Demisia survine înainte ca Bulgaria să adere la zona euro, la 1 ianuarie
Foto: Guvernul Bulgariei
Actual

Guvernul bulgar a demisionat

Prim-ministrul bulgar Rosen Jeliazkov a prezentat joi demisia guvernului său, după săptămâni de proteste de stradă împotriva politicilor economice ale acestuia și a eșecului perceput în combaterea corupției, informează Agerpres.

Jeliazkov și-a anunțat demisia într-o declarație televizată, cu câteva minute înainte ca parlamentul să voteze o moțiune de cenzură.

Demisia survine înainte ca Bulgaria să adere la zona euro, la 1 ianuarie.

„Coaliția noastră s-a reunit, am discutat situația actuală, provocările cu care ne confruntăm și deciziile pe care trebuie să le luăm în mod responsabil”, a declarat Jeliazkov, anunțând decizia guvernului de a demisiona.

„Dorința noastră este să fim la nivelul la care se așteaptă societatea. Puterea provine din vocea poporului”, a spus el.

Mii de bulgari s-au adunat miercuri seara în Sofia și în zeci de alte orașe din țară, în cadrul celei mai recente dintr-o serie de demonstrații care au subliniat frustrarea publică față de corupția endemică și eșecul guvernelor succesive de a o eradica.

Săptămâna trecută, guvernul lui Jeliazkov și-a retras planul bugetar pentru 2026, primul elaborat în euro, din cauza protestelor. Partidele de opoziție și alte organizații au declarat că protestează împotriva planurilor de majorare a contribuțiilor la asigurările sociale și a impozitelor pe dividende pentru a finanța cheltuielile mai mari ale statului.

În pofida retragerii guvernului în privința planului bugetar, protestele au continuat în această țară care a organizat șapte alegeri naționale în ultimii patru ani – cele mai recente în octombrie 2024 – pe fondul unor profunde diviziuni politice și sociale.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top