Actual

Mii de deţinuţi ar putea fi eliberaţi mai repede. Află de ce!

Ministrul Justiţiei vrea să schimbe modul în care sunt lăsaţi în libertate condamnaţii, ca să rezolve problema aglomeraţiei din închisori. 

Astfel, mii de deţinuţi ar putea ieşi curând din penitenciare.

Demnitarul propune simplificarea modului în care condamnaţii sunt eliberaţi condiţionat, dar ne linişteşte: vor fi lăsaţi să plece numai condamnaţii care au dovedit că s-au îndreptat şi au plătit paguba produsă.

Anunțul a fost făcut de Raluca Prună în emisiunea „În fața ta”, de la Digi24, care va fi difuzată duminică, de la ora 13:05.

„Vorbim de câteva mii bune de persoane. Da, o să iasă mai mulți oameni, dar nu în orice condiţii. Ca să poți fi eliberat condiţionat trebuie să execuţi o fracţie din pedeapsa – așa se numește – şi să fi avut un comportament care să arate că te-ai îndreptat”, a arătat ministrul Justiției, care a insistat că aceasta nu e o formă de amnistie.

„Dacă umblăm la eliberarea condiţionată, nu în sensul de a modifica fracția sau filosofia Codului penal, ci de a vedea ce anume, care e blocajul la nivelul instanţelor care amână aceste persoane în mod repetat, de câteva ori, astfel încât instituţia eliberării devine neinteresantă”, a spus Raluca Prună.

Această măsură ar urma să fie luată în condițiile în care România a fost condamnată în repetate rânduri la CEDO din cauza supraaglomerației din închisori.

De altfel, în urmă cu patru ani, CEDO a adoptat o decizie cvasi-pilot în privința României, după ce se acumulaseră sute de condamnări pentru nerespectarea drepturilor omului din cauza aglomerației și a condițiilor improprii din cele 44 de închisori ale țării.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top