Sunt prea puține cuvinte care să exprime regretul pierderii acestui mare maestru coregraf. Am petrecut puține clipe în compania lui, însă au fost suficiente pentru a-mi rămâne întipărite în memorie.
Una dintre perioadele în care drumurile noastre s-au intersectat era prin 1990, când mă pregăteam cu alți artiști la aceeași companie în care activa și el. Cealaltă perioadă a fost, desigur, cea în care am avut onoarea de a fi colegi de platou în cadrul show-ului Dansez pentru tine, unde dumnealui era jurat, iar eu un simplu coregraf…
Cornel Patrichi a fost fără doar și poate unul dintre cei mai faimoși coregrafi ai României (din punctul meu de vedere, chiar unul dintre cei mai buni), un artist talentat, creativ și adesea temperamental. Coregrafiile lui au rămas ca o moștenire culturală bogată în patrimoniul artei românești și italiene. Amintesc de Italia pentru că acolo este locul în care a deschis o școală de balet, împreună cu soția lui. Cornel Patrichi a reușit ca prin munca sa să inspire generațiile următoare, un lucru foarte greu de obținut.
Puțin cunoscut de publicul larg este modul inedit în care Cornel Patrichi punea în aplicare coregrafiile. Adesea acest mod de lucru i-a atras numeroase priviri încruntate în rândul celor mai noi balerini sau celor mai puțin toleranți cu comportamentul lui vulcanic din timpul repetițiilor. Totuși, într-un mod absolut uimitor, reușea să își păstreze acea aură de respect în rândul elevilor săi. Îmi amintesc și acum că începea repetițiile chiar dacă co-repetitorul nu ajunsese încă. Prezenta o singură dată, în viteză, coregrafia și spunea pe un ton poruncitor: “Aveți o oră la dispoziție să învățați coregrafia! Să nu care cumva să nu o știți când mă întorc, că nu știu ce se întâmplă!”. Zicea asta și ieșea val-vârtej pe ușă. În acel moment se instaura disperarea, o disperare similară cu cea pe care o resimțeai când aflai la școală că ai un test neanunțat. Ca dansator trebuia să fii atent, să înțelegi ideea și să îți iei puncte de reper, măcar atât cât reușeai. Toți dansatorii lucrau în echipă pentru a pune cap la cap ideile, în încercarea de a reproduce cât mai aproape de original coregrafia propusă. Cu toții știau ce urma să se întâmple dacă nu reușeau să îl mulțumească… că doar o pățiseră și în trecut. În spatele reacțiilor sale vulcanice se ascundea un perfecționist, un geniu, care avea ca unic scop să facă performanță cu elevii săi.
Pentru mine, Cornel Patrichi a reprezentant un adevărat model de urmat, iar tehnica lui am implementat-o ani de-a rândul cu elevii mei, pentru care simțeam un potențialul uriaș de a progresa. Chiar dacă se plângeau de metodele dure pe care le foloseam, le explicam că numai concentrați la maxim pot progresa și aceasta este cheia succesului.
Cornel Patrichi a fost și va rămâne un mare artist, plin de idei frumoase și realizări remarcabile. Odihnește-te în pace, Maestre!
Articole Similare
Leave a Reply
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
