Importăm peste 50% din produse pe care le-am putea produce în țară

Cu o pondere din ce în ce mai mică în PIB-ul al României, dar cu o valoare din ce în ce mai mare, agricultura este astăzi mai mult ca oricând încercată de vicisitudinile vremurilor pe care le trăim.

• În aceeași săptămână în care Polonia a semnat 29 de contracte de apărare cu propria industrie națională, România a semnat cu un singur furnizor german și a respins singurul proiect fabricat în țară
• 30% dintre români cred că 2026 va fi mai dificil decât 2025
• Devastarea Parisului. Marcela Feraru: Majoritatea sunt din imigrația sudică. Îți vine să votezi Marine le Pen
• Nadia, Steaua României
• Când ne dezvelim genunchii…

Conflictul armat de la granița de est a României, cauzat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, evoluția societății romănești după pandemia Covid-19, apoi amprenta anilor secetoși din agricultură, pe care i-am resimțit cu toții, începutul unei noi Politici Agricole Comune(PAC) la nivelul statelor membre, cu un nou exercițiu bugetar european și cu o birocrație încă destul de mare, cu o succesiune a generațiilor de fermieri, cu un progres tehnologic din ce în ce mai pronunțat unde fermierul modern va trece în spatele calculatorului și mai presus de toate, un nivel din ce în ce mai scăzut al pregătirii profesionale ale noilor generații de lucrători în agricultură, toate aceste lucruri au determinat apariția unor mari dezechilibre.

Să revenim la starea agriculturii românești, unde contribuția în PIB a urcat semnificativ în perioada 2007-2020, de la momentul aderării României la Uniunea Europeană și până în epoca pandemiei. Astfel, am intrat în UE cu o pondere de 5,8% în PIB și o valoare de 24 miliarde lei și am ajuns în 2022 la o pondere de 4,2% cu o valoare de 121 miliarde lei, dintr-un PIB total al României de 1400 miliarde lei.

În contextul actual, așadar, ca să valorificăm potențialul agricol al României, trebuie să subliniem importanța a două sectoare – cultura mare și zootehnia – care pe lângă alte sectoare, sunt cele mai importante privind valoarea adăugată, încheind în final bineînteles cu industria alimentară.

Numai pentru investiții în mijloace fixe și mobile în perioada 2007-2020 s-au absorbit în agricultură 11,1 miliarde euro, să nu mai amintim aici de miliardele de euro care intră anual în buzunarele fermierilor prin subvențiile directe din pilonul întâi. Așadar, agricultura românească este un beneficiar net al aderării la UE și că fară banii europeni nu putea să fie unde este astăzi.

Ce se întâmplă în Europa și în România?

Fermierii din vestul Europei reclamă constrângerile bugetare aplicate de la 1 ianuarie a.c., măsuri tot mai restrictive și mai greu de implementat la nivel de fermă, creșterea de la an la an a birocrației europene în materie de proceduri de lucru pentru fermieri.

Înființată în 1962, pentru a asigura suveranitatea alimentară a Europei, Politica Agricolă Comună (PAC) desemnează politica europeană privind agricultura și alimentația. Construită în jurul a trei piloni de bază: unicitatea piețelor, solidaritatea financiară și preferința cosumatorilor, PAC a avut ca obiectiv timp de 62 de ani o creștere a productivității agricole, de a asigura un nivel de trai echitabil pentru fermieri, de a stabiliza piețele, de a garanta securitatea aprovizionării, precum accesul la prețuri rezonabile pentru consumatori și menținerea prosperității zonelor rurale. În tot acest timp, situația a făcut în mod regulat obiectul unor reforme de adaptare la evoluția economică, la practicile agricole și alimentare de pe teritoriul european, cea mai nouă reformă fiind cea privind pactul verde sau Green Deal și tranziția de la fermă la furculiță sau Farm to Fork.

Green Deal este o politică susținută de Comisia Europeană care vizează atingerea neutralității carbonului în UE până în 2050. Acest „pact verde” afectează toate sectoarele: energia, industria și agricultura mai ales. Introdusă în decembrie 2019, aceasta se bazează pe un pachet legislativ care vizează promovarea economiei circulare, impozitarea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) și reducerea amprentei de carbon a lanțului de aprovizionare privind producția agroalimentară. Dintre acestea, putem enumera reducerea utilizării pesticidelor, îmbunătățirea bunăstării animalelor și creșterea suprafețelor de teren lăsate în pârloagă pentru a susține biodiversitatea, adică 4% din terenul arabil.

Cealaltă reformă adoptată în 2021 de Parlamentul European, privind strategia Farm to Fork își propune să promoveze o dietă mai sănătoasă pentru consumatori și mai durabilă. Concret, obiectivul este reducerea la jumătate a utilizării pesticidelor (pentru plante) și a antimicrobienelor (pentru animalele de fermă), precum și reducerea utilizării îngrășămintelor chimice cu 20%. De asemenea, își propune să garanteze mai bine siguranța alimentară, să combată frauda în lanțul de aprovizionare, să eticheteze mai simplu și bine produsele și să îmbunătățească bunăstarea animalelor. 

Fermierii denunță o pierdere a suveranității alimentare, o creștere a importurilor de produse non-UE, prin urmare, a concurenței, și o revizuire a obiectivelor Comisiei Europene în domeniu.

De altfel, în contextul economic dificil post Covid-19 și al războiului, mai ales acum că Ucraina beneficiază de facilitățile statutului de țară asociată la UE, având acces liber la piață fără taxe vamale, fermierii europeni au beneficiat, în 2022 și 2023, de o derogare de la măsurile noi de implementat. Cu toate acestea, de la 1 ianuarie 2024 aceasta nu a mai fost reînnoită, în ciuda apelurilor din aproximativ zece state membre. Fermierii europeni văd în acest fapt mai ales o scădere a producției care va rezulta, și, prin urmare, o scădere a veniturilor.

 O altă cerință a fermierilor din Europa de Vest este ca produsele importate în UE să îndeplinescă aceleași standarde de producție ca și producătorii europeni, în special în ceea ce privește protecția sănătății și respectul pentru mediu. Clauzele să fie introduse în acordurile de liber schimb cu țările partenere.

Confruntați cu concurența considerată neloială din partea importatorilor străini, fermierii sunt enervați că aceste clauze și măsuri sunt prea rare. Sindicatele fac presiuni în special ca acestea să fie introduse în acordul UE-Mercosur, încheiat în iunie 2019, dar niciodată ratificat din cauza opoziției anumitor țări.

În Romania, fermierii protestează din două cauze: una europeană, de solidaritate, și una națională, de oportunitate.

Peste toate aceste aspecte detaliate mai sus, agricultura românească o duce tot mai greu, creșterea prețurilor la inputuri de care este tot mai dependentă, randamente de producție mai scăzute față de vestul continentului pe unitatea de suprafață (ha), prețurile tot mai mici la cereale, normele de mediu din ce în ce mai stricte, pretul crescut al carburanților, concurența neloială a produselor din Ucraina (fermierul ucrainean nu are aceleași costuri de producție și aceleași constrângeri precum fermierii europeni), lipsa de unitate a sectorului agricol românesc, astfel multe ferme din România nu sunt solidare cu fermele românești aflate în dificultate și în goana după profit, achiziționează cereale la prețuri mult mai mici decât din România etc. Așadar, trebuie spus că fermierii care au protestat și protestează, au fost și sunt fermieri care s-au solidarizat cu spiritul european, pe de o parte și  pe de altă parte, sunt fermieri care au probleme de automanagement sau de management operațional deficitar. De notat că cele mai mari probleme le au fermierii care în toată această perioadă de creștere a agriculturii în UE, nu au reușit să se capitalizeze.

Fermierii români, față de cei din vestul Europei, au solicitat și alte aspecte, printre care, echivalarea conducerii utilajelor agricole cu permis de conducere B si B1, obligativitatea inspecției tehnice periodice în câmp fară să aducă utilajele pe drumuri, urgentarea alocării subvențiilor, subvenționarea îngrășămintelor pentru agricultură, scăderea și subvenționarea prețurilor la combustibili, legea arendei cât mai repede de adoptat pentru un termen cât mai lung, amânarea ratelor bancare, facilitatarea măsurilor de creditare cu dobânzi subvenționate în agricultură, sprijin financiar pentru plata inputurilor etc.

O bună parte din revendicările fermierilor au fost deja soluționate de Guvern, printr-un prim pachet de măsuri convenite împreună cu aceștia.

Prin urmare, în contextul provocărilor anului 2024, în acest stadiu post-pandemic COVID- 19, cu o criză economică care ne paște, cu o creștere a inflației și o scădere a puterii de cumpărare a consumatorilor, cu o reducere a finanțărilor, agricultura poate avea de suferit. Încurajarea comunicării transparente și reciproc avantajoase cu traderii, precum consolidarea asocierii în agricultură, reprezintă o necesitate. Încă avem un procent mic, sub media europeană privind asocierea. Când nu existăm într-o Europă în care agricultura, pe lângă rolul de a hrăni, are mai nou și un rol de producător de energie și de protector al mediului, asta trebuie să ne dea de gândit.

România nu va avea o criză alimentară , dar o perturbare serioasă în lanțul de aprovizionare se va simți.

Bruma de gospodării țărănești sau ferme de familie viabile pe care o mai avem în satul românesc, mai ales în zona de munte, va fi cu siguranță garanția că nu ne vom confrunta cu o criză alimentară sau cu o foamete. Mai mult, în conștiința publică, combaterea risipei alimentare este prioritară și necesară pentru astfel de vremuri.

Amânăm și nu e bine!

Cheltuielile cu alimentele importate dețin încă o pondere mult prea ridicată, de neconceput pentru o țară agricolă ca România, acest fapt care trebuie să ne dea și mai mult de gândit. Este important de reținut că peste 50% din importurile alimentare și comerțul intracomunitar ale României, încă le reprezintă produsele care ar putea fi obținute în țară, de exemplu: carne și preparatele din carne, făina și produse făinoase, soia și șroturi de soia, legume proaspete, fructe, flori, zahăr, tutun, hamei etc.

Peste 50% din importurile alimentare și comerțul intracomunitar ale României, încă le reprezintă produsele care ar putea fi obținute în țară.

După proteste, o înșiruire de vulnerabilități vor apărea. Fără o abordare logică prin programe acceptate în urma unor analize, cu lideri politici competenți și responsabili, care să urmărească îndeplinirea indicatorilor de performanță rezultați, tot în acest context ne vom afla. Fără o creștere a randamentului de producție pe unitatea de suprafață, pe cap de animal, nu vom putea fi competitivi. În parcursul nostru euroatlantic, viitorul nu va inventa o altă agricultură, dar cu siguranță o va perfecționa.