Referindu-se la dosarele Revoluției și Mineriadei, fostul președinte Ion Iliescu susţine că CEDO “este alimentată” de oameni din țară, “interesați” în acest sens, și a arătat că îi înțelege pe cei care au avut pierderi la Revoluția din 1989, apreciind că din aceste evenimente trebuie trase învățăminte politice, nu să se “tot plângă morții”.
Întrebat ce părere are despre redeschiderea dosarului Mineriadelor şi a Revoluţiei, Iliescu a afirmat că “nu este nicio problemă”, dar că nu ştie cui slujeşte un astfel de demers.
Ion Iliescu. ACUM despre ATUNCI
“Nu ştiu cui slujeşte, alminteri nu-i nicio problemă, dar pusă sub acest aspect – luarea la întrebări şi analize pe plan judiciar… A fost un moment de istorie cu părţile bune şi cu părţi mai puţin bune, cu stări conflictuale. Am trecut peste ele, am depăşit. Ce rost are să dezgropăm? Ele trebuie să formeze obiectul unor asemenea dezbateri, unor oameni care stau şi studiază istoria ca să tragem învăţăminte, nu să tot întreţinem o stare”, a declarat fostul preşedinte, după un simpozion CPUN organizat la Senat.
De asemenea, întrebat despre cererea Curţii Europene a Drepturilor Omului de redeschidere a acestor dosare, Iliescu a spus că “CEDO este interesată să întreţină aşa ceva”.
“Eu înţeleg pe cei care au avut pierderi, asta a fost. A fost caracterul cel mai radical de transformare din tot arealul nostru. (…). La noi a fost o mişcare radicală de înlăturare a vechiului regim cu sacrificii umane”, a spus Ion Iliescu.
”Revolta din decembrie a însemnat sacrificii umane. Să stăm să tot plângem morţii în loc să tragem concluziile politice adecvate pentru tot procesul de dezvoltare a societăţii…”, a adăugat fostul şef al statului
Cei 17 români care au făcut plângere împotriva statului român, în dosarul Revoluţiei, vor primi câte 15.000 de euro, potrivit unei deciziei pronunţate, marţi, de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

















































