Nici nu a ajuns bine ministru că Leonard Orban a şi început să critice „forţele externe” care complotează împotriva României nevinovate. Dacă nu am fi în secolul XXI, am putea crede că I.L.Caragiale s-a trezit şi scrie o nouă schiţă despre „cel mai dâmboviţean dintre miniştri”. În plus, dacă vremea istorică nu ne-ar fi pomenit în anul 2011, ci în 1981, cu 30 de ani mai devreme, cu siguranţă declaraţiile domniei sale ar fi fost de folos lui Nicolae Ceauşescu pentru a-şi încropi cuvântările despre „agenturili străine” care nu se mai satură să împileze săracul popor român muncitor şi de „Europa iubitor”!
Leonard Orban, cel care ar fi trebuit să ştie mai bine funcţionarea U.E., se comportă dâmboviţean. Afirmaţia de mai sus (nu există criteriul “Încredere” înscris în tratatele Uniunii!) îi aparţine celui care a fost comisar european (pentru Plurilingvism) şi care-ar trebui să ştie mai bine cum funcţionează mecanismele europene: şi cele tehnice, dar şi cele mentale. Prin această afirmaţie Orban se descalifică din start pentru orice funcţie „europeană”.
Căci tocmai această încredere a făcut posibilă construcţia sistemului european. Când, la sfârşitul războiului, Germania şi Franţa şi-au aruncat deoparte angoasele şi orgoliile ca să construiască Comunitatea Oţelului şi Cărbunelui, nu s-au bazat doar pe gestiunea actelor contabile, ci tocmai pe încrederea oamenilor de stat: unul în altul. Oricum, dacă nu o ştie, orice Tratat internaţional, chiar şi parafat şi semnat, nu are viabilitate decât prin cantitatea de încredere a părţilor semnatare.
Iată că România nu este un partener de încredere. Într-adevăr nu scrie nicăieri în Tratat despre „încredere”, dar nu poţi forţa pe nimeni să semneze un act, dacă nu are încredere în tine, indiferent de câte „tehnicalităţi” va fi îndeplinit Traian Igaş, ministrul de la Arad. Indiferent câte ţări garantează pentru acel partener numit România sau Bulgaria.
Iar faptul că fostul consilier al lui Traian Băsescu doreşte să inducă în mentalul colectiv românesc aceeaşi idee băsesciană a nevinovăţiei româneşti şi a culpei fabricanţilor de brânzeturi şi lalele ne face să ne îndoim în mod real fie de capacităţile de analiză ale domniei sale, fie de bunăcredinţa sa.
Problemele „interne” ale Finlandei şi Olandei
Într-un interviu pentru www.ziare.com, Leonard Orban nu uită să înceapă prin a explica cetăţenilor români că guvernarea a făcut tot ce a fost posibil pentru intrarea în Spaţiul Schengen, dar că „din raţiuni pe care le ştim cu toţii, de politică internă, au fost două ţări, Olanda şi Finlanda, care s-au opus. În condiţiile date nu a mai fost un vot, doar o discuţie, au fost întrerupte discuţiile o perioadă îndelungată încercându-se să se găsească un compromis, nu au cedat sub nicio formă niciuna dintre cele două ţări, în ciuda demersurilor repetate atât ale preşedinţiei poloneze cât şi a altor state membre”, sugerând astfel că noi, românii, suntem puri şi nevinovaţi, iar ei, finlandezii şi olandezii, având de-a face cu nişte presiuni interne, nu ne-au vrut în spaţiul comun european şi s-au aliat, alcătuind o „cabală” anti-romînească.
Nicio vorbă despre faptul că nici Germania şi nici Franţa nu ne vor, nicio vorbă despre corupţie (dar, asta este o componentă „politică” după cum spunea Traian Băsescu la TVR1), nici despre incapacitatea guvernului din ultimii trei ani de a repara spaţiul comportamental românesc sau de a acţiona (inclusiv prin mandatul domniei sale ca şi comisar european) pentru ştergerea acestor idei preconcepute despre România.
Ministrul Orban. Leonard Orban !
Fără vreun rol real în cadrul guvernului, supus alocărilor bugetare discreţionare ale Elenei Udrea către sălile de sport sau piscinele electorale, Orban nu va face decât o „figură frumoasă” precum echipele de fotbal nou promovate, care nu îşi propun să câştige campionatul, ci să-şi vândă cât mai scump jucătorii şi nu să câştige trofeul !
Numirea lui Orban de către Traian Băsescu nu a avut nicio raţiune internă, ci doar o raţiune externă: poate se va mai „spăla” astfel imaginea României distrusă de capacitatea infernal de scăzută a ţării de a atrage fondurile structurale. Ministerul lui Leonard Orban pare să fie doar un exerciţiu de imagine: nu va gestiona nimic din fondurile europene, ci va emite doar avize. Miliardele de euro vor fi (sau nu) gestionate tot de către aceiaşi miniştri care nu au reuşit până acum să-i cheltuiască.
Nici gând că Leonard Orban va putea cenzura deciziile doamnei Udrea (de altfel se pare că doamna ministru mai vrea câteva miliarde de euro prin realocare) sau ale Ancăi Boagiu de la Transporturi. Este doar un exerciţiu de imagine şi Leonard Orban ştie asta. De aceea Leonard Orban îşi pregăteşte deja eşecul ministeriatului.
Până măcar să ajungă şi electoratul la această concluzie, Leonard Orban, înzestrat doar cu încrederea lui Traian Băsescu şi acceptarea acidă a lui Emil Boc, va trebui să se supună definiţiei pe care preşedintele a dat-o simulacrului de minister pe care-l va coordona: „Ministerul va fi interfaţa dintre guvernul României şi Comisia Europeană”, spunea preşedintele, chiar în cadrul ceremoniei de depunere a jurământului de către Leonard Orban. Dacă preşedintele a ales să facă această netă diferenţiere între ceea ce face de trei ani guvernul şi ceea ce ar trebui să facă acest minister în următorul an, este clar că ceva nu funcţionează în politica guvernului. Preşedintele ne spune de fapt că guvernul nu a fost capabil, până în prezent, să aibă o reprezentativitate minimă în faţa Comisiei Europene, să susţină interesele României la Bruxelles şi l-a desemnat pe Ludovic Orban să facă naveta între Bucureşti şi Bruxelles ca să-i convingă pe foştii lui colegi să fie mai îngăduitori.
Războiul lui Orban cu Olanda şi Finlanda
Din ultimele declaraţii ale lui Leonard Orban trebuie să înţelegem că a discutat deja cu guvernele de la Helsinki şi Haga (sau Amsterdam, acolo unde este capitala) ca să vadă care sunt realmente obiecţiunile? Punct cu punct…?
Dacă a făcut-o, ce mă miră totuşi la Leonard Orban este de ce nu are curajul să transmită publicului românesc, punct cu punct ce vor olandezii şi finlandezii. Poate că dacă vom cunoaşte aceste noi criterii „de încredere”, le vom îndeplini mai uşor. Nu credeţi?
„Este necesar să continuăm eforturile în ceea ce priveşte domeniul justiţiei, lupta împotriva corupţiei […]” spune domnul ministru Leonard Orban. Oricât de ilar ar părea, nouă, celor care am mai trăit o tinereţe şi înainte de 1989, aceste fraze supuse diatezei reflexive (ne angajăm cu toţii, dar nu ştim sigur cine o să facă ce am promis noi!) ne aduc aminte prea intens de alte fraze: „Vom face totul pentru…”, astfel încât ne e greu să credem în promisiuni neacoperite de fapte reale !
















































