Impresii de la Ateneu. Despre Iohannis, Dăncilă, Tusk…cu dragoste

Înainte de a fi votanți, suntem români și, indiferent de opțiunea noastră politică, pentru România, preluarea președinției rotative a uneia dintre cele mai importante instituții ale UE – Consiliul – reprezintă un moment istoric. Și așa trebuia marcat.

• PSD l-ar putea accepta pe Eugen Tomac în funcția de premier
• ÎCCJ, atac fără precedent la guvernul Bolojan: Demonizează Justiția și transformă magistrații în ținte
• Budăi, despre Bolojan: Un om care a reușit ceea ce părea imposibil
• Primul pas către „împăcarea” sistemului de sănătate public cu cel privat
• Caz de AUR! Un obiectiv finanțat de români a fost inaugurat cu steagul Ținutului Secuiesc. Europarlamentar: Au lipsit cu desăvârșire însemnele statului român

Citeşte şi: Oficial. Papa Francisc vine la Bucureşti, aşa cum anunţase QMagazine

Nimic nu atestă mai bine apartenența la o familie ca membru cu drepturi depline decât exercitarea rolului de conducător al acesteia. Și nimic nu consolidează mai bine poziția ta într-o echipă decât asumarea misiunii de a o conduce.

Iată motivele pentru care evenimentul a fost conceput ca o manifestare festivă, publică, deschisă, la care au participat toți conducătorii instituțiilor europene.

Aceasta s-a produs în locul cel mai potrivit pentru a simboliza spiritualitatea românească: Ateneul român. Realizată prin chetă publică – a rămas celebră chemarea „Dați un leu pentru Ateneu!” – această splendidă operă arhitectonică demonstrând că și noi ne-am născut în Europa – et in Arcadia ego – evocă și vremuri în care românii știau să se solidarizeze în susținerea unei agende naționale, în contrast cu dezbinarea sinucigașă de astăzi.

Atmosfera de ieri, 10 ianuarie 2019, din sala Ateneului român și din împrejurimi a reflectat acest buchet de simboluri și de contraste.

Consilierii prezidențiali păreau pur și simplu istoviți. Se pare că la Cotroceni alegerea între participare și boicot a epuizat energiile până în ultimul moment.

Guvernul a jucat tare nefăcând nici o concesie pentru a ușura salvarea feței președinției după ce din direcția ei venise știrea (pe surse) că Președintele Iohannis nu va onora evenimentul, preferând să susțină tacit demonstrația antiguvernamentală neautorizată organizată în fața Ateneului de membrii mișcării #rezist.

Președinția Consiliului UE ține de resortul puterii executive a statelor membre. România nefiind o republică prezidențială sau semiprezidențială, Președintele României nu are nici un rol în acest context. El este totuși simbolul statului și de aceea îl și personifică, adică reprezintă. A fi ținut o cuvântare cu ocazia ceremoniei de la Ateneu era, sub acest aspect, un fapt cât se poate de potrivit. I s-a permis să o facă, conform surselor Q Magazine, în schimbul acceptului de a acorda rolul cuvenit Guvernului cu prilejul vizitei Papei din luna mai, pusă la cale direct de Președinție fără ca măcar BOR să fie consultat, așa cum cerea tradiția. Detaliile vizitei Papei le-am anunțat, în exclusivitate, de ieri, aici.

Se pare că și oficialii europeni i-au solicitat Președintelui Iohannis să îi scutească de experiența participării la o dispută româno-română.

Din fericire discursul prezidențial a fost de această dată neconflictual. Am spune un discurs corect pentru reprezentantul unei națiuni de dorit unite, gata să lucreze pentru o Europă presupus unită. Președintele a fost o prezență agreabilă și a demonstrat că atunci când vrea poate fi și un bun român înainte de toate.

Discursurile celorlalți demintari români – în ordine, Președintele Senatului, Vicepreședintele Camerei și Primul Ministru – au transmis câteva mesaje importante atât UE cât și națiunii. Indiferent de măiestria stilistică și oratorică a celor care au compus textele sau le-au interpretat, s-a insistat pe repetarea unor cuvinte și sintagme precum „demnitate”, „egalitate”, „respect reciproc”, „nediscriminare”, „Constituție” și chiar „suveranitate”, „coeziune”, „solidaritate” „drepturi fundamentale”. Ele au fost repetate de atâtea ori încât și surzii le-au putut auzi.

Vorbitorii au reafirmat pro-europenismul românilor și angajarea României în susținerea proiectului european, dar… De astă dată angajamentul nu mai este necondiționat, iar loialitatea României față de UE vine doar la pachet cu loialitatea UE față de România. Chiar dacă nu va fi așa, cel puțin a fost bine spus.

Președintele Senatului a ales să vorbească în engleză, pentru europeni. Cred, însă, că a fost o greșeală. Când oficialii străini au făcut eforturi să învețe limba țării tale pentru a rosti discursurile în română, ca un gest de curtoazie sublimă, să vorbești în engleză, de pe scena Ateneului, mi s-a părut nepotrivit. Mai ales că, în plin Brexit, engleza cedează locul limbii Iluminismului, fapt deja însușit de Jean Claude Junker și Antonio Tanjani care au ales-o pentru discursurile lor.

Premierul Dăncilă a avut, în schimb, inspirația de a adresa mulțumiri celor care, prezenți în sală sau nu, au contribuit la integrarea europeană a României și la așezarea ei pe drumul european. O contribuție fără de care preluarea conducerii Consiliului UE ar fi fost imposibilă. Toți cei prezenți au aplaudat. Mulți și-au îndreptat discret privirea spre Adrian Năstase.

Nimic nu a costat mai puțin decât acest semn de gratitudine, dar nu a valorat mai mult ca el pentru reconcilierea românilor cu românii. Așa se explică de ce Guvernul a invitat la ceremonie oameni care nu se iubesc neapărat între ei și care în ochii unora sunt controversați, dar care se unesc natural în dragostea pentru România, și ale căror presupuse păcate nu pot șterge meritele în propășirea națiunii române.

Dintre oratori a lipsit „demonul” zilei: Liviu Dragnea.

Unii s-au grăbit să îl acuze de greșeala absenței evitată în ultimă instanță de Președintele Iohannis. Comparația nu rezistă. Președintele Camerei Deputaților nu reprezintă statul și nu are misiunea constituțională de a-l personifica. De asemenea, el are și vicepreședinți care îl pot înlocui oficial. Asta pe planul poziției publice. Pe planul celei private, este de înțeles că omul Dragnea a putut cădea pradă tentației de nu se mai expune contactului direct cu adversarii care își ascund în spatele demonizării lui, incapacitatea de a propune ceva bun pentru binele României și al Europei.

Cât îi privește pe oaspeții străini – Președintele Parlamentului European, Președintele Consiliului European și Președintele Comisiei Europene, în această ordine – au făcut vizibile eforturi de captatio benevolentiae în fața unui auditoriu cu un limbaj al trupului indicând că amintirea umilirilor nedrepte la care fusese supusă România chiar de către ei este încă vie și dureroasă. Referirile la apărarea statului de drept și lupta cu corupția, atât de neutre încât fiecare putea înțelege că mesajul se referă la celălalt, au fost ambalate în metafore flatante și rostite cu o voce sfioasă asemenea „da”-ului matrimonial al mireselor timide.

Noroc că românii se înduioșează repede atunci când li se vorbește în limba lor și le este recunoscută contribuția la dezvoltarea culturii universale, sportului și tehnicii.

Singurul discurs care merită remarcat cu adevărat, dintre cele ale demintarilor UE, a fost cel al Președintelui Consiliului European, Donald Tusk. Iar asta nu pentru text, ci pentru subtext.

Om politic polonez, la sfârșit de mandat și fără susținere politică în propria țară covârșită de euro-scepticismul reactiv la comportamentul imperial al propriilor săi colegi bruxellezi de origine occidentală, dl Tusk a vorbit mai mult ca reprezentant al Poloniei decât al UE.

Chiar și efortul făcut de a se exprima integral în limba română, a sugerat unitatea de destin a polonezilor și românilor într-o Europă în declin și o lume în război hibrid. Poate tocmai de aceea intervenția sa a fost singura care a ridicat o parte a sălii în picioare.

Printre cei care nu s-au ridicat a fost Dacian Cioloș. Venit înfrigurat direct de la demonstrația neautorizată organizată împotriva Președinției Consiliului UE în fața Ateneului, s-a trezit înghesuit într-o lojă alături de alți foști prim miniștri, și anume Adrian Năstase și Sorin Grindeanu. Zgribulit, înghețat, cu cămașa deschisă și fără cravată, era complet inadecvat contextului.

În plus, nu înțeleg cum un om abil, totuși, precum Dacian Cioloș, a ales să „se așeze” în fața unei manifestații cu 200-300 de protestatari, girând practic un fiasco. L-aș fi înțeles dacă afară erau o sută de mii de oameni și el era liderul lor. Oricum ca adevărat lider al opoziției trebuia să rămână cu demonstranții. Așa…nici cal, nici măgar. Nici protestatar până la capăt, nici prezență demnă oficială în interiorul Ateneului. Greșit din orice perspectivă am privi.

În loja foștilor miniștri de Externe am remarcat prezența lui Adrian Severin. În așteptarea începerii ceremoniei, acesta s-a întreținut îndelung și aparent degajat cu mai mulți oficiali europeni, printre care celebrul Frans Timmermans. Să îi fi avertizat oare pe foștii colegi europeni de pericolele implicării lor în lupta politică internă din România sau să le fi descris derapajele statului de drept mult lăudat de ei?

Oricum membrii binomului / trinomului justiției selective trebuie să fi frisonat la vederea acestor imagini ca bântuiți de fantome. De altfel, astăzi, prezența fostului Președinte al OSCE, așezat fix în spatele președintelui Iohannis, este tema predilectă a Facebook-ului.

În loja Serviciilor de Intelligence a fost o atmosferă sobră. Zâmbete și comentarii în surdină au apărut abia după începerea programului artistic. Se știe că înregistrările ambientale sunt greu de realizat pe fond muzical.

Încă nu m-am lămurit dacă Gabriel Vlase, pe care l-am salutat la final, rămâne Victoria Președintelui asupra PSD-ului sau invers.

Chiar dacă foarte discretă ca gesticulație, prezența Președintelui PNL, Ludovic Orban, strecurat repede, parcă pentru a fi văzut cât mai puțin, în loja rezervată lui, trebuie privită ca un gest de normalitate. Până la urmă președinția Consiliului UE este a României, iar nu a PSD sau a Guvernului PSD/ALDE.

Alina Gorghiu, cea care l-a însoțit era superbă. Desigur că a remarcat greșeala protocolului de pe invitațiile trimise de Guvern care dăduse ca data limită pentru confirmări de prezență 8 ianuarie 2018, dar a trecut sub tăcere faptul că însuși Președintele României și-a exprimat speranța, în discursul său,  că „9 mai 2018”, în loc de 2019, va rămâne un moment important în istoria Uniunii Europene. Dar cine prevede…trecutul (sic!) mai bine decât candidatul PNL la alegerile prezidențiale de la sfârșitul lui 2019?!

Fostul premier Victor Ponta a preferat compania Dacianei, distinsă și stylish, și a lui Cătălin Ivan, în detrimental celorlalți foști premieri. Adevărul e că și eu aș prefera o „familie extinsă” în detrimental unei „foste familii politice”!

Pentru o seară opoziția parlamentară oficial s-a purtat civilizat, inclusiv Dan Barna, care a reprezentat USR la momentul solemn alaturi de alti 4 deputati si un senator. Un gest care arata ca si în rândul USR ului sunt oameni pentru care tara conteaza mai mult decat lupta de partid.

Absenții notabili au fost Ion Iliescu, deja tot mai greu deplasabil din cauza vârstei, Traian Băsescu, tot mai căzut din istoria care merită să fie omagiată a acestei țări, Cristina Tarcea, tot mai rezervată să dea ochii cu victimele justiției selective patronate de ea, și Gabriela Vrânceanu-Firea, tot mai înzăpezită în intrigile de partid ratate.

Am apreciat ținutele elegante ale doamnelor, însă într-o mare de negru-sigur, cu care nu greșim vreodată!-practic, în fusta mea cu paiete argintie și cămașa albă bărbătească, peste care aruncasem la repezeală un pled ciclame, eram o pată de culoare!

Ah, era să-l uit pe Augustin Lazăr! M-am îndreptat spre el, întinzându-i mână înmănușată în ciclame și ea și vedeam pe fața distinsului bucuria, dispărută brusc când m-am recomandat: „Sunt Floriana Jucan, de la QMagazine! Cine v-a plăcut mai mult: Enescu sau Beethoven? Că doar n-o să vă întreb între Portocală și Man!”

Domnul Lazăr mi-a răspuns că „i-au plăcut toate” – așa încât pot consemna gustul de meloman rafinat al acestuia – și mai ales articolele mele „cu adevăruri prestabilite”. Faptul că mă citește nu face decât să mă încurajeze să caut, în continuare, adevărul, căci, vorba unui filozof, adevărul nu se deține, se caută!

Partea muzicală a fost împărțită în două. La debut imnul național – din care cineva vigilent a exclus strofa vorbind despre preoții cu crucea în frunte, considerată probabil ca prea clericală pentru o Europă a laicității – a fost interpretat de un cor de copii și tineri, alături de care a evoluat celebrul cor Madrigal. Rolul prea mic rezervat acestuia ar trebui totuși interpretat ca un semn de smerenie. Cei mari rămân mari și în roluri mici. Cei mici tot mici rămân oricât de mare ar fi rolul. Aviz multora dintre cei prezenți în sală, dar și multor comentatori, critici și urlători din afara ei.

În partea finală, o orchestră formată din muzicieni proveniți din toate țările membre ale UE a interpretat magnific prima Rapsodie română de George Enescu și ultima parte (Oda bucuriei) din simfonia a noua cu cor de Ludwig van Bethoveen. Un moment de emoție reală care s-a așezat ca un pansament peste o adunare crispată.

Președinția română a anunțat că o primă decizie a sa va privi crearea unei orchestre simfonice a UE. Minunată inițiativă într-o uniune în declin, subminată de vechi rivalități și noi veleități hegemonice. Până la urmă cuvântul „simfonie” vine din limba greacă și la origine înseamnă înțelegere, armonie, acord.

Ar fi minunat ca, începută sub semnul discordiei, Președinția română a Consiliului UE să se încheie sub cel al armoniei și al păcii – lăuntrice și universale – regăsite.