătire pentru ceea ce urma să fie cariera mea politică.

Care sunt valorile care vă definesc?

Sunt valori general umane, cred că bunătatea, respectul pentru adevăr, prietenia și pe undeva, înțelegerea faptului că ceea ce fac acum este o încercare, un dar al destinului și nu este o decizie sau o alegere a mea sau a cuiva, și atunci mă raportez cu foarte mare responsabilitate la ceea ce am de făcut.

Care sunt cărțile pe care le mai țineți minte (care v-au marcat)?

Sunt multe. Am avut norocul să trăiesc și să cresc într-o casă cu bibliotecă, dar dacă vreți să menționez neapărat una, deși nu îmi place să facem paradă de cultură în interviuri, este „Hristos răstignit a doua oară” al lui Nikos Kazantzakis, care a fost o experiență cu adevărat minunată pentru mine. Dar, repet, cărțile sunt multe, fiecare săptămână cu cartea ei, și atunci ar fi nedrept cu unele dacă le-aș pomeni pe altele.

Ați fost o lungă perioadă manager într-un trust de presă care edita ziare de divertisment. Cum vede ministrul Culturii faptul că maneliști precum Vali Vijelie, Tzancă Uraganul, personaje precum Bianca Drăgușanu au mai multă vizibilitate, în timp ce Cîlția sau Râmniceanu rămân cunoscuți unui public restrâns?

A critica un anumit tip de manifestare artistică înseamnă inevitabil să-i critici și pe cei care sunt fanii acelui tip de manifestare și mă feresc să o fac. Fecare este liber să asculte ce fel de muzică vrea, să se uite la ce fel de emisiune de televiziune dorește, să aibă poate ce modele vrea. Sigur, aici intervine educația, intervine școala, familia și de acolo alegerea fiecăruia. Dacă vreți, totuși, să mă pronunț, nu o să judec muzica celor pe care i-ați menționat din perspectivă artistică, în schimb pot spune că mesajul pe care îl transmite este extrem de dăunător, dacă nu chiar toxic, pentru noua generație, și cam aici mă opresc.

Cu Grigore Leșe și Gheorghe Zamfir

Dumneavoastră ce muzică ascultați?

Încă din liceu, cu constanță, muzică rock, dar în același timp, orice muzică frumoasă este acolo ori de câte ori atmosfera o cere.

Care este filmul preferat?

Iarăși intrăm într-o discuție precum cea cu cărțile. Am foarte multe filme preferate, pentru că sunt un consumator, chiar dacă nu am atât timp cât mi-aș dori. Dar dacă vreți să menționez un film preferat, ei bine, acela este „Pe aripile vântului” pentru că în clasa a VII-a am fost la Pe aripile vântului cu prima mea prietenă, deci nu are cum să nu îmi rămână în memorie.

O nebunie de viață pe care ați putea-o recunoaște acum?

Am făcut multe, toate, probabil, mărturisibile. Una dintre ele, să spunem, prima băută interzisă din clasa a X-a.

Câte ore dormiți pe noapte?

7-8 ore.

De ce în PSD?

Pentru că PSD a fost de la început. Încă din 1990, la chemarea lui Marcel Ciolacu, am intrat în ceea ce se numea atunci FSN, în Comisia de tineret. Acolo am rămas peste ani, nu am mai făcut politică activă, mi-am văzut de carieră la București, dar oamenii în care am crezut și pe care i-am apreciat au fost în Partidul Social Democrat.
Am fost acolo la mai toate campaniile electorale și, iată, când a venit propunerea de a candida la Senat, a fost o alegere firească. Astăzi, mai mult decât oricând, Partidul Social Democrat, pentru că președintele Marcel Ciolacu este omul care a redat demnitatea și imaginea corectă acestui partid și arătăm că putem să facem lucrurile așa cum trebuie pentru oameni.

Când ați scris ultima dată de mână?

Astăzi am scris ultima dată de mână și este o constanță, chiar dacă o fac pe hârtie sau pe un soi de tabletă gen Remarkable.

Cum arată viața dumneavoastră de familie?

Din păcate este un pic influențată negativ de programul pe care îl am. Copiii dorm când ajung, dorm când plec, și atunci sigur că mi-aș dori un pic mai mult timp pe care să îl dedic familiei. Dar fiecare lucru vine cu sacrificiile respective și dacă nu au prea mult impact asupra vieții personale, sunt tolerabile.

Sunteți cel mai stilat ministru din Guvern. Câți bani cheltuiți pe haine și de ce le considerați importante?

Mulțumesc pentru compliment, nu știu ce să zic la calificativul de stilat, mi-ar fi plăcut mai mult să îmi spuneți că sunt cel mai activ sau ceva prin zona respectivă. Sunt un om, cred, cu un oarecare bun gust și atunci, independent de costul sau cum să spun, nivelul de investiție în haine, dacă știi cum să le așezi și cum să le asortezi, lucrul acesta se vede. Nu investesc foarte mult în obiecte vestimentare, dar mă bucur că modul cum se așază ele este apreciat.

Alături de Simona Miculescu, ambasadorul României la UNESCO, și criticul de film Irina Margareta Nistor

Care a fost viața dumneavoastră culturală înainte de a deveni ministru?

A fost la fel și înainte și după ce am devenit ministru, cu aceleași spectacole de teatru, filme, cărți citite, numai că acum am cea mai mare bucurie pe care mi-o doream sau la care visam înainte, aceea de a cunoaște oamenii minunați din spatele fenomenului cultural la care asistăm. Asta cred că într-adevăr este una dintre cele mai mari bucurii ale unui ministru al Culturii.