Muzeul Naţional Cotroceni, în parteneriat cu Guvernul României – Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Fundaţia „Inter – Art” Aiud, Centrul Cultural „L.Rebreanu” Aiud organizează miercuri, 14 decembrie 2016, orele 18.00, în Salonul Cerchez al muzeului, expoziţia de artă plastică „Imaginile diversităţii”.
Expoziţia este prilejuită de Ziua Minorităţilor Naţionale (18 decembrie) şi este sinteza Taberei Interetnice de Artă Contemporană ce a avut loc la Aiud în perioada 5-15 octombrie 2016 şi la care au participat – în premieră naţională- artişti reprezentând toate minorităţile din România cu prezenţă în Parlament.
Tabăra Interetnică de Artă Contemporană a avut ca scop punerea în valoare a segmentului multietnic şi multicultural din România, în cadrul unei manifestări ce are ca principiu de bază colaborarea interculturală. Promovarea artei contemporane din România prin prisma minorităților, reprezentate în premieră într-o singură manifestare de artă vizuală, a însemnat un pas important din punct de vedere cultural, dar şi social. Este o abordare a relaţiilor interetnice din punct de vedere artistic, care ne-a permis îmbogățirea vieții culturale a țării prin prezentarea în faţa publicului iubitor de artă a unor lucrări reprezentând culturi şi tradiţii diferite, dar și conexiuni între acestea. Proiectul a apărut aşadar ca o necesitate şi a marcat un punct foarte important în viaţa cultural-artistică interetnică din România.
Pe simeza Muzeului Naţional Cotroceni vor expune 34 de artişti reprezentând 21 de etnii din România. Vernisajul va fi urmat de un recital susţinut de Melodis Folk Aiud, compus din Emilia şi Marius Moga.
Expoziţia este deschisă în perioada 14 decembrie 2016 – 7 ianuarie 2017 şi poate fi vizitată fără programare prealabilă, conform programului Muzeului Naţional Cotroceni.

















































