Preşedintele celui mai mare partid de dreapa din România, Ludovic Orban, a primit două cartonaşe roşii de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discrimării. Preşedintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalas, în exclusivitate pentru Q Magazine, avertizează că limbajul politicienilor va deveni din ce în ce mai colorat, ţinând cont că suntem înainte de alegerile prezidenţiale.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a primit două avertismente de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pentru o declaraţie referitoare la „scroafele suite în copac” şi cealaltă în care a spus că „Guvernul PSD este ca ţiganul care omoară calul care trage ca sa-i ia potcoavele”.
În mai 2018, aflat la Tulcea, Ludovic Orban a catalogat unii funcţionari din administraţie ca fiind luaţi de la coada vacii sau scroafe în copaci.
„În condiţiile în care noi avem o criză pe piaţa forţei de muncă, în condiţiile în care foarte mulţi dezvoltatori nu-şi dezvoltă afacerile sau foarte mulţi investitori care vor să vină să investească în România, nu iau decizia de a investi în România tocmai pentru că nu găsesc mână de lucru calificată. Şi noi ne permitem să ţinem toate beizadelele plantate de PSD de ALDE şi de celelalte partide, toţi incompetenţii, toţi oamenii luaţi de la coada vacii, toate scroafele suite în copac care populează în momentul de faţă administraţia şi care şi-au bătut joc de adevăraţii funcţionari, care au încercat cu adevărat să facă o carieră în administraţie, bazată pe profesionalism, pe competenţă şi pe criterii obiective.” , a spus liderul PNL.

„Este vorba despre o declarație în care președintele PNL a folosit sintagma: „scroafele suite în copac”, referindu-se la situaţia din administraţia publică în care coaliţia de guvernare ar fi numit mai multe persoane apropiate partidelor respective şi domnul Orban a considerat că nu sunt competente, iar aceste angajări trenează asupra bugetului statului. Declaraţia a fost calificată de Colegiul Director ca fiind discriminatorie, o faptă prin care s-a creat o atmosferă care să aducă atingere la adresa acestor funcţionari.”, susţine Asztalos Csaba, preşedintele CNCD.
Liderul liberal a primit şi un al doilea avertisment.
„A doua decizie care se referă la o declaraţie legată de anumite măsuri pe care partidele de guvernământ le-au luat, raportat la adoptarea Ordonanţei 114, în care preşedintele PNL a declarat că „Guvernul PSD este ca ţiganul care omoară calul care trage ca sa-i ia potcoavele.” Şi această faptă a fost declarată ca fiind una discrimatorie la adresa rromilor, o exprimare rasistă.”, a declarat pentru Q Magazine Asztalos Csaba.
Iar declaraţii discriminatorii se vor înteţi, mai ales că se apropie alegerile prezidenţiale.
„În ultimii ani şi mai ales în ani electorali există tendinţa de a se folosi exprimări care incită sau care creează o atmosferă degradantă, umilitoare. Noi mai avem pe agenda CNCD lideri politici care sunt vizaţi cu astfel de exprimări. Nu este un demers facil să stabileşti limita libertăţii de exprimare. În spaţiul politic sunt situaţii în care se folosesc exprimări contondente, care şochează, dar nu în mod automat înseamnă că sunt discriminatorii. Standardele CEDO trebuie analizate cu atenţie.”, este de părere preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.













































