Tenisul feminin românesc pare un izvor nesecat de vitalitate și surprize, iar vineri am avut o nouă confirmare în acest sens, prin victoria Mihaelei Buzărnescu.
Citește și: Halep, în turul 3 la Roland Garros. Cine este adversara
Locul 33 învinge locul 4
Aceasta va evolua împotriva americancei Madison Keys, care a declarat că nu a văzut-o niciodată jucând pe Buzărnescu și nici nu știe să-i pronunțe numele.
Ucraineanca Elina Svitolina (23 ani, 4 WTA) se vedea gata calificată în optimile de finală de la Roland Garros și probabil se gândea la viitoarele meciuri.
Nimeni nu îi dădea vreo șansă adversarei sale, românca Mihaela Buzărnescu, cu 7 ani mai vârstnică și clasată abia pe locul 33.
Primul game, câștigat de Svitolina cu un singur punct pierdut, anunța o partidă ternă, la capătul căreia favorita se va impune ușor.
Buzărnescu a egalat pe serviciul ei, ceea ce iar nu prevestea mare lucru. Numai că a venit al treilea game și românca a făcut break. 2-1.
Apoi cele două combatante merg umăr la umăr, fiecare adjudecându-și serviciul și se ajunge la 5-3. Servește Svitolina, Buzărnescu reușește un nou break și câștigă setul!
De acum numărul 4 mondial se arată hotărâtă să nu mai lase nicio șansă adversarei. Face break în al treilea game, are 2-1 și toată lumea credea că lucrurile vor intra pe făgașul normal, iar ucraineanca va ieși învingătoare.
Dar Buzărnescu egalează la 2-2. Din nou își câștigă fiecare serviciul, se ajunge la 4-4 și din nou Svitolina face break. Are 5-4 și trebuie să își fructifice serviciul ca să egaleze scorul la seturi. Dar Mihaela face 5-5, apoi 6-5 și triumfă în ultimul game, pe serviciul Svitolinei. A ajuns în optimi la Roland Garros.
“Nu știu să-i pronunț numele”
Va avea ca adversar o altă jucătoare mai bine clasată, Madison Keys (23 de ani, 13 WTA).
Aceasta a făcut o declarație surprinzătoare la adresa româncei, după ce a aflat că o va înfrunta în optimi.
“Nu știu cum să-i pronunț numele, așa că nu o să-l spun, dar mă bazez pe antrenorii mei să mă ajute, să o urmărească și să-mi ofere un plan de joc pe care eu să-l execut”, a spus Keys, potrivit GSP.ro.
“Știu despre ea că e cap de serie și îi văd mereu numele, nu am apucat să văd vreun meci, dar e plăcut și provocator să joci contra cuiva pe care nu l-ai mai întâlnit”, a menționat americanca.

Sursa foto: WTA Tennis
Madison Keys are 178 cm, este antrenată de fosta mare jucătoare Lindsay Davenport și a câștigat, de-a lungul carierei, 8 milioane de dolari. Cele mai bune performanțe: finala US Open 2017 și semifinal Australian Open 2015. Are 3 titluri WTA și 3 ITF.
Mihaela Buzărnescu (175 cm) pornește din nou cu șansa a doua, având o carte de vizită mai puțin impresionantă. A câștigat din tenis circa 600.000 de dolari. Are totuși 22 de titluri ITF, dintre care 7 obținute în 2017, an pe care l-a început de pe locul 538 în topul mondial, astăzi fiind cu 505 poziții mai sus.
Dar Svitolina venea mult mai îndreptățită să spere la victorie și totuși românca a dovedit-o. Să așteptăm optimile.
Alte două romance au de jucat partide destul de dificile.
Sâmbătă, Simona Halep o va întâlni pe germanca Andrea Petkovic, iar Irina Begu pe Caroline Garcia (Franța), favorite numărul 7.

















































