Kovesi la CEDO. Câteva explicații

Fosta șefă a DNA, Laura-Codruța Kovesi, a făcut plânegere la CEDO. Ea susține că revocarea sa a fost inechitabilă. Acțiunea este lipsită de bază juridică. Care sunt, însă, posibilele obiective politice ascunse.

Citește și: Unitatea de elită DNA, decapitată

NU CCR A REVOCAT-O PE CODRUȚA KOVESI

 Știrea potrivit căreia fosta șefă a DNA a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în legătură cu faptul că „a fost revocată din funcție fără a i se asigura un proces echitabil” a ridicat sprâncene a uimire, a înroșit fețe a indignare sau a stârnit imense hohote de râs. Declarația verbală făcută apoi de dna Codruța Kovesi, interceptată „întâmplător” pe stradă de un ciopor de ziariști profesionști de la diverse unități militare îmbrăcați în uniforme civile (sic!), a ridicat cota dilemelor: incompetență sau tupeu, prostie sau manipulare?

Procuroarea Kovesi se plânge că „a fost revocată de CCR în urma unui proces la care nu a fost audiată, nedându-i-se astfel posibilitatea de a se apăra”. Ce fel de proces echitabil este acela în care justițiabilului nu i se respectă dreptul la apărare?

Toate bune și la locul lor, numai că dna Kovesi nu a fost revocată de CCR, ci de Președintele Iohannis la propunerea Ministrului Justiției.

CCR a fost sesizată de Guvern pentru a se tranșa conflictul juridic de natură constituțională provocat de Președinte, prin refuzul său de a semna decretul de revocare, după ce a primit propunerea respectivă, supusă în prealabil avizului consultativ al CSM, din partea ministrului de resort, sub autoritatea căruia Ministerul Public funcționează.

În acest proces activitatea Codruței Kovesi nu a făcut obiectul nici unei controverse și nici unei analize. Decizia CCR nu s-a referit în nici un fel asupra acestei activități, instanța de control constituțional neavând competența să o facă.

Este adevărat că anterior, cu referire la alte subiecte, CCR a constatat încălcări ale Constituției și conflicte constituționale provocate de însăși dna Koveși în exercițiul funcției sale de procuror-șef al DNA, dar asupra acestui aspect distinsa doamnă tace. După ce a încălcat dreptul multora la un proces echitabil și a distrus destine, tulburând totodată ordinea constituțională a României, acum se plânge că nu i-au fost respectate drepturi constituționale imaginare.

 REVOCAREA NU A FOST O SANCȚIUNE DISPCIPLINARĂ

Procuroarea Kovesi este indigantă pentru „a i se fi aplicat o sancțiune disciplinară fără a fi fost ascultat și punctul său de vedere”. Două inexactități într-o singură propoziție.

Citește și MITUL KOVESI

În primul rând, nu este vorba despre o sancțiune disciplinară. Discuția nu s-a purtat pe terenul dreptului muncii, ci pe acela al dreptului constituțional care ordonează modalitățile în care se organizează și funcționează instituțiile de interes public. La poziția de șef al DNA doamna Kovesi a ajuns în baza unui decret prezidențial, ca act procedural emis pentru a face opozabilă propunerea Ministrului Justiției, iar nu a prin încheierea unui contract de muncă. (Același fapt se întâmplă și în cazul miniștrilor, de pildă, cu deosebirea că la baza decretului de numire a minștrilor stă fie o hotărâre a Parlamentului, fie o propunere a Prim-ministrului.)

În mod firesc, revocarea a urmat o procedură simetrică. La originea ei a stat o evaluare managerială efectuată în mai multe etape, cu implicarea mai multor instanțe administrativ-profesionale aparținând autorității judecătorești. În cadrul acestor proceduri – și aici intervine al doilea neadevăr – dna Koveși a fost ascultată și a avut posibilitatea de a-și preciza poziția. Mai mult încă, Parlamentul însuși a invitat-o la o audiere, pe care însă a refuzat-o; în ciuda faptului că la nivelul CCR s-a stabilit, cu caracter general obligatoriu, că trebuie să dea curs convocării.

Fiind expresia unei decizii de oportunitate, revocarea nu avea cum fi supusă unui control judiciar. Prin urmare ea nu a făcut obiectul unui proces judiciar, fie el echitabil sau nu. Altminteri ar însemna ca și miniștrii revocați, inclusiv în ultimele luni, să se poată adresa CEDO, deschizându-și astfel, eventual, calea revenirii în Guvern. Cu siguranță, CEDO nu va intra într-un asemenea joc.

CCR NU FACE PARTE DIN PUTEREA JUDECĂTOREASCĂ

Dna Kovesi se mai plânge că „decizia CCR a fost definitivă și astfel nu a putut beneficia de o cale de recurs”. Dincolo de faptul că nefiind parte în discuție nu avea nici un motiv să beneficieze de vreun apel sau recurs, se pare că eminenta procuroare nu a aflat încă de împrejurarea că instanța de control constituțional – CCR – nu este o instanță judecătorească, în sensul apartenenței la puterea judecătorească și sistemul judiciar prin care se asigură aplicarea legii.

CCR verifică doar conformitatea legilor cu Constituția, precum și conformitatea comportamentului unor instituții publice numite de Constituție, în raporturile dintre ele, cu prevederile acesteia. Printr-o scăpare, desigur, Constituția nu a inclus-o pe doamna Laura-Codruța Koveși în rândul acestor instituții (sic!). De aceea, de principiu, deciziile CCR sunt definitive și general obligatorii fără a fi supuse nici unei căi de atac, ordinare sau extraordinare.

Așa stau lucrurile în toate statele membre ale UE care s-au dotat cu asemenea instituții de control al conformității constituționale, iar CEDO o știe prea bine. De altfel, Constituția României a fost expertizată în cadrul procedurii de admitere în Consiliul Europei, ocazie cu care s-a stabilit că dispozițiile sale respectă toate standardele europene referitoare la democrație, statul de drept și drepturile omului.

Cât privește termenul de șase luni pentru sesizarea CEDO, invocat tot de dna Kovesi, acesta curge de la data comunicării unei hotărâri judecătorești definitive celui care este subiectul acelei hotărâri. Or, decizia CCR nu are acest caracter și nu încheie un proces judiciar în care  Koveși să fi fost parte.

UN DEMERS ILEGAL ȘI IMORAL

Prin urmare, acțiunea doamnei Kovesi este inadmisibilă din punct de vedere juridic. Ea este intolerabilă, însă, și din punct de vedere moral.

Codruța Kovesi ne spune că a întreprins acest demers din impulsuri principiale, în apărarea procurorilor care luptă împotriva corupției și care riscă să fie „îngenunchiați” de politicienii „penali”. Evident, acei politicieni ale căror capete nu au căzut încă sub ghilotina „proceselor echitabile” instrumentate de DNA și de partenerii săi de nădejde de la ÎCCJ.

Să faci asemenea afirmații după ce s-a descoperit și încă se descoperă gunoiul lăsat de tine în urmă la DNA-central, precum și la unitățile de elită de la Ploiești, Oradea, Sibiu, Iași etc, este uluitor. Aceasta dovedește fie o decuplare maladivă de realitate (ceea ce explică, printre altele, acțiunile cu caracter infracțional ale procurorilor DNA constituiți adesea în grupuri criminale organizate), fie un tupeu înspăimântător venind mai ales din partea unora care în mod normal ar fi trebuit să se ascundă acum în gaură de șarpe.

 ÎNVĂȚĂMINTELE UNUI DEMERS FĂRĂ PERSPECTIVĂ JUDICIARĂ

Fără susținere juridică sau morală acțiunea doamnei Kovesi la CEDO (acțiune lipsită de orice perspectivă) ar fi trebuit complet ignorată, dacă nu ar fi fost de natură să devoaleze niște adevăruri grave.

Pe de o parte, ea arată câtă incompetență profesională a existat, și cu siguranță mai există, la nivelul conducerii unui parchet care a influențat decisiv nu doar destine individuale, ci și echilibrul politic intern și imaginea externă a României.

Pe de altă parte, devine clar că simpla devoalare a abuzurilor trinomului SRI-DNA-ÎCCJ nu este suficientă. Concentrarea asupra măsurilor care să facă evitabilă repetarea acestor abuzuri nu are cum da rezultate, atât timp cât cei care le-au săvârșit nu răspund pentru ele.

Dacă doamna Koveși ar fi fost, așa cum era cazul, subiect al unei urmăriri penale pentru infracțiunile comise în calitate de șef al DNA, nu s-ar mai fi gândit, desigur, să se plângă la CEDO. În acel cadru i s-ar fi asigurat dreptul la apărare, pe care ea l-a refuzat altora, și i s-ar fi dat posibilitatea să „își dovedească nevinovăția” (sic!).

Dacă urmăriri penale, cel puțin in rem, ar fi fost declanșate în legătură cu modul în care majoritatea procurorilor DNA (nu doar cei divulgați în mass media) și-au torturat fizic și moral victimele, iar pe unii i-am fi văzut deja în arest preventiv și în boxa inculpaților, forțele tenebroase care au propulsat-o și susținut-o pe procuroarea Kovesi nu i-ar mai fi ordonat acesteia să facă un asemenea demers cu caracter vădit diversionist, menit să alimenteze răzmerița în societatea românească, să îi accentueze dezbinarea și să îi deterioreze încă mai mult credibilitatea internațională.

 Plângerea la CEDO a procuroarei Kovesi arată că vinovații, prea blând tratați până acum, nu și-au acceptat vinovăția și nu înțeleg să depună armele, ci duc o luptă de ariergardă dură împotriva celor care vor să restaureze democrația, statul de drept și respectul drepturilor individuale.

În asta constă, de fapt, și meritul acestei plângeri. Ne pune în gardă. Ne avertizează că bătălia cu forțele întunericului nu este câștigată încă. Ne convinge că dacă nu îi vom „îngenunchia” noi pe ei, ne vor „îngenunchia” ei pe noi.

Să sperăm că Parlamentul și Guvernul României vor recepționa mesajul și vor acționa în consecință. Lupta se dă care pe care. Și în această luptă nu se iau prizonieri. Cine are urechi de auzit, să audă!