Actual

Gabriela Firea intervine în conflictul din PSD! Primarul îndeamnă la calm

Problemele pe care le întâmpină PSD par să nu mai aibă sfârșit. Totuși, primarul Capitalei, Gabriela Firea, îi îndeamnă pe Liviu Dragnea și Mihai Tudose să treacă peste aceste neînțelegeri, pentru binele românilor. 

Gabriela Firea spune „STOP!”

Gabriela Firea consideră că atât premierul Tudose, cât și președintele PSD, Liviu Dragnea au greșit în confruntările și declarațiile din ultima vreme și că trebuie să-și rezolve problemele pentru a trece mai departe: „În familia politică ar trebui ca sarcinile să fie împărţite asumat, ca în familia de acasă. Cu sinceritate şi gânduri bune. Dar, din nefericire, agenda începutului de an e dominată de tensiunile din PSD. De împărţirea în tabere, grupări, zone de interes. Greşit! Am câştigat împreună alegerile şi am obţinut rezultate bune la guvernare. Acum pare că aruncăm în aer tot ceea ce am realizat. Iar cel mai mult pierd cetăţenii, cei care ne-au acordat încrederea şi ne-au votat. Cei doi lideri, preşedintele şi premierul au obligaţia de a înceta imediat disputele politice! Au greşit amândoi. Acum trebuie să îndrepte lucrurile. Amândoi”, a scris Firea pe Facebook.

Citește și: Gabriela Firea a găsit o soluție extremă pentru bicicliștii din Capitală. Polițiștii se pronunță

Nu s-au consultat cu Partidul

Cea mai mare greșeală pe care primarul Capitalei și vicepreședinte al PSD a remarcat-o ține de lipsa de consultare în interiorul partidului, atunci când au fost propuși premierii Sorin Grindeanu și Mihai Tudose: „O analiză democratică reală, în forurile de conducere ale partidului, ne-ar fi ferit de cele două crize politice. De cealaltă parte, premierul a ştiut când a fost numit, care era structura Guvernului. Dacă nu-i plăcea ‘Trabantul’, cum îl numeşte acum, nu trebuia să se suie în el. Eu cred că a fost o ‘Dacie’, de-a noastră, care în 2017 a luat primul loc în Europa în competiţia creşterii economice. Şi nu ar trebui să ne batem joc de acest rezultat, pentru că românii aşteaptă foarte mult de la noi”, a completat Firea.

Citește și: Războiul dintre Firea, București și taximetriști continuă cu noi declarații

Trebuie să existe colaborare!

În viziunea vicepreședintelui PSD, românii ar trebui să fie pe primul loc, nu conflictele interne. Ea îndeamnă la o colaborare între PSD și Guvern, spunând că primul nu poate conduce fără al doilea. Orice soluție ar exista pentru o eventuală colaborare, consideră Firea, cei implicați trebuie să și-o asume cât mai curând: „E o obligaţie în primul faţă de cetăţeni şi apoi faţă de partid. Structura politică a guvernului o stabileşte Coaliţia majorităţii parlamentare iar modul de funcţionare îl stabileşte premierul. De aici trebuie să plecăm: fiecare să îşi înţeleagă competenţele în această echipă. Ca primar al Capitalei resimt direct lipsa acestei colaborări. Prea multă confruntare politică şi deloc susţinere pentru proiectele bucureştenilor. Prea multe orgolii şi temeri politice ca motivaţii pentru blocarea sau stagnarea proiectelor Capitalei. Aşa nu se mai poate continua!”

Citește și: Gabriela Firea a îngropat securea războiului

Să renunțe la conflicte, pentru binele României!

Nu în ultimul rând, Firea îi îndeamnă pe cei doi să se concentreze pe fapte și să renunțe la aceste conflicte: „Le solicit cu respect, dar fermitate, liderilor politici ai PSD mai puţină politică şi mai multă muncă pentru cei care ne-au votat. Mai puţine certuri între noi şi mai multă colaborare în beneficiul românilor. Insist, fiecare îşi are locul şi rolul în echipă şi poate contribui la succesul României şi, implicit, al partidului nostru.”

In familia politica ar trebui ca sarcinile sa fie impartite asumat ca in familia de acasa. Cu sinceritate si ganduri…

Posted by Gabriela Firea on Sunday, January 14, 2018

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top