Leadership real. Noul val: George & Tianu

Chemarea lui George Simion, președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012, către cei dispuși să pună umărul la Unirea României cu Moldova de peste Prut este limpede ca lacrima: „Ce am declanșat noi este ireversibil și cu cât ne mișcăm mai mulți, cu atât va veni mai repede. Nu stă nimeni în interdicțiile lor abuzive, trăim în epoca mulțimilor deștepte și a tehnologiei, iar dacă ei cred că organizarea unionistă stătea într-o persoană, se înșală amarnic.”

Mesajul lui Sebastian Burduja, președintele-fondator al Ligii Studenților Români din Străinătate, formulat impecabil în volumul must read „Între speranță și deziluzie. Democrație și anticorupție în România postcomunistă” (Humanitas, 2015), are în el duritatea cristalului. Tianu a scris două enunțuri profetice, care mie mi-au dat fiori reci citindu-i cartea cuvânt cu cuvânt.

Primul, la început, consfințește un diagnostic crunt pentru România post-1989, caracterizând douăzeci și cinci de ani trecuți abulic drept  „… ruptura eșuată a României de trecutul său comunist …”

Al doilea, către final, are gustul amar al unui răstimp aproape irosit pe calea noastră ca nație, de la întuneric spre lumină: „Mai devreme sau mai târziu, în lipsa unor parteneri onești la nivelul factorilor de decizie, victoriile repurtate cu atâtea sacrificii pentru consolidarea democrației românești și combaterea corupției riscă să se transforme din efemere speranțe în certe deziluzii, ca de atâtea ori pe parcursul ultimului sfert de veac.”

Între speranța colosală a noului început și deziluziile halucinante ale noastre ca societate stau înșirate serii de eșecuri și eșuări girate tâmp ori cinic prin incompetența și impostura letale ale unei clase politice pe care eu o acuz direct, cu subiect și predicat, că poartă la vârf și în adânc răspunderea de neeludat a situării României, acum, în coada Europei. În această cheie, cartea excepțională semnată Sebastian Burduja oferă României noului val două valențe de forță: o radiografie științifică impecabilă, în premieră, a fenomenului corupției în România postcomunistă; și o declarație impresionantă de curaj și civism, că resurecția este posibilă prin educație de secol XXI și prin leadership.

Ronald A. Heifetz (Leadership Without Easy Answers; Harvard University Press, 1994) și Dean Williams (Real Leadership. People and Organizations Facing Their Toughest Challenges; Berrett-Koehler, 2005) subliniază importanţa separării problemelor tehnice de provocările adaptive. Primele cer soluţii tehnice, în care ingredientul principal este exercitarea autorităţii; celelalte cer soluţii adaptive, puse în operă prin procese de leadership autentic.

Schimbarea adaptivă generează disconfort deoarece, prin natura sa, incumbă pierderi semnificative pentru cei care o trăiesc: statut; convingeri; atitudini; obişnuinţe. Atunci când oamenii simt iminenţa pierderii valorilor în care cred cu tărie, primul impuls este cel de rezistenţă intensă la schimbare şi de evitare a efortului intens necesar ajustării. Exercitarea unui leadership real în această fază creează mediul propice reinterogării şi reexaminării propriilor convingeri, deschizând calea cristalizării unui set nou de convingeri şi valori.

Leadershipul manifestat în situaţiile provocărilor adaptive trebuie să aibă capacitatea de a gestiona perioade lungi de anxietate şi, de asemenea, să evalueze foarte exact capacitatea grupului de a face faţă diferitelor niveluri de stres. Provocările adaptive vin adeseori sub formă de întrebări esenţiale, iar soluţiile adaptive se degajă din formularea răspunsurilor la întrebările esenţiale: Ce trebuie să învăţ eu ca persoană şi noi toţi, ca oameni cărora ne pasă? Ce putem păstra şi la ce trebuie să renunţăm? Ce valori cultivăm în noi şi în cei pe care îi educăm? Vreau să intru în acest proces al transformării? Merită să rămân în el până la capăt?

George Simion și Sebastian Burduja scriu istorie acum și ne învață leadership real, ca la carte.

E foarte bine așa.

România noului val exercită, deja, puterea.