Fostului ministru al Justiției i s-a schimbat calitatea de suspect în cea de inculpat.

Foto Alexandru Busca, Inquam
Actual

Monica Macovei, inculpată

Monica Macovei a fost audiată vineri dimineață de procurorii Parchetului Curții de Apel Constanța. Potrivit unor surse citate de televiziunile de știri, Macovei a fost citată pentru a i se aduce la cunoștință faptul că procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în dosar penal care o vizează. Fosta ministră are oficial calitatea de inculpată.

La data de 8 octombrie 2022 Monica Macovei se întorcea din localitatea Limanu și, după ce a trecut podul de la Mangalia, aflată la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens, unde a izbit în plin un motociclist care circula regulamentar. Acesta a suferit răni extrem de grave și a fost transportat la Spitalul Județean, iar ulterior transferat la un spital din București.

Victima a fost supusă imediat unor multiple intervenţii chirurgicale în urma fracturilor suferite în accident.

Monica Macovei spune că este nevinovată

Monica Macovei a postat un mesaj pe pagina sa de Facebook la câteva ore după producerea accidentului.

„Mulţumesc tuturor celor care v-aţi gândit la mine. Astăzi am fost parte a unui accident rutier. Încep să îmi revin din starea de şoc. Conducând de la 2 Mai spre Mangalia, pe banda mea şi nu pe contrasens, un motociclist a intrat din plin in aripa stângă a maşinii, moment in care airbags s-au declanşat, cauciucul din stânga faţă s-a spart. Nu am pierdut controlul maşinii nici o secundă. Urmare a spargerii cauciucului din partea stânga faţă, maşina a mers încet spre stânga, oprindu-se într-un scuar mic, cu vegetaţie. Sper ca motociclistul sa îşi revină, de câteva ore încerc sa obţin informaţii despre starea lui”, a scris Monica Macovei pe Facebook.

La acel moment, Monica Macovei a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultul fiind negativ.

Fostul premier Adrian Năstase a comentat pe blogul său:

“Incet, incet, se prabusesc miturile Epocii Basescu. Monica Macovei este un nou exemplu. Ceea ce a socat in accidentul sau de masina a fost felul mincinos in care a cautat sa scape de raspundere si lipsa de empatie fata de cel pe care l-a bagat in spital pentru luni de zile.

Mi-am adus aminte si de episodul cu casa parintilor sai si de procesul cu doamna Petrini. Sau de proiectele sale politice , gen M10 sau de relatiile cu Franco Frattini sau cu Catherine Day. A fost un maur care si-a facut datoria fata de cei care au inventat-o dar care apoi au abandonat-o. Probabil insa ca dupa sinecura de la Parlamentul european, unde, timp de doua mandate, a atacat Romania, beneficiaza de pensia speciala acodata europarlamentarilor.”.

În lipsa unui acord scris al QMagazine, pot fi preluate maxim 500 de caractere din acest text, fără a depăşi jumătate din articol. Este obligatorie citarea sursei www.qmagazine.ro, cu link către site, în primul paragraf, și cu precizarea „Citiţi integral pe www.qmagazine.ro”, cu link, la finalul paragrafului.

Click pentru a comenta

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cele mai populare articole

To Top