Featured

Militarii îi scriu președintelui: Armata română e umilită!

Trăim într-un stat de drept. De aceea la anumite posibile derapaje, în arena publică, este firesc să apară reacții strict democratice. În acest context trebuie percepută și reacţia legitimă, democrată, necesară a Forumului structurilor asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, condus de colonelul, acum în retragere, Marian Tudor, care, la 18 iulie 2022, a depus la Palatul Cotroceni o scrisoare prin care atrăgea atenția asupra erorii unei eventuale diminuări a pensiilor militarilor.

Reacția puterii, după 24 de ore, a fost clară. Ministrul Muncii, Marius Budăi a afirmat, referitor la supraimpozitarea pensiilor speciale, că pensiile militare nu intră în această categorie, fapt pe care l-au înţeles şi reprezentanţii Comisiei Europene.

Iată textul scrisorii adresate președintelui României:

„Excelenței Sale, Domnul Klaus Werner IOHANNIS, Preşedintele României,

Excelenţa Voastră,

Noi, reprezentaţii asociaţiilor neguvernamentale şi sindicatelor care cuprind personalul militar în activitate, în rezervă, în retragere şi rezervişti voluntari, reuniţi în Forumul structurilor asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională, ne adresăm dumneavoastră într-o problemă de interes naţional, deoarece nesoluţionarea sa poate accentua ceea ce aţi afirmat Dumneavoastră că este ţara noastră acum – un stat eşuat.

Ministrul apărării naționale, Vasile Dâncu, la ceremonia de schimbare a comenzii la HQ MND-SE Foto Laurențiu Turoi

În calitate de cetăţeni care am depus jurământul militar, cu mâna pe Tricolor şi am purtat uniforma Armatei României în toate misiunile executate fără crâcnire, vă solicităm Dumneavoastră, Preşedintele României, prin funcţia pe care o deţineţi şi responsabilităţile constituţionale de garant al independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării şi de comandant al forţelor armate, să interveniţi pentru a stopa agresiunea imorală la adresa drepturilor legale ale militarilor, în general şi ale pensionarilor militari, în special.

Stimate Domnule Preşedinte,

În condiţiile în care efectele agresiunii militare a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei continuă la doar 41 de kilometri de ţara noastră, iar această agresiune afectează grav şi stabilitatea socială, securitatea energetică şi alimentară, precum şi economia României, faptul că este atacată perfid demnitatea şi drepturile celor 73.000 de militari activi, dar şi ale camarazilor lor aflaţi în rezervă, respectiv acelea ale 150.000 de pensionari (din MApN, MAI, SRI, SIE, STS, SPP, ANP ), de grade, vârste şi cu experienţe profesionale diferite, care cu tot cu familii reprezintă peste 1 milion de cetăţeni deloc umili ai ţării, scopul declarat fiind diminuarea pensiilor militare, drepturi obţinute în deplină legalitate şi pe baza unui puternic suport istoric, contemporan cu făurirea României Moderne, reprezintă pentru noi un puternic semnal de alarmă.

În calitatea Dumneavoastră, de comandant constituţional al Forţelor Armate Române aveţi puterea, dreptul şi obligaţia de a apăra instituţia militară naţională, profesioniştii cu cariere militare neavând salarii ca omologii lor din alte state membre ale NATO, după cum pensionarii militari au venituri mai mici decât acelea ale similarilor din ţări componente ale Aliaţilor Nord-Atlantici.

Cu rigurozitatea şi consecvenţa Dumneavoastră aţi observat avalanşa de invective şi neadevăruri, de la minimalizarea rolului forţelor armate într-o societate democratică şi discreditarea competenţei profesionale a militarilor, până la prezentarea distorsionată a măsurilor şi legislaţiei adoptate la nivel comunitar. Încadrarea aiuritoare, aberantă, a pensiilor militare de serviciu în categoria pensiilor speciale şi implicit anularea acestora au generat în familiile militarilor de ieri şi de azi îngrijorări, nemulţumiri, în condiţiile în care politica de salarizare, precum şi drepturile ce revin rezerviştilor militari sunt apanajul exclusiv al statelor membre şi nicidecum al instituţiilor comunitare.

Trageri cu sistemul HIMARS la Capu Midia (Shootings with the HIMARS System at Capu Midia) Foto MApN

În mod paradoxal, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Pilonul III, Creştere inteligentă, sustenabilă şi favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare şi inovare, precum şi o piaţă internă funcţională, cu întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) puternice, Componenta C8.

Reforma fiscală şi reforma sistemului de pensii, recunoaşte existenţa a trei sisteme de pensii. Mai concret, „… pe lângă sistemul public de pensii, există sistemul pensiilor ocupaţionale aplicat în sectoarele de apărare şi ordine publică şi sistemul de pensii de serviciu. Acesta din urmă este reglementat prin acte normative individuale cu caracter special, aplicabil pentru 6 categorii: corpul diplomatic şi consular, funcţionarii publici parlamentari, personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă, procurori şi judecători, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi beneficiari ai Curţii de Conturi.” Nici măcar mult invocatul jalon 215, devenit argument vital în retorica contra pensiilor militare de stat, nu face referire la pensiile militare de stat : Jalon 215, „Reforma 6, Reforma sistemului public de pensii”; măsuri: „Noul cadru legislativ va revizui pensiile speciale şi le va alinia la principiul contributivităţii … ”. Dar, personalul militar plăteşte cota contribuţiei individuale de asigurări sociale în acelaşi procent ca şi civilii, conform Legii 227/2017 privind Codul fiscal. Pentru militari fondurile sunt virate la bugetul de stat, iar la civili acestea sunt virate către bugetul asigurărilor sociale.

Da, există pensii diferite având în vedere trecerea în rezervă a militarilor pe legi diferite, astfel s-a ajuns ca unii pensionari militari să aibă pensii de două ori mai mari decât colegii lor trecuţi în rezervă în aceleaşi condiţii de grad, vechime şi la funcţii egale.

Cadrele militare în rezervă, până la împlinirea vârstei de 65 de ani, fac parte din rezerva operaţională – cuprinsă în planurile de mobilizare ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul apărării – sau din rezerva generală, când pot fi concentraţi, respectiv mobilizaţi, pentru completarea forţelor destinate apărării pe timpul stării de asediu, al mobilizării şi al stării de război.

Excelenţă,

Rezultatele obţinute până în prezent de acest tip de campanie antinaţională contra forţelor armate, de care se bucură tacit Moscova, este derulată din lipsă de idei şi soluţii reformatoare a unei părţi a politicienilor şi prin forme ale războiului informaţional de către inamici ai naţiunii şi ai Alianţei din care facem parte.

Efectele s-au văzut în:

1. hemoragia nemaiîntâlnită – prin plecări în afara organismului militar – de cadre calificate în instituţii de învăţământ naţionale, dar şi în ale aliaţilor, precum şi în teatrele de operaţii,

2. afectarea tuturor structurilor de comandă şi control,

3. decuplarea forţelor active de cele de rezervă,

4. descurajarea cadrelor active, prin perspectiva tratamentului aplicat celor trecuţi in rezervă,

5. neîncredere, în stabilitatea şi predictibilitatea legislaţiei române şi, nu în ultimul rând

6. generarea îndoielii în rândul militarilor şi a societăţii civile, faţă de recunoaşterea serviciului executat în sprijinul şi pentru apărarea naţiunii.

Şi asta în condiţiile în care forţe de invazie continuă înaintarea într-o ţară vecină, se apropie de frontierele României, care constituţional trebuie apărate de armata ţării şi de rezerviştii acesteia, cei încă apţi de luptă fiind în număr de numai 50.000.

Stimate Domnule Preşedinte,

Ne-am bucura dacă aliaţii v-ar desemna drept viitorul secretar general al NATO, deoarece de acolo o să aveţi viziunea de ansamblu a unei comunităţi internaţionale cu 3,2 milioane de militari, din care peste 300.000, cu o pregătire aparte vor fi gata să respingă, decisiv, în scurt timp, orice agresiune externă. Problema este că acum, pe timpul mandatului Dumneavoastră de Preşedinte al României, de Comandant Suprem al Forţelor Armate şi Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării armata ţării este umilită în mod public, repetat şi fără temei legal şi real. În temeiul responsabilităţilor constituţionale, sunteţi cea mai îndreptăţită persoană să stopaţi democratic această campanie defăimătoare la adresa militarilor ţării, care şi-au asumat greutăţi şi privaţiuni radical diferite de cele ale altor categorii sociale, îndeplinindu-şi misiunile chiar cu preţul vieţii. Toţi cei care au depus Jurământul Militar, cu mâna pe Tricolor, au acceptat de bună voie să renunţe la drepturi şi libertăţi fundamentale în schimbul recunoştinţei societăţii, a protecţiei legii şi care, punându-se exclusiv în subordinea voinţei poporului, au jurat să nu-şi precupeţească sângele sau viaţa, pentru garantarea suveranităţii, independenţei, unităţii naţionale, integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale, cea a ultimelor trei decenii.

Cu încredere în decizia Dumneavoastră promptă şi înţeleaptă,

În numele Forumului structurilor asociative din Sistemul de Apărare, Ordine Publică şi Securitate Naţională

Preşedinte

Colonel, în retragere,

Marian TUDOR”

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top