Sorin Grindeanu, prim-vicepreședinte PSD, a transmis scrisori președintelui Klaus Iohannis și premierului Ludovic Orban atrăgând atenția asupra eșecului gestionării pandemiei de Covid 19.
- Președinții Curților de Apel, îngrijorați de „atacurile fără precedent la integritatea şi stabilitatea statală a României”
- PSD l-ar putea accepta pe Eugen Tomac în funcția de premier
- ÎCCJ, atac fără precedent la guvernul Bolojan: Demonizează Justiția și transformă magistrații în ținte
- Budăi, despre Bolojan: Un om care a reușit ceea ce părea imposibil
- Primul pas către „împăcarea” sistemului de sănătate public cu cel privat
Mai mult decât atât, Grindeanu le-a atașat programul de guvernare al PSD, pe care Iohannis și Orban l-ar putea prelua în integralitate.
Motivul pentru care Grindeanu a trimis către cei doi lideri programul PSD este acela că, din păcate, PNL nu are niciun plan, nicio strategie.
„Iar azi oferim planul nostru PNL dintr-un motiv simplu: nu putem aștepta încă o lună, nicidecum să mai acordăm încă patru ani pentru ca liberalii să-și pună în aplicare proiectele. Deoarece adevărul este că ei nu au niciun plan!”, a spus Sorin Grindeanu.
Speranța prim-vicepreședintelui PSD este aceea ca măcar „de această dată, Guvernul PNL va fi capabil să-l copieze corect!”.
Vă prezentăm textul scrisorii adresate președintelui și premierului:
„Pandemia ne arată azi o administrație incapabilă să-și protejeze cetățenii. Guvernul pe care îl girați a eșuat dramatic în a susține sistemul sanitar în lupta cu cel de-al doilea val al pandemiei, deși promisese în mod repetat că aceasta este prioritatea sa. Rezultatul este că numărul deceselor atinge proporții istorice, iar efectele colaterale sunt grave: sacrificarea educației copiilor, blocarea economiei și afectarea veniturilor a milioane de angajați.
Alături de întreaga națiune, vedem zi de zi cum guvernarea liberală îngroapă țara într-o mlaștină din care vom ieși doar cu eforturi uriașe. Suntem competitori în procesul electoral, dar suntem în primul rând români, iar miza noastră este binele țării. Observăm că sunteți concentrat exclusiv pe alegerile din 6 decembrie și că nu aveți idei, timp și energie pentru a gândi măsuri eficiente care să stopeze pierderea altor mii de vieți nevinovate. Nu putem aștepta să treacă alegerile și să irosim alte 30 de zile prețioase pentru a lua deciziile rapide care să producă efecte palpabile în controlarea pandemiei.
România are nevoie de un program clar și coerent de guvernare, construit de o echipă de specialiști cu experiență, iar PSD a înțeles asta. Echipa noastră formată din profesioniști a găsit cele mai eficiente soluții pentru a scoate țara din criză, în primul rând cu privire la sistemul de sănătate al țării, dar și pentru economie, educație sau dezvoltare regională.
Programul de Guvernare al PSD demonstrează că suntem singurul partid care are un plan de măsuri anti-COVID, gata de aplicat din prima zi a guvernării. Vă atașăm acest program pe care îl puteți prelua în integralitate. Chiar dacă va fi prezentat drept o realizare a Guvernului PNL, credem că acesta ar fi un detaliu minor, prioritară fiind acum siguranța vieții românilor. Avem, însă, speranța că, de această dată, Guvernul PNL va fi capabil să-l copieze corect!
Cu stimă,
Sorin Grindeanu
Prim-vicepreședinte al Partidului Social Democrat”

















































